Categorie: Gadget

VIDEO – Purificator de aer 99% – Made in Romania

Purificator de aer Perfect Air Pro ClinicGadgeturi ne-conectate care să mă intereseze? Sunt puține. Cel mai aproape de inimă îmi sunt cele care promit un aer mai curat. Am ajuns să le apreciez de când stau în centrul orașului unde ne rugăm pentru ploaie ca să spele praful și noxele. Am testat în trecut și Venta, care sunt bune mai degrabă pentru umidificare, sau ceva de la Philips care face cam același lucru. Ambele fac și filtrare dar nu se apropie de statutul de purificator. Să îți explic.

Testăm acum un Perfect Air Pro Clinic, un purificator de aer, atenție, nu un filtru de aer. Arată ca un radio din anii 60`, știu, dar la fel ca radio-ul străbunicilor, e făcut să reziste și să îl moștenească probabil și nepoții. Voi insista așadar pe ceea ce face nu pe cum arată. Și am adus în studio pentru testare un aparat special de testare ca să ne convingem dacă filtrarea 99% este adevărată sau e doar reclamă subțire.

Pe scurt,  Perfect Air Pro Clinic purifică aerul din încăpere, chiar de 4 ori într-o oră. Asta dacă ai un apartament mai mic de 70 de metri pătrați. Da, la bază sunt tot niște filtre însă unele mult mai bune, precum și o lampă UV care distruge viruși sau bacteriile care ar fi putut scăpa de filtrele HEPA. Hai să îl desfacem și să vedem de ce e în stare.

Toate specificațiile, prețul și puținele bucăți disponibile sunt pe site-ul producătorului  Perfect Air Pro Clinic.