UNBOXING & REVIEW – Samsung Galaxy A8 2018

Mi-a fost destul de ușor să îmi dau seama de ce îl vreți la test, seamănă extrem de mult cu un Galaxy S8. Ba chiar le-am confundat și eu pe masă pentru câteva momente.

Dacă l-ați cerut noi ne-am conformat. A fost puțin mai ușor pentru că Samsung Galaxy A8 este de interes și pentru piața locală, așadar, acesta este review-ul, unboxing-ul și testul acestui telefon, cu bune și cu rele. Da, există și câteva bile negre pe care le ia mai ales pentru performanță.

Sigur, ecranul este foarte bun, rezoluția la fel, foarte bună, design-ul nici nu mai spun. Însă tot nu reușesc să înțeleg de ce nu pot filma 4K cu el. Nici măcar pe camera din spate care apropo, este la fel ca cea de pe față. Una dintre ele pentru că pe față are două camere. Filmarea FullHD arată foarte bine, cea 4K nu există. Bine, poți filma pe raportul ecranului, la 18.5:9, însă le vei vedea cel mai corect doar pe display-ul lui. Acolo unde le revăd aproape 95% dintre cei care filmează cu telefonul de altfel.

Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Încă un lucru, am observat că unii se plâng că videoclipurile noastre se văd sacadat, mai ales de când am trecut la 4K 50fps. Ne pare rău, dar cel mai probabil este conexiunea de internet sau computerul de pe care vă uitați. Încercați să treceți clipul la 1080p 50fps și lăsați-mi un comentariu dacă se mai întâmplă acest lucru.

Te-ai înscris la GIVEAWAY? Nu vrei un Razer Phone? De ce? – buhnici.ro/giveaway

GALERIE IMAGINI SAMSUNG GALAXY A8 2018

 

Ultimele articole

Articole recomandate

196 Comments

  1. Salutare, George! Am o mica problemuta cu acest A8, la camera frontala zici ca se misca cam sacadat, adica in comparatie cu telefoane mai slabe si cu camere frontale mult inferioare, mi se pare ca nu e la fel de fluida miscare, cum e pe camera din spate. In schimb la filmare merge ok, filmeaza fluent, dar pentru poze zici ca are frame-uri lipsa la greu. Calitatea pozelor si video e ok, cu mici neajunsuri, exact cum zici si tu in video, dar pot trece peste, doar peste chestia asta cu miscarea lenta a imaginii pe camera frontala am o problema. Tu ce parere ai? E oare device-ul meu cu defect pt. ca il am doar de cateva zile si ma cam doare sufletul sa il am de dus in service deja.

  2. Salut,

    Ce sa aleg intre Huawei Mate 20 Lite și Samsung Galaxy A8 (2018)?
    Performanta, design-ul, calitatea finisajelor sunt comparabile. Prețul este mai redus cu cca. 300 de lei la Samsung Galaxy A8.

    Mulțumesc.

  3. Am un samsung s4 si as vrea sa.l schimb, ce telefon recomanzi ? Ar merita un samsung s7 sau un a8 2018 ? Care ar fi mai bun dintre cele 2? Ce telefon imi recomanzi de la samsung sau iphone in 2018 cu o camera buna, baterie mare cu incarcare rapida si rezistenta la apa si praf ?

  4. Salut, ce telefon imi recomanzi sub 2.500 Ron? Ar fi indicat sa mai astept pana anul viitor sau sa cumpar ceva acum ? G4-ul meu deja se descarca stand la incarcat =))

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.