Serios, WOW. V-am spus eu că peste doi ani vârful de gamă va fi de fapt un telefon cu preț mediu. Speram la unul mai ieftin însă este adevărat. Galaxy A5 2017 a ajuns aproape la fel de puternic și elegant ca un Galaxy S6. Cu acestea seamănă cel mai mult, deși e puțin înfrânat la performanță grafică. Dar totuși, se apropie mult de S6 și de Note 5 chiar.
Ce s-a schimbat însă este următorul lucru: dacă acum ceva vreme îți puteam recomanda un telefon vârf de gamă de acum doi ani, în locul unuia mai slab dar cu un preț similar, acum e puțin mai greu. A5 2017 demonstrează faptul că tehnologia nu se reinventează de la an la an, ci doar se îmbunătățește. Acest A5 este de fapt un Galaxy S6 care a primit un slot pentru microSD și rezistență la apă. Cam ce pierduse de fapt de la S5 încoace.
Bine, procesorul grafic de pe A5 este o idee mai slab, cam de două ori, și îi lipsește și 1 GB de memorie RAM. Doar seria cu S ”merită” 4GB sau mai mult. E vorba de poziționare în piață. În rest ce aș putea să mai spun? Îmi place cum arată, cum e construit, cum se mișcă în meniu și în aplicații și chiar și interfața specifică Samsung, acel TouchWiz care devine din ce în ce mai curat de la an la an. Păcat că renunță doar la câte un meniu sau un efect cu fiecare lansare de telefon.
Poater sunt eu mai purist. Așadar, în toată splendoarea lui, review-ul complet este în clipul de mai jos. Distracție plăcută!
Buna. samsung galaxy a5 2017 sau samsung galaxy j5 2017?
Ce recomanzi între un A5 2017 si J7 2017?
Ce sa aleg intre Samsung Galaxy A5 2016 sau 2017 in calitate de pret, performanta si camera
ce sa aleg samsung j3 2017 sau huawei p8 lite
salut ce sa aleg dintre un huawei p8 lite si un samsung j3 ( 2017 )
Ce opinie aveti despre acest telefon dar cu dual sim? Multumesc!
ce sa aleg samsung j3 2017 sau huawei p8lite
ce sa aleg huawei p8lite sau samsung j3 2017
Buna George.Nu mă decid intre 3 telefoane.
A5 2017
s6 edge
LG g6
Salut George as avea si eu o intrebare,ce ar trebui sa aleg dintre un A5-2017 si un S7,nu ma intereseaza atat de mult camera ,doar niste aspecte generale.Mersi anticipat!
Ce îmi recomanzi intre A5 2017, S6 Edge, J7 2017 și Huawei p10 Lite? Mulțumesc frumos.
.Ce îmi recomanzi intre A5 2017, S6 Edge, J7 2017 și Huawei p10 Lite? Mulțumesc frumos
Buna ziua!
Ce telefon este mai bun: J5 sau A5? Este A5 construit mai bine, din materiale mai de calitate?
Multumesc!
Ce îmi recomanzi intre A5 2017, S6 Edge, J7 2017 și Huawei p10 Lite? Mulțumesc frumos
Salut George!
Ajuta-ma te rog sa aleg un telefon: Huawei P9 sau Samsung Galaxy A5 2017?
Ambele sunt pe acelasi segment de pret.