Categorii: Editorial, General

Mulţumesc… că sunt viu!

În primul rând le mulţumesc sorţii şi persoanei minunate, care mi-au dăruit un scuter. O minune de  Vespa, care pârâie fenomenal la 45 kmh şi mă transportă în mare stil de acasă, la muncă şi înapoi. De când am scuter, viaţa mea s-a schimbat şi am ajuns să apreciez lucruri la care nu m-aş fi gândit până acum. Să vă fac o listă.

Mulţumesc şoferului de dubă  care în prima zi de scuterist m-a ratat în ultima clipă. M-a văzut pe linia de tramvai şi a intrat pe contrasens ca să mă intimideze. Datorită lui şi altor idioţi criminali pe care trebuie să îi înfrunt zilnic, şi cărora le-am supravieţuit, încă trăiesc. Recunoştinţă eternă şi celor care lasă culoar celor pe două roţi printre coloanele oprite la semafor.

Îi mulţumesc că trăiesc încă şi muncitorului din benzinărie care a sărit în 6 secunde cu stingătorul când benzina a dat pe lângă buşon şi a ajuns pe toba încinsă, luând foc. Probabil soarta s-a gândit că pistolul de la pompă ar putea să nu sară acea singură dată la umplerea rezervorului.

Trebuie să îi mulţumesc şi lui Iulian, un nene simpatic de vreo 50 de ani, care vine oriunde în Bucureşti sau în împrejurimi să te depaneze. Mi-a sărit în ajutor la ora 22, într-o seară friguroasă când scuterul cel vechi, pe care l-am avut înainte, cedase undeva pe Ştefan cel Mare.

O mulţumire specială tarabagiilor din piaţa Obor. Singurul loc din Bucureşti unde am găsit un lanţ  sudat suficient de gros ca să reziste unui cleşte tip „bot de lup” de genul celor pe care le folosesc hoţii de scutere. În magazinele de accesorii sunt de vânzare lucruri puţine şi de slabă calitate.

Mulţumesc mamei copilului care mi-a lăsat pe bordul din plexiglas o mică operă de artă  desenată cu cheia. Îi mulţumesc mai ales ei, în multe feluri.

Mulţumesc şi armencei care mi-a masat vânătaia mai degrabă neagră de la genunchi  în Bulgaria, după ce am căzut artistic, fără să reuşesc rupturi de nici un fel nici ale scuterului şi nici ale trupşorului meu în România.

Plecăciune domnului C. care s-a îndurat şi a negociat accesul pentru parcare în curtea domniei sale pentru doar… 400 RON pe lună. Noroc că îi pot plăti cu un prieten, care va parca şi el maşina. Asta dacă nu s-a răzgândit şi mă lasă pe mine singur cu pârleala. Astfel îl pot lăsa pe copilul de mai sus fără şevalet.

Ar fi trebuit să încep probabil, dar lasă că recuperez cu un sincer „sărut-mâna”  pentru primării. Felicitări nelimitate pentru ideea genială  cu udatul străzii. Frâna nu mai scârţâie astfel datorită  vouă, iar abilităţile mele de scuterist începător sunt potenţate zi de zi când încerc să frânez ca să ocolesc denivelările menţinute strategic chiar şi pe marile bulevarde.

Merci şi domnilor poliţişti care nu au schimbat încă legislaţia ce ar urma să ne scoată  cu mopedele noastre cu tot de pe super-pistele de biciclete. Ziua când o vor face va fi una tristă. Adio florărese, stâlpi şi maşini parcate la mare artă.

În cele din urmă trebuie să  le mulţumesc sincer domnilor Hildebrand & Wolfmüller, care au inventat această minunăţie. Fără ei, viaţa mea nu ar mai fi fost atât de antrenantă de patru luni de când sunt scuterist.