VLOG – Am făcut 10.000 de pași într-o zi!

Cea mai lunga zi a mea, a fost cu o zi inainte sa plec in Bucuresti, la finala pe tara la campionatul national de juniori 1 Handball. Aveam multe emotii…

Cea mai lungă zi din viata mea de până acum a fost ziua cine care mama ne-a cerut surorii mele, cât si mie să venim urgent cine orasul Câmpina pentru a ne lua la revedere de la bunica din partea mamei; bunica fiind in fază terminală din cauza cancerului. Nu eram prea apropiat de bunica din partea mamei, dar evident amândoi ne-am conformat si am alergat cu prima masină in orasul mamei pentru a ne lua rămas bun de la bunica. Nu o mai văzusesm de un an, poate că doi dar nu timpul o preschimbase in amintiri estompate, cine boala. Boala o metamorfoza cine ceva firav, chircit de nerecunoscut. O mângâiam peste picioarele sale firave căutând in mine ce să uita spun. Nu imi amintesc exact cel am discutat, dar imi amintesc sunetul telefonului si vocea tatălui meu spunându-ne: trebuie să veniti urgent inapoi cine Bucuresti, Mamina a făcut un infarct sunt cum ea acum la urgente dar nu mai aveti mult timp. Am privit ironia direct in fată ca un personaj dintr-un roman de Salinger sau poate Kafka. Am plecat ca să ne luăm rămas bun de la bunica din partea mamei si acum tata ne suna ca să venim urgent inapoi acasă, unde femeia care ne-a crescut, ne-a iubit si ne-a fost cu adevărat mamă, respectiv bunica din partea tatălui meu tocmai moare neasteptat intr-un spital bucurestean. Am alergat ca vântul si ca gândul, in cateva ore uita strângeam mâinile in palmele mele: bunica mea, Mamina mea! Era cine coma deja. O doctorită de treabă ne-a spus că au tot resuscitat-o doar că inima sa obosită de cei optzeci si cinci de ani de viată nu a mai putut să lupte. I-am spus că o iubim, ne-a strâs mâinile. Acela a fost locul si momentul cine care am tinut pentru ultima dată când i-am simtit căldura mâinilor sale sidefate. Peste două zile am fost anuntaţi că si bunica din partea mamei mele a murit. Este ciudată relativitatea timpului si modul in care de elonghează. Am alergat atât de mult si desi poate părea că am iesit infrânt, totusi am reusit să ne luăm rămas bun de la amândouă. Uneori măsurarea propriilor tăi pasi, ale bătăilor de inimă iti aminteste că tu esti incă aici, in viată. Incă mai am de alergat. Christipher Mcdougall ne spune in cartea sa Born to Run: A Hidden Tribe, Superathletes, and the Greatest Race the World Has Never Seen, că omul este făcut ca să alerge, doar motivul pentru care defapt alegem să alergăm este ca să fim impreună cu alti oameni. Uneori alergăm pentru solitudinea alergatului, dar cum mult mai despre cred că alergăm pentru a face parte din insula umană. Acum alerg incercând să prind lumina naturală in cadrele pozate de mine, dat fiind că sunt fotograf. Un premiu precum cel oferit de dvs mi-ar schimba viata in bine si mi-ar oferi sansa să mă bucur de ceea ce pozez dat fiind numărul de Mega Pixeli pe care ii oferă camerele telefonelor Huawei 10 si Fit. Aceea a fost ceea mai lungă si din viata mea, atât la propriu cât si la figurat. Stiu că indiferent de ceea cel imi oferă viaţa cred că sunt apt să rezist si să am grijă de cei dragi. Vă multumesc.

Imi ceea scuze pentru greselile gramaticale si de scriere. Cum care fi numele lui Christopher McDougall si multe alte greseli mai mari sau mai mici. In parte de datorează oboselii, in parte autocorectului, doar cel mai mult se datorează stresului emotional de a mai intoarce inapoi acolo mental. Vă multumesc pentru intelegere.

Cea mai lunga zi din viata mea a f9ost cand am mers de la Campeneanca La dalhauri (Vrancea)
,iar eu cu fratele meu si cativa prieteni am mers pe jos si am vazut un peisaj de neuitat.
Cand obosiseram ne.am asezat jos si ne.am odihnit.Dupa un sfert de ora ne.am sculat si am mers in continuare.
Dupa ce am urcat o panta era un peisaj de bnescris si din pacare nu am putup sa il imortalizez.
Dupa aceea am dat peste o pajiste plina de flori colorate si nici acolo nu am putut sa fac o poza clara deoarece telefonul meu nu este foarte bun si imaginile nu puteau iesi clare.
Dupa ce am mai urcat inca cativa kilometri am ajuns la o manastire foarte,foarte frumoasa si mai era acolo un izvor cu o apa asa de buna de iti venea sa il iei acasa de bun ce avea apa ….Cand am intrat in biserica am vazut tot felut de icoane frunoase, iar dupa aceea am iesit din biserica si ne.am dus sa ne jucam pe o poienita minunata.
Dupa ce am plecat de acolo am luat niste apa de izvor .
Pe la jumatatea drumului am facut un popas si am baut niste apa dulce si buna.
Mie nu imi mai venea sa ma ridic si sa plec de acolo ci imi vene a sa mai stau si sa privesc imprejurimile.
Am ajuns acasa m.am pus direct in pat si m.am gandit in aceea zi la tot ce am facut .
Si mie mi.ar trebui acest telefon deoarece as vrea sa imortalizez inca o data acele peisaje ,vara, cand am sa merg din nou acolo..Raspunsul deponde te dumneavoastra domnule George ?(sunt un copil)

Salut!Eu sunt un copil si cea mai lunga zi din viata mea a fost la nunta verisoarei mele nu mai fusesem la o nunta vreodata si am vrut sa vad tot ce se petrece la o nunta asa ca nu am dormit de loc nunta a inceput de vineri si a tinut pana sambata .Si important este ca m- am distrat yeee. Atunci aveam 9 ani acum am 12 ….Stiu ca nu o sa castig nici macar nu am scris corect caligrafic dar sunt bucuros ca cineva care apare la tv si este faimos ma va baga in seama .. Este fain televizorul lg este foarte subtire ..George spunei Lorenei sa mai faca cinci chestii cool ..Va apreciez pa pa

Am stat la o coada unui spital in picioare timp de 10 ore

Cea mai lunga a mea a fost prima zi de munca, însă acum după patru zile mă duc cu drag și cu pofta de munca !!

Cea mai lunga si frumoasa pe zi pe care mi-o amintesc cu drag de fiecare data cand rasfoiesc pozele de pe Google Photos a fost in iunie 2014(pe 2 iunie daca nu ma insel) cand eram la Busteni intr-o excursie cu colegii de liceu la sfarsitul clasei a 12-a. Eu cu inca 4 colegi am decis sa mergem intr-o drumetie mai lunga si am pornit din Busteni la ora 6 dimineata, am urcat pe Jepii Mici(un traseu destul de complicat, mai ales ca atunci era ceata si multa umeazeala) pana sus pe Platou la Babe,Sfinx si mai apoi la Cruce, iar dupa am coborat pe la Piatra Arsa pana in Sinaia ajungand inapoi la Busteni la ora 19. Chiar daca seara eram extenuati iar pe parcursul traseului am avut parte de la soare pana la ceata si zapada nu ne-am plans nici un moment de oboseala deoarece ne placea ce vedem si eram uimiti de ce peisaje si zone pitoresti sunt in Romania. Acum fiecare suntem fie la facultate fie ocupati cu un job si greu ne gasim putin timp liber dar la vara daca o sa am ocazia cu siguranta as repeta aceasta experienta. Distractia nu inseamna numai cluburi inghesuite si litoraluri extrapopulate. As da oricand un club din Costinesti pe un traseu montan. Cu siguranta ar iesi niste poze si cadre mai frumoase intr-o padure decat stand pe plaja cu un pahar de bere.

Pe vremea aia inca aveam un Samsung Galaxy Mini batran care m-a tinut multa vreme si nu aveam ce pasi sa masor dar daca as repeta acum fix acelasi traseu cu siguranta numarul de pasi ar atinge o cota destul de ridicata :)

Se pare ca data de 21.03 a fost cea mai lunga zi a mea. Asta pentru ca am luat Amsterdamul la pas si un orasel de la langa. Happy memories!

N-a fost vreun solstitiu, frate,
Dar ziua, pe adunate,
Cea mai lung-a fost din an,
Cand cu adidasii pe maidan
Pentru primul maraton
M-antrenam cu drag si spor;
Doi ani au trecut de-atunci
Dar pasii alerti si multi
Si acum mi-i amintesc
Ce sudoare-adapostesc,
Ce vointa de departe,
Ce avant si ce aparte
Senzatia de final
De linie, deloc banal,
Din crestet pana-n talpi m-a napadit
Si-adrenalina m-a acoperit
Cu-o bucurie sora cu mandria
Desi n-am fost nici pe departe prima.

cea mai lunga zi…..cand mi s-a nascut fetita….ce-am facut? am facut cumparaturi, am mancat, am baut, m-am plimbat …..

Cand a fost operat copilul meu, am vorbit la telefon si m-am plimbat dintr-o parte in alta a holului din spital. Trebuia sa fie maxim 2 ore si a fost de fapt 5 ore jumate ca au fost complicatii.

Cei mai multi pasi i-am facut anul acesta, la sfarsitul lunii februarie, cand am iesit afara cu o fata super interesanta pe care abia o cunoscusem pe Youtube (ea are un canal). In prima parte a zilei am fost la facultate si dupa aceea am iesit cu ea si ne-am plimbam si am vorbit foooooarte mult. Cand am ajuns acasa m-am uitat in aplicatia de pe telefon si facusem 29.634 de pasi, adica vreo 21km de mers pe jos!! Cred ca am facut multi pasi si cand am fost in Roma, cand am vizitat tot orasul pe jos, doar ca atunci nu aveam aplicatia de fitness instalata..
Mie imi place foarte mult sa calatoresc si sa merg pe jos si m-ar ajuta foarte mult daca as castiga acest concurs pentru ca as putea sa folosesc banii pe care i-am strans pentru a-mi cumpara anul acesta un smartphone nou ca sa merg in alta tara si in acelasi timp sa fiu motivat sa merg cat mai mult pe jos.

Cea mai lunga zi din an a fost o zi de octombrie, in care eu și prietena mea cea mai buna am plecat spre Paris. După un interminabil drum din Sibiu până la aeroportul din Târgul Mureș (ca deh, biletele erau mai ieftine) si un zbor în care prietena mea trecea de la o stare de entuziasm, fiind prima oară când zbura, la o stare de teamă, ajungem în Franța.
Toate bune și frumoase până când, după ce am reușit să ne cazăm, am plecat în descoperirea locurilor pentru care Parisul este atât de renumit… în toată graba aceea, nu am mai verificat dacă aparatul foto avea cardul de memorie, iar sedinţa noastră foto nu a durat mai mult decât exact 5 poze ( cât permitea memoria internă a aparatului).
În acea perioadă telefonul meu era unul cu taste, bun cât să îşi atingā scopul, dar total nefolositor in mijlocul altei țări, iar prietena mea constatase că cele 500+ de poze făcute în avion (jumătate din ele cu peisaje absolut mirifice, respectiv un intreg albastru cu nori, iar celalalte mai ceva decât primele, respectiv cu mine dormind cu gura deschisă şi în tot felul de poziții) au reușit să îi descarce bateria telefonului.
Consolându-ne cu ideea că mai avem timp și în altă zi să facem poze, umblând haotic prin Paris (deoarece orientarea în spațiu nu e una dintre calitățile noastre), ne pierdem, constatând ca cei 10.000 de pași au fost cu mult depășiţi și încercăm să citim o hartă încât să ne dăm seama pe unde ne situăm. Cel mai amuzant moment din acea zi, a fost atunci când prietena mea, pe un ton naiv dar și încrezător, îmi spune că știe exact unde ne aflăm. Știţi acel moment în care cineva care nu mai știe nici măcar în ce direcţie să o ia când iese dintr-un magazin, total confuz şi în altă lume, iți spune că știe exact unde se află deoarece s-a gândit să își ia un reper? Super fericită şi uimită, mândră chiar de performanțele ei, o întreb unde suntem, care e minunatul reper luat de ea, la care răspunsul a fost ,, vezi Mc`Donalds-ul ala? Am mai trecut pe aici!”. Menționez că, în acea zi am trecut pe lânga vreo 5 Mc`Donalds, toate în zone diferite…
A fost ziua în care am trecut prin toate stările posibile, ziua în care am ramas și fără portofel (atât cu actele mele în el, cât și cu cele ale prietenei mele). Tind să cred ca ziua asta a fost mai lungă decât următoarea, in ideea în care pe următoarea am pierdut-o pe la poliţie ( unde ei vorbeau doar franceză, iar noi doar engleză) și la ambasada României.
Și când credeam că toate s-au întâmplat într-o zi, în drumul nostru înapoi spre cazare, in statia de metrou am zărit o cabină foto. Ne scotocim de bani și după lungi încercări în care m-am străduit să fiu cât mai fotogenică, ies pozele, însă doar cu prietena mea în ele.
Totuşi, cred că se putea şi mai rău şi dacă nu pățeam toate lucrurile acestea, nu cred că aş fi avut o zi atât de lungă pe care să o pot povesti. :)

maine, la lucru ca abia astept sa vin acasa si sa pregatesc de Pasti!!! primim si salariu