Samsung Galaxy Watch – Pe care să îl aleg? [UNBOXING & REVIEW]

Probabil același lucru te întrebi și tu, pe care să îl alegi! Noul Samsung Galaxy Watch arată aproape la fel în toate variantele sale de culoare. Ce trebuie să știi însă este că sunt diferențe importante între modelul de 42mm și cel de 46mm pe care îl găsești apropo doar pe argintiu. Asta ca să îl recunoști mai repede. Prima și cea mai importantă diferență ar fi bateria, mult mai mare pe ceasul desigur, mai mare. Aproape dublă chiar, deși consumul de curent nu este diferit.

Apoi, sunt două versiuni, cu LTE, adică cu conexiune de date și doar cu Bluetooth. Momentan la noi în țară vei găsi doar versiunea cu Bluetooth pentru că cel cu date funcționează cu E-SIM, și deocamdată nici unul din operatorii de la noi nu au activă această opțiune. Și aici este o diferență la nivel de memorie RAM, cel cu Bluetooth are doar 768 MB iar cel cu LTE are 1.5 GB. Dar acestea sunt doar specificații pentru cei mai pasionați, pentru că în viața reală sunt la fel de rapide ambele.

Fiind un smartwatch de la Samsung, avem un display de tip SuperAMOLED cu culori foarte bune, luminos și la soare și desigur un sistem de operare proprietar, acel Tizen pe care îl găsim pe ceasurile lor încă de la începuturi.

Și stai, că nu am vorbit încă de aspect. E frumos foc, și îmi place mai ales cel de 46mm. Te-ai prins deja că îl voi alege pe cel mai mare, atât pentru baterie cât și pentru aspect. Mai jos găsești experiența completă de unboxing și review-ul de început. Mi-am propus să îl folosesc o perioadă mai lungă de timp, chiar și noaptea pentru a îmi monitoriza somnul, pașii, treptele urcate (deși eu urc cu liftul iar acasă am doar două trepte) și desigur și înnotul. M-am apucat de înnot v-am spus? Cred că nu, pentru că nu vreau să mă laud în instastory-uri, dar o să vă arăt atunci când mă pot mișca la fel de bine ca un pește prin apă.

Ultimele articole

Articole recomandate

37 Comments

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.