Mulţumesc… că sunt viu!

În primul rând le mulţumesc sorţii şi persoanei minunate, care mi-au dăruit un scuter. O minune de  Vespa, care pârâie fenomenal la 45 kmh şi mă transportă în mare stil de acasă, la muncă şi înapoi. De când am scuter, viaţa mea s-a schimbat şi am ajuns să apreciez lucruri la care nu m-aş fi gândit până acum. Să vă fac o listă.

Mulţumesc şoferului de dubă  care în prima zi de scuterist m-a ratat în ultima clipă. M-a văzut pe linia de tramvai şi a intrat pe contrasens ca să mă intimideze. Datorită lui şi altor idioţi criminali pe care trebuie să îi înfrunt zilnic, şi cărora le-am supravieţuit, încă trăiesc. Recunoştinţă eternă şi celor care lasă culoar celor pe două roţi printre coloanele oprite la semafor.

Îi mulţumesc că trăiesc încă şi muncitorului din benzinărie care a sărit în 6 secunde cu stingătorul când benzina a dat pe lângă buşon şi a ajuns pe toba încinsă, luând foc. Probabil soarta s-a gândit că pistolul de la pompă ar putea să nu sară acea singură dată la umplerea rezervorului.

Trebuie să îi mulţumesc şi lui Iulian, un nene simpatic de vreo 50 de ani, care vine oriunde în Bucureşti sau în împrejurimi să te depaneze. Mi-a sărit în ajutor la ora 22, într-o seară friguroasă când scuterul cel vechi, pe care l-am avut înainte, cedase undeva pe Ştefan cel Mare.

O mulţumire specială tarabagiilor din piaţa Obor. Singurul loc din Bucureşti unde am găsit un lanţ  sudat suficient de gros ca să reziste unui cleşte tip „bot de lup” de genul celor pe care le folosesc hoţii de scutere. În magazinele de accesorii sunt de vânzare lucruri puţine şi de slabă calitate.

Mulţumesc mamei copilului care mi-a lăsat pe bordul din plexiglas o mică operă de artă  desenată cu cheia. Îi mulţumesc mai ales ei, în multe feluri.

Mulţumesc şi armencei care mi-a masat vânătaia mai degrabă neagră de la genunchi  în Bulgaria, după ce am căzut artistic, fără să reuşesc rupturi de nici un fel nici ale scuterului şi nici ale trupşorului meu în România.

Plecăciune domnului C. care s-a îndurat şi a negociat accesul pentru parcare în curtea domniei sale pentru doar… 400 RON pe lună. Noroc că îi pot plăti cu un prieten, care va parca şi el maşina. Asta dacă nu s-a răzgândit şi mă lasă pe mine singur cu pârleala. Astfel îl pot lăsa pe copilul de mai sus fără şevalet.

Ar fi trebuit să încep probabil, dar lasă că recuperez cu un sincer „sărut-mâna”  pentru primării. Felicitări nelimitate pentru ideea genială  cu udatul străzii. Frâna nu mai scârţâie astfel datorită  vouă, iar abilităţile mele de scuterist începător sunt potenţate zi de zi când încerc să frânez ca să ocolesc denivelările menţinute strategic chiar şi pe marile bulevarde.

Merci şi domnilor poliţişti care nu au schimbat încă legislaţia ce ar urma să ne scoată  cu mopedele noastre cu tot de pe super-pistele de biciclete. Ziua când o vor face va fi una tristă. Adio florărese, stâlpi şi maşini parcate la mare artă.

În cele din urmă trebuie să  le mulţumesc sincer domnilor Hildebrand & Wolfmüller, care au inventat această minunăţie. Fără ei, viaţa mea nu ar mai fi fost atât de antrenantă de patru luni de când sunt scuterist.

Ultimele articole

Articole recomandate

17 Comments

  1. traim in Romania…..oare ne vom civiliza vreodata ?????o intrebare pentru voi toti….cat credeti ca poate costa un AUDI A3(2004/52000 KM),FULL ?multumesc anticipat !!!!!

  2. Sa traiesti Domnu’ George , fatza cu reactiunea !

    Devi din ce in ce mai fenomenal ! Esti mai captivant decat PRO TV- ul . Pe bune ! Daca te citeste omul la birou , se drogheaza cu voie buna pentru toata ziua , nemaicontand ca suntem in sclavagism … ! Cand dau peste vr’unii ca cei ” elogiati” de tine , de-ti vine sa te gandesti cum sa poti purta pe sub bluza cu maneca scurta de vara o mini-bata de base-ball si sa ii alergi ca pe gandaci , deodata imi revii in gand si parca fiind la sevraj ( ca in filme , neavand sange sa-l experiez ) incep sa zambesc asa de tamp incat se mira si ” omu ” cu pricina de reactia mea inversa .
    Te-am mai declarat o data Sfant pentru ceea ce faci . Ai sa zici ca este ” bashcalie curata ” , dar nu-i asha . Ridici poporului roman durata de viata prin ras si buna dispozitie , refuland sentimentele lui din cotidian in social-web , ceea ce este lucru foarte mare . Mare de tot . Si lucrul acesta salveaza vieti de morti premature ! Acele morti ce pot fi generate de inconstientii nostrii patrioti , tepari si nenorociti care nu se gandesc la cei de langa ei , ci gandindu-se cum sa epateze pe cel din jur chiar daca este operator pe masina de gunoi , sau a carat mortii lui Nicu Ceausescu si acum sunt grali.(R) !!!
    Tine-o George tot asa ! Asa ar zice si Tzara .

    Sa ne traiesti Stimat Patrimoniu Natzional !!!
    Cu respect ,
    Columb

  3. Foarte tare! Ma gândeam sa-mi iau si eu un scuter, dar la câti bolnavi(a se citi conducatori auto) sunt în orasul asta, am renuntat. Am achizitionat în schimb o bicicleta cu care am încercat sa merg la servici. Dupa 2 astfel de „aventuri” am renuntat. Nu tin atât de mult la mine, însa cine o sa-mi mai plateasca ratele la casa daca ma faulteaza o pitzi de exemplu(care probabil a considerat ca regulile de circulatie nu se aplica si pt biciclete si a iesit dintr-un drum lateral fara cea mai mica jena desi aveam ceva viteza si mai putin de 10 metri pâna în dreptul ei)) sau un gigel cu un „camion” de 2 tone care a vrut sa iasa din coloana fara sa semnalizeze si/sau sa se asigure si doar un pumn în aripa spate l-a facut sa se opreasca? Ca doar locuim la munte…si trebuie masina mare. Revenind la idee…lasa scuterul deoparte…caci pt fiecare 30 minute pe care o economisesti zilnic…s-ar putea ca într-o zi sa pierzi mult mai mult…TIMP!
    În Bucuresti…pentru mine…doar 4 roti si multe „erbaeguri” :-)
    Te salut

  4. Salutare!

    Din pacate, asa cum obisnuiesc sa le spun si prietenilor mei, noi (motociclistii) facem parte din cele cateva generatii de sacrificiu, generatii de care e nevoie pentru a se schimba cele 2-3 lucruri esentiale pentru a ne face simtita prezenta in trafic. Aici as putea enumera in primul rand autoritatile, care nu fac mai nimic pentru asta, apoi alti posibili utilizatori de 2 roti, carora le e prea lene sa renunte la masina pt cei 5 km de mers de-acasa pana la serviciu si nu in ultimul rand, chiar noi, care trebuie sa recunoastem ca nu facem indeajuns de multe pentru a schimba ceva concret.

    Din pacate multi dintre cei care fac parte din aceste generatii de sacrificiu ajung donatori de organe. Asta e crudul adevar. Din a cui vina, nici nu mai conteaza. Sunt mult prea multi vinovati. ;)

  5. George! Uite care ste treaba: eu sunt unul dintre cei care te-au înjurat copios. te rog să mă ierţi (dacă poţi). Ştiu că am cam exagerat. Ştii ce mi-a schimbat atitudinea fţă de tine? Îţi spun: faptul că ai recunoscut că produsul Dura Lube poate fi dăunător motorului. Problema este că nu trebuia să cedezi. Dura Lube chiar este un produs uimitor. Nu te mai lua după ţoţi „Doreii” de pe blog. Habat nu au ce spun. Ştii, a intrat pe blogul tău unul pe nume Robert Adam, care are un site „Turatii.ro”. Să-l vezi pe individ ce „Aberaţii pe ultrascurte” scoate din el! problema este că tipul este deştept, dar în emisiune s-a mai „scăpat” câte puţin. A recunoscut că presa auto din România face jocul unor dealeri care plătesc gres, în detrimentul altora. Aşa merg lucrurile. Toate maşinile sunt tari, toate sunt fiabile, etc.. Prin urmare, personal îţi recomand să postezo pe blog păreri avizate despre lumea auto (în special), dacă se poate aspecte constatate personal. Numai bine!

  6. Oare de ce aproape toti posesorii de scutere si motorete se simt marginalizati si tratati cu indiferenta in trafic? Oare pentru faptul ca depasesc de cele mai multe ori pe partea dreapta, dand fiori reci soferilor care ii vad in ultimul moment? Pentru slalomul pe care il fac printre coloanele de la semafor, cand schimba banda de 10 ori in 5 metri fara sa se asigure?
    Sunt unul dintre aceia care injur de fiecare data cand vad idioti din astia care nu tin la viata lor. Nu ca m-ar interesa prea mult persoana lor, dar mai nenorocesc si pe altii. Pana acum n-am vazut 10 scuteristi sau motociclisti care sa stea linistiti intr-o coloana, majoritatea se strecoara la milimetru printre masini.
    Stiu ca toti cei care ati postat mai sus o sa spuneti ca voi nu faceti asa, insa realitatea este alta: va lasati furati de placerea sofatului pe doua roti si uitati ca mai exista si regului de circulatie.
    Asadar, nu suntem obligati sa va acceptam comportamentul vostru in trafic!

  7. Mari tupeisti sunt scuteristii si motociclistii!

    Eu incerc sa-i evit cum pot, cand ii vad chiar le fac loc sa treaca usor de mine. Insa unii au un tupeu fantastic. Tu stai linistit la stop si vine un motorist de-ti ambaleaza motorul in ureche gen „da-te la o parte ca vreau sa trec”. Si trebuie sa te apuci sa faci manevre. Cata nesimtire sa ai?!

  8. Iulian care reguli de circulatie la scuteristi ? Unii n-au niciun fel de permis , nici A , nici B , si n-au citit in viata lor codul rutier . De acord cu tine in tot ce ai spus

  9. Ok, noi schimbam 10 benzi in 5 metri, dar voi cand schimbati banda prin noi? Am scuter de 250 cc, posed permis categoria A si B, al doilea an pe soselele patriei. La semafor ma bag daca am loc, poate ma grabesc, nu deranjez pe nimeni, nu am rupt nicio oglinda, nu am zgariat nicio masina pana acum. Care e problema? Daca vreti sa nu stati in coloana, de ce nu renuntati la masinute in favoarea unui plastic? Nu va opreste nimeni sa faceti lucrul asta. Sau va e frica de cei ca voi? Va temeti ca nu veti fi observati de un vehicul mai mare? O sa intelegeti despre ce scrie asa frumos omul asta numai cand veti calari o zi, doar o zi, printr-un oras un plastic. Doar atunci veti intelege de ce scrie ca se bucura ca e in viata. Eu inteleg si eu ma bucur cand ajung acasa intreg. Si am parte de multe mizerii in trafic. Multe ar putea fi evitate daca toti am intelege ca atunci cand conducem suntem raspunzatori atat de viata noastra, cat si de viata celorlalti participanti la trafic. Ma repet: atata timp cat militia functioneaza doar pe spaga, atata timp cat nu sunt pedepsiti criminalii de la volan si de la ghidon – exista si din astia – noi cei pe doua roti de vom bucura mereu ca suntem vii. In alte tari toti au fost scuteristi la un moment dat si ei inteleg fenomenul. Nu sunt mai simtiti, mai civilizati mai destepti. Sunt OAMENI. Oameni care nu au uitat de unde au plecat si stiu ce inseamna sa fii mic si expus.
    Asfalt uscat si drumuri libere!

    P.S. Daca fiii vostri ar avea scutere, ati fi mai atenti…

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.