Categorie: Gadget

UN ALT FEL DE REVIEW FILMAT CU ASUS ZENFONE 6

Aceasta este probabil cea mai deșteaptă cameră de selfie din lume de pe un smartphone. Desigur, este vorba de camera principală care se rotește la 180 de grade pentru a deveni cameră de selfie. Soluția celor de la ASUS pentru Zenfone 6 este poate cea mai complicată din industrie, și da, sunt și ei în cursa pentru telefonul cu un ecran fără limite, fără nici un fel de decupaje sau margini.

Pe scurt, la interior se află un motoraș și chiar o cutie de viteze pentru a putea accelera sau scădea viteza cu care se mișcă camera. Nu este doar un mecanism simplu de rotire pe bază de arc, și asta pentru că poți seta ca telefonul să urmărească personajul principal din filmearea ta. Camera se mișcă automat după acesta. Drăguț.

Dar ASUS nu este recunoscut doar pentru camere, deși această implementare este una foarte bună, ci este cunoscut pentru un raport foarte bun preț/performanță. Și asta oferă și cu Zenfone 6. La 3000 de lei, plus câteva sute de lei în funcție de configurație, avem un telefon cu cel mai putrnic procesor, Snapdragon 855, o cantitate suficientă de memorie RAM, stocare rapidă și un ecran genial. Da, și acum ne-a păcălit puțin că ar fi un ecran OLED. Doar puțin.

E bun pentru gaming, pentru foto, pentru video, și în plus, e bun și pentru productivitate pentru că are o super baterie. 5000 mAh vor fi suficienți ca să reziste mai bine de o zi, chiar dacă te joci cu camera destul de mult. Cel puțin în primele luni o să o deschizi doar ca să îți uimești prietenii. Eu o să îl iau totuși la întrebări și în săptămânile care urmează, chiar vreau să văd dacă pot filma cu el clipuri întregi!

CÂTEVA POZE CU ASUS ZENFONE 6, REVENIM CU UPDATE