VIDEO – Nubia Z11 – Smartphone-ul fără margini

 

1_nubia_z11_smartphone_review_fara_margini_buhnici

Spune după mine: bezel-less. Știu că sună ciudat, dar se pare că e mai mult decât un trend. Sau poate nu. Cine știe, drept este că apar din ce în ce mai multe astfel de modele. Aș putea să spun că și S6 sau S7, variantele Edge se încadrează la aceeași categorie.

Ai intrat aici însă să citești despre Nubia Z11. Și bine ai făcut. E un telefon care m-a impresionat când l-am aprins și am văzut ecranul care se întinde la milimetru până în margini. După ce m-am uitat la specificații m-am convins, ceilalți producători au un concurent serios. Z11 își face treaba mai bine decât mă așteptam, la toate capitolele.

Încărcare ultra-rapidă, 80% în doar 30 de minute dacă folosești încărcătorul lui, un meniu curat, frumos, elegant, un design simplu și atrăgător și un procesor de top, Snapdragon 820 și 4 GB memorie RAM fac din Z11 un pachet excelent. Se spune că va ajunge în țară în jurul sumei de 2000 de lei. Abia aștept. Chiar vreau să pot recomanda și alte dispozitive decât cele de până acum, iar acesta merită.

Problema mea e că nu prea îi găsesc nod în papură. Eu zic că nu m-am grăbit când am vrut să îl testez, dar chiar nu am fost dezamăgit deloc de el. Poate doar puțin de faptul că îmi alunecă din mână și îmi e cam milă să îl port cu mine, cel puțin nu fără o carcasă de protecție.

Ultimele articole

Articole recomandate

287 Comments

  1. Am căutat pe google despre Nubia z11 dar nu am prea găsit nimic de vânzare .
    Când apare în România ?
    App faci o treaba super continuă să ne bucuri cu produse noi si sa ne superi portofelul

  2. Din ce ma mai documentasem plus ce am vazut in review, este un telefon foarte reusit iar acel display „fara margini” arata si se vede excelent. Dimensiunea totala mai mica si diaplayul deja normal de 5,5 cred ca va atrage multi clienti. La acest pret este un concurent serios pentru telefoanele cam cu aceleasi specificatii dar duble la pret. Legat de camera, majoritatea telefoanelor au camere decente si suficiente pentru ce le folosesc majoritatea(facebook, insta sau alte instantanee) iar pentru chestii profi, exista dslr.uri. Sunt curios totusi…daca va ajunge si la noi telefonul deoarece stiam ca ZTE avea ceva probleme…si de aceea disparuse de pe piata din Romania si chiar Europa daca nu ma insel.

  3. Salut George! Sant un mare fan la cea ce faci u,ce ai alege intre nubia z11, Sony xz, LG g5, Asus Zenfone 3 Deluxe ZS570KL, care e prima opțiune și a doua. Ms frumos

  4. Salut George,am un s6 edge de 1 an si m-am saturat de el cu ce crezi ca il pot inlocui,exclus s7 ca e peste buget?!Nubia z11 crezi ca e o optiune?Sau altceva? Mersi, faci o treaba buna tine-o tot asa.

  5. Citez: acum nubia este oficial in România !!!!
    Ai detalii ?? Am citit despre un proces in care zte a fost/ este implicat iar dreptul de comercializare al brand-ului este momentan interzis marilor retaileri din România . Poți da surse certe de comercializare fără a fi considerate neaparat reclama ? Merci

  6. Salut George scuza ma ca te deranjez as vrea sa ți adresez o întrebare. Dintre samsung galaxy tab s2 t819 și Huawei media pad m2 10.1 premium ce ai alege? Mulțumesc anticipat

  7. Salut! Doresc sa-mi achizitionez un telefon care sa nu depaseasca 1000 de lei si ma gandeam daca ma poti ajuta cu niste sfaturi deoarece am vazut reviewuri foarte interesante la tine! Merci mult!

  8. Salut George. Felicitari pentru ceea ce faci. Te rog sa faci un review si pentru Google Pixel. Eu cred ca e cel mai bun telefon cu Android si concurenta directa telefoanelor de la Apple

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.