Categorie: Editorial

“Vreau să fiu piarizdă!”

Am oroare de fătucile şi băieţeii care au făcut sau nu o şcoală prin care au trecut precum gâsca prin apă şi au ieşit la mal consilier/specialist/asistent relaţii publice. Fiţa secolului este să fii de la PR. E în trend să poţi să stai degeaba, însă din vârful unghiei cu care tastezi pe laptop să poţi trasa imaginea sclipitoare şi spectaculoasă a companiei (de stat/privată) pe care o serveşti, cu o singură virgulă de geniu.

Până într-o zi când piarizda se opreşte din lenevit şi chiar trebuie să facă ceva.

Reporterul o sună şi îi cere o informaţie, un interviu al unui angajat, nişte cifre. Răspunde greu sau deloc că “e fraieri şi agresivi ziariştii”.

Scuzele tipice:

“1. Nu am fost în ţară. 2. Nu am informaţia. 3. Colegul nu răspunde”.

În traducere:

“1. Deşi am avut telefonul deschis pentru că eram în timpul programului nu am răspuns pentru că ştiam că vrei ceva, iar mie nu îmi place să ofer relaţii publice deşi asta am visat cînd m-am angajat. Plus că eu mai şi ies din ţară spre deosebire de tine… Dar nu irosesc roaming-ul cu toţii fraierii. 2. Nu vrem să îţi spunem adevărul pentru că ştim că îl vei folosi împotriva noastră iar o minciună cu iz de adevăr nu suntem în stare să scornim. 3. Am vorbit şi nu are chef/ are emoţii/ nu sunt în stare să îl conving pe şef să îi ordone să comunice/ nu am chef să vorbesc cu el…. etc.”

După o perioadă piarizda rămâne fără job şi se apucă de altceva. Cum ar fi să vândă abonamente de sute de euro la o sală de fitness cu bazin SF de 10 metri pe 4.

Mă minte de un an că oferta expiră peste “decât” câteva zile.