Editorial – Black Friday românesc. Adică ”work in progress”!

La ora la care scriu numărăm minutele până se încheie weekend-ul de Black Friday românesc. O să scriu cu sângele cald dar cu mintea limpede, așa cum văd eu evenimentul de pe cele trei baricade.

Black Friday romanesc

1. Presa.
Sunt jurnalistul care susține cel mai puternic acest fenomen la al cărui import am pus umărul. În timp ce bulgarii, ungurii sau moldovenii habar nu au care e treaba cu Black Friday, noi avem deja o tradiție încă din 2010. Ca și la internet, suntem și aici cu un pas în față. Mă mândresc că am în spate cel mai puternic organism de media de la noi care mi-a îmbrățișat ideea și a transformat-o în ceva de clasă PRO. Toate celelalte televiziuni, radiouri și site-uri au intrat în horă. Și asta e bine. Black Friday face spectacol și asta e o știre dar e eu cred că e și mai mult.

2. Comercianții.
Vorbesc constant de ani de zile cu toți comercianții importanți din piață despre felul în care își croiesc această campanie. Le-am ascultat vocea cu încredere și știu că își doresc și ei aceeași evoluție pe care o cerem cu toții. Evident, nu fără profit. Am pus presiune pe toți și i-am susținut echilibrat pe toți. E important ca reducerile să fie adevărate, să existe stocuri suficiente iar site-urile să meargă. Am făcut și unele greșeli pe drum dar fiecare a învățat ceva din această comunicare. Unii sunt mai buni azi decât anul trecut. Mai există însă destui care vin lent din urmă. Cursa are etapă și anul viitor așa că îi încurajez pe fiecare să o facă și mai bine.

3. Publicul/Clienții.
Unul dintre clienții ahtiați după clipir sunt și eu. Am făcut cumpărături mari de Black Friday și am vânat prețuri bune la tot ce mă interesa. Nu am nici un secret. Pur și simplu mi-am făcut temele și am acționat rapid când s-a deschis campania. Am văzut unde s-a redus bine și unde nu. Sunt unul dintre cei peste un milion de români care au cheltuit în total peste 55 de milioane de euro. Cei mai mulți ne-au povestit că au pus mâna pe un telefon, o tabletă sau un televizor la prețuri bune. Am citit însă și sute de mesaje de la oameni nemulțumiți. Unii aveau dreptate, alții nu.

Hai să vedem ce a fost bine și ce nu.

Bine:
– am avut mai multe magazine în campanie ca niciodată din aproape toate domeniile. Cred că la anul vom avea și hipermaket-uri nu doar poante (reușite) cu cartofi de ”Blec Fraidei”
– mai multe produse în ofertă ca niciodată; fiecare a găsit ceva din fiecare tip de produs și pe fiecare palier de produs. De la televizoare de 600 de lei la unele de 16.000 spre exemplu.
– stocuri mai mari la fiecare produs. Desigur nu au ajuns 1.000 de tablete de 99 de lei dar nu au fost 100, 200 ca alte produse anul trecut. Dacă până la prânz, de Black Friday 2012 nu mai găseai mare lucru, acum unele produse au avut stoc suficient pentru tot weekend-ul.
– site-uri care au rezistat. În afară de pene scurte, totul a mers. Nu pun la socoteală site-urile afacerilor care s-au bazat prea mult pe magazinele stradale dar mi-ar plăcea ca la anul să se descurce și ele mai bine.
– premiere: mașini vândute online, primul magazin care depășește pragul de 100 de milioane de lei ca vânzări, televizoare 4K, telefoane Apple etc.

Rău:
– schimbarea datei pe ultima sută de metri. Am explicat deja de ce nu a fost bine.
– reduceri spectaculoase la prea puține modele. Am avut și unele exemple foarte bune dar marea masă a ofertelor a fost din produse la care s-a tăiat doar adaosul comercial iar asta a însemnat o reducere de numai 20-40%. Am văzut rar 60-80%. Puținele reduse 99% erau ”glume”. Oamenii visau la cel puțin 50% la marea majoritatea produselor chiar dacă asta nu e posibil încă la noi. Pur și simplu nu avem un magazin care să aibă bani destui de consumat pe tăieri de 50-75% la sute de produse ci doar la câteva. Tăieri masive și stocuri mari ar însemna să vină cu milioane de acasă. Ar fi super reclamă dar nu își permite nimeni încă așa ceva aici.
– comunicare publică greoaie sau deloc în anumite cazuri între magazine și presă sau magazine și public. Un client nemulțumit face zgomot cât 1.000 de oameni satisfăcuți și tăcuți. De aceea e important să le oferi răspunsuri rapide și soluții celor 2% vocali într-o astfel de zi.
– oferte greșite sau false. Mai puține ca anul trecut dar la fel de vizibile și rizibile pe alocuri. Fiecare astfel de greșeală făcută cu intenție sau nu aduce pagubă pentru viitorul apropiat.
– oameni puși pe scandal de pomană. Am avut și trolli. Mulți. De toată părțile baricadelor. Nu îi poți opri și ajungi să îți dai seama tardiv că nu îi poți mulțumi pe toți așa că mai bine îi ignori.

Dacă sunt mulțumit? DA. DA. DA.

Black Friday 2013 este cel mai mare eveniment de reduceri din istoria României și unul dintre cele mai vizibile din Europa. E o zi în care un milion de oameni au cumpărat iar oamenii aceștia nu sunt proști pe banii lor. E o zi în care mulți prind curaj să caute ceva, să se documenteze și să cumpere de pe internet și asta ne împinge înainte și mai sus. Într-o țară mințită și furată sistematic, internetul este un loc unde ai la dispoziție alegeri diferite și poți verifica înainte să plătești. Doar incompetenții dau faliment pe internet. Prevăd creșteri uriașe ale internetului pentru anii care urmează iar loc este pentru alte zeci de magazine online care să vândă marfă de peste un milion pe an. Acum e rândul tău să începi. Într-o țară aflată în criză, internetul și comerțul s-au dublat anul acesta.

Iar pe o piață de televiziune unde valoarea scade tot mai mult, o emisiune de nișă IT face iată spectacol de știri fără scandaluri, silicoane sau morți.

Lecția pentru mine este că de acum înainte trebuie să susțin tot mai mult magazinele mici, cele nișate și cele care aduc calitate și prețuri mai bune. Black Friday trebuie să se dezvolte și să susțină tot mai multe afaceri noi.

Am tras deja linie după aceste zile de foc și la TV încă de sâmbătă când am obținut răspunsuri de la șefii celor mai importante magazine online și offline de la noi. Iată declarațiile lor.

Acum te întreb pe tine. Ce a fost bun pentru tine în aceste zile și ce nu?

Ultimele articole

Articole recomandate

75 Comments

  1. Salut George,

    Eu unul sunt multumit. Stiam ce produse vreau inca de acum 2 luni si le-am monitorizat. Stiam pretul „real” si nu am fost dezamagit. Am luat o tastatura wireless cu 40% reducere si o statie radio CB cu 35% reducere.

    Black Friday a prins la noi, pentru ca, asa cum spunea si reprezentantul Emag romanii vor o zi de reduceri indiferent de acea zi din an. Nu conteaza cand e sau cat tine fenomenul. La fel cum prin anii 2005-2008 era la moda in mall-uri (lucrez in domeniu) „Noaptea Cumparaturilor/Reducerilor”.

    Singura problema cu „Noaptea Reducerilor” este aceeasi cu cea a BF: comerciantii romani nu stiu cum sa „se joace” cu o astfel de jucarie. Multi cresc preturile inainte de eveniment cu cateva saptamani pentru a vinde la pretul real in ziua respectiva.

    Mai mult, parerea mea e ca mutarea celor de la Emag si Flanco este cat se poate de buna pentru ei si cat se poate de sfidatoare si de urata pentru restul care depind de comenzile la furnizori, sunt mici si au ramas cu… in brate. In fine, bafta!

  2. La mine au ajuns azi 2 colete in Timisoara, unul prin Fan Courier si unul prin Cargus. Din ce ziceau au reusit sa distribuie cam 30%. Cea ai mare problema e ca nu gasesc oamenii la adresele specificate. Nici nu ma mir pentru ca ei (Fan Courier) anunta ca vine coletul intre 9 si 17, si suna la telefon doar cand au ajuns la usa. Oamenii mai si lucreaza si nu pot sta nemiscati intr-un loc. Cel putin cei de la cargus au sunat cu 20 de minute inainte sa intrebe daca sunt la adresa si daca am banii pregatiti :-).

  3. La fel si la mine. Au intarziat cu comanda. Pe site-ul emag imi afisa ca imi ajunge azi 26.11.2013, dar azi nici urma de curier. Dupa un telefon la Fan, am aflat ca nici nu a plecat din depozit.
    Neplacut.

  4. Si ca sa nu dau numai in Emag, am comandat ceva cu plata ramburs la Domo, si, la 4 zile distanta, nici macar nu m-au sunat sa confirme, ori sa infirme comanda.
    Am dat telefon, insa rejecteaza apelul, asa ca e clar incotro se indreapta lucrurile.
    Privind comparativ, oricat ai injura Emag, niciodata nu va cadea atat de jos incat sa ajunga Domo. Jalnici !

  5. am comandat de la emag in data de 22-11-2013,in jur de ora 6, cu confirmarea de primire a coletului pe 26-11-2013……bine inteles ca nu l am primit intre orele 9-17 ziceau ei , acum pe seara am primit un mesaj pe tel ca miine pe 27-11-2013 il voi primi . am urmarit situatia comenzii si acolo pe contul emag zice ca coletul a fost preluat de catre cei de l fan courier duminica la ora 11:58 , si situatia coletului este ca nu a plecat nici in seara aceasta [ 26-11-2013 ] din depozitul din bucuresti , sar putea ca de craciun sa l primesc…… rusine , sunt nemultumit , pentru o diferenta de 2oo ron am o panarama cu copilul in casa de nu l mai pot linisti , am tras citeva injuraturi si am plecat la o bere cu baietii , o las pe sotie sa mai reziste pe baricade cu copilul . cred cas miine il voi cumpara din magazin , dar nu de la emag asta sigur .

  6. eu de black friday mi-am luat un s3 de 64gb. cea mai buna oferta dupa parerea mea. majoritatea produselor urmarite de mine cu o saptamana inainte de black friday erau la acelasi pret. reduceri de ochii necunoscatorilor. mai e de munca dar e bine ca sunt si cateva oferte reale. trebuie sa iti propui din timp ce vrei sa cumperi si sa urmaresti evolutia pretului pe mai multe site-uri. in ziua de black friday trebuie sa vezi daca oferta e real si daca se merita. good luck huys. bv george imi place ce faci

  7. Anul trecut ? Vestile bune circula repede, iar un pret bun face cat 10 minute de reclama in prime-time ! :)
    In plus, imi aduc aminte ca tu ai fost un bun comunicator. Ar fi fost suficient.

    Revin si insist cu dezamagirea mea fata de lamentabilul DOMO !

  8. Si, ca sa dau Cezarului ce-i al Cezarului, publicarea listei de la Emag de catre George, m-a pus in situatia de a putea face comparatii de pret, de review0uri, astfel incat sa stiu ce televizor sa-mi cumpar.
    Desi a fost pe jumatata reclama pentru Emag, trebuie sa recunosc ca mi-a si folosit.

  9. Din pacate cei de la domo lasa de dorit. Am facut 2 comenzi vineri de dimineata la ora 3:30-4:00 .Aveau stoc la produsele respective (cel putin pe site asa arata) .Ieri primesc mesaj pe telefon ca unul dintre produse va fi livrat in cel m-ai scurt timp.Astazi cand am dat sa imi verific e-mailurile , vad ca am primit un e-mail de la PayU Services cum ca domo mi-ar fi anulat comada :

    Stimate client,

    Am fost informati de catre http://www.domo.ro despre solicitarea de anulare a comenzii dumneavoastra online ………….

    Procedura de anulare a comenzii dumneavoastra in valoare de 843,96 RON a fost initiata in acest moment. Suma va fi disponibila in contul dumneavoastra de card imediat ce banca emitenta va procesa deblocarea efectiva.

    Pentru informatii legate de aceasta solicitare de anulare va rugam sa contactati http://www.domo.ro.

    Consideri ca e normal ce au facut ei George ?Cand am plasat comenzile am primit confirmare de inregistrare a comenzii pe e-mail .

    Mersi si tine-o tot asa .

    Alex

  10. Eu am comandat de la evomag un procesor 4670k cu placa de baza si era procesata comanda iar cand I-am sunat mi-au spus ca mai au doar placa de baza si am anulat comanda. Foarte frumos din partea evomagului. Sa o tineti tot asa

  11. Stiu ca suna a reclama, dar e bine de stiut ca se fac reduceri si produsele software . In perioada 29 noiembrie 2013, ora 00.00 – 1 decembrie 2013, ora 23.59 http://www.bestantivirus.ro – distribuitor Kaspersky Lab in Romania lanseaza campania “ Week-end Black Friday la Kaspersky Lab! “ cu reduceri de 30% la produsele Consumer (Kaspersky Anti-Virus, Kaspersky Internet Security , Pure 3.0 . Password Manager, KIS for Android )

  12. mie trebuia sa imi ajunga comanda pe 26… am primit sms ca a fost amanata pentru 27… a trecut si 28 si tot nu a venit… la telefon nu raspunde nimeni…. pe site nu da nimeni nici un raspuns la fel si la mail…. dezamagit pentru prima oara de catre eMAG

  13. Salut George, astazi pe 29/11/13 situl Okazii pe care se organizeaza Black Friday are o Mare problema din cauza traficului pe site, Eu unul incercand sa ma conectez pe contul meu am observat ca…contul se tot logheaza automat pe conturile diferitilor useri numai pe al meu nu.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.