Ei au cămăşi în carouri la pantaloni safari şi pantofi negri de piele cu vârf ascuţit, stau lăsaţi pe spate cu cheile de la maşină în vârful degetelor şi telefoanele mobile pe masă. Toţi patru au împreună peste 5 chintale, adică jumătate de tonă.
Ele scormonesc în cartofi şi maioneză cu alte degeţele de dimensiunea castraveţilor muraţi. Molfăie din guriţele de dimensiunea unor scorburi în trunchiurile fără gât. Şi vorbesc simultan. Ei sunt foarte gravi. Au o discuţie serioasă. Îmi văd de ale mele, însă ei insistă să fie auziţi, pentru că depăşesc în decibeli sonorul copilului pe care îl hrănesc cu un hamburger şi o cola mică, că aşa îi place lu’ ăsta micu. Iar copilul lor face un zgomot demn de maidanul din spatele blocului unde locuieşte.
OK, eu sunt un tip curios, plictisit la ora asta, dar curios. Aşa că îmi mut atenţia ne-distributivă de altfel, de la ale mele, către discuţia lor zgomotoasă. Se tratează un aspect de civilizaţie. Sărăcia altora. Mi se zbârleşte părul.
– I-ai văzut, bă, pe ăia?
… mai mult în cel mai recent editorial scris pentru ProMotor.ro.. mai acid ca niciodată.