Honor 8 descrie cel mai precis o vorbă pe care o plimbăm pe aici prin studio. E vremea pentru evoluţie nu revoluţie. Cel puţin în cazul telefoanelor mobile că despre ele vorbim toată ziua.
Mai precis, Huawei, că tot de ei aparține brand-ul Honor, au decis să modifice puțin aspectul lui Honor 7, să îl facă mai frumos dar și o idee mai rapid. Au mai umplat pe acolo pe unde trebuie, la cameră, pe care au luat-o de la P9, fără sigla Leica și la memoria RAM. Exact acolo unde trebuie cum spuneam. Bine, aproape.
Nu sunt mare fan al spatelui de sticlă, deși arată într-un mare fel. Pun pariu că ai putea să îl confunzi cu un Galaxy S6, S7, Note, Zenfone 3… Nu sunt singurii care adoptă trendul ”de sticlă”. Sigur îi vei pune o husă dacă vrei să îl mai ai întreg peste un an de folosire.
Acum, legat de evoluție și nu de revoluție, nu are un procesor nou ci unul mai vechi dar optimizat mai bine, cu o cantitate mai mare de memorie RAM. E acolo unde trebuie și la acest capitol.
Ca să afli mai multe urmărește review-ul video de mai jos. Sper că am atins toate punctele sensibile în comparația fizică cu P9 și cea virtuală cu Honor 7.
Salut, sunt un detinator de Honor 8, dupa ce in prealabil am avut Honor 7. In mare parte iti impartasesc opinia, fata de H7 este o evolutie in ceea ce priveste caracteristicile tehnice, este insa o revolutie in ceea ce priveste designul. Legat de partea de personalizare a meniului, ar fi de adaugat ca:
– ecranul se poate restrange (in stanga sau in dreapta) la aprox 2/3 din dimensiunea initiala astfel incat poate fi accesat foarte usor cu o singura mana
– senzorul de amprenta poate fi folosit si ca buton fizic caruia i se pot accesa diverse functii (apesi o data se deschide lanterna, apesi de doua ori incepe sa inregistreze etc)
– senzorul de amprenta se poate folosi in continuare pt accesarea barei de meniuri (prin glisare in jos)
Per absamblu, sunt foarte multumit de telefon, il folosesc dual sim cu toate functiile pornite iar bateria ma tine aprox. o zi si jumatate.
Ce ai alege : Huawei p9 sau Huawei Nexus 6p ? Multumesc !
6P pentru că are ecranul mai mare și e Android curat. Deși, dacă îți plac ecranele mici P9 e o opțiune foarte bună.
Salut, George!
Am nevoie de un sfat. Sunt in cautarea unui nou telefon, iar Honor 8 imi place foarte mult
Observai din review ca tu consideri ca pretul e cam mare. Ar trebui sa mai astept perioada black friday/sarbatorilor in speranta ca o sa mai scada pretul? Ce pret ar fi potrivit pentru specificatiile telefonului?
Mersi anticipat!
Nu știu dacă va scădea prea mult, e destul de nou. Poți merge pe Honor 7 dacă nu vrei să dai atât pe el.
Salut George,
Poti sa-mi spui te rog cel mai bun telefon pana in 1500 RON in momentul de fata? M-ar interesa in principal cel cu camera foto cea mai buna. Oscilez intre Honor 7, Zenfone 3, A5, P9 Lite sau noul Huawei Nova (poate ii mai scade pretul sub 1500 de black friday)
Multumesc!
Zenfone 3.
Salut,
Huawei Honor 8 sau Xperia X? ce parere ai?
Multumesc!
Indecis. Aș merge totuși pe Honor 8.
Salut George, Toate rereview-urile tale sunt de calitate,totusi eu inca mai astept un review la One Plus 3! Dilema mea acum este urmatoarea; ce ma sfatuiesti sa aleg,intre:Zenfone 3,Honor 8 si Huawei Mate S sau un S6 edge la mana a 2-a ?
Ce telefon ai alege pana in 1000 de lei,dar intre 1000 si 1500 ? Multumesc anticipat ! :)
Nexus 5X, Zenfone 3
Salut
Ca toti ceilalti care iti scriu am si eu nevoie de un sfat. Vreau sa achizitionez un nou smartphone si nu stiu ce sa aleg intre LG V10 64 GB, Honor 8 GB si Zenfone 3, sau daca ar merita efortul financiar ca sa iau un Samsung S7
Nu știu ce să îți spun, sunt foarte bune toate 4. Cred că vei fi mulțumit cu oricare din ele.
Salut George ! Vreau sa imi iau un telefon pana in 1900 lei (ce sa fac, atat mi-au acordat la credit) si sunt indecis intre Honor 8 si Zenfone 3 4gb de 5’2. Folosesc telefonul pt stiri, poze, si putin gaming “light” gen clash of clans. Mentionez ca vreau sa il folosesc in regim dual sim… Sunt mare fan produse asus :)
Salut George.Am cumparat acest telefon acum cateva zile si eu am primit casti la el.Plus ca butonul fizic de pe spate,care este si senzor de amprenta, are mai multe functii.Printre ele si cea de care spuneai ca exista pe P9,adica sa tragi bara de meniu de sus.Pe langa aceasta functie mai poti seta sa se deschida o anumita aplicatie atunci cand apesi o data pe buton,o alta daca apesi de doua ori sau poti tine apasat ca sa deschizi o a treia aplicatie. Sunt foarte multumit de el.Singurul lucru de care imi este dor de la vechiul telefon ( Lg G4,moarte subita ,problema de bootloop si fara factura) este camera care era exceptionala. Numai bine!!!
Salut,vei face un review la Huawei Nova in viitorul apropiat?
Nu cred.
Doresc sa imi cumpar un nou telefon, deoarece am un Xperia Z3 de aproape doi ani si vreau ceva nou. Mam gandit sa imi iau un telefon din Mid-Range si am dat peste OnePlus 3 si ZTE Axon 7, ambele imi plac si de asta nu ma pot decide. Care dintre cele doua mi le recomanzi? Te urmaresc de foarte mult timp, mersi in advans!
Ambele sunt excelente. Cu oricare din ele vei fi mulțumit.
Salut! Un review la xioami mi5 se poate :D sau crezi ca se merita investitia…
Ms
Salut, detin in prezent Xiaomi Redmi Note 3 Pro varianta de 3GB Ram/32Gb, procesor Snapdragon 650, il am de jumatete de an, sunt multumit de el, am avut nici pb de soft ca la orice Android dar minore, pozele ok pe timpul zile, noaptea lasa de dorit la fel si partea de filmare, stabilizatorul de imagine este slab, ACESTA ar fi si motivul pt. care as dori sa il schimb. Vad ca inca mentine pretul de 999ron, pretul cu care l-am cumparat. Am vazut multe din review-urile tale si am fost placut impresionat de noile telefoane low-cost dar cu caracteristici ok.
Spune-mi te rog, din experienta ta, as avea cu ce sa il inlocuiesc? Un telefon cu pretul in jurul a 1000 ron care sa fie mai ok?
Salut. Am si eu o intrebare. Daca ar fi sa recomanzi un telefon dintre Lenovo k6 si Lenovo S1 lite. Pe care lai recomanda. Strict doar la eficienta telefonului si aspect
Sunt cam la fel, aș merge pe K6 pentru că este mai nou, bateria puțin mai mare și sigur vine cu Android 6.0
Salut George, felicitari ot tot ceea ce faci pt noi. Dintre note 4 si oneplus 3 ce ai alege? Ms mult
One Plus 3