Aceasta a fost tema de anul acesta la evenimentul #supercoders de care vă vorbeam acum puțin timp. Mai ții minte? Era unul din articolele în care îți aduceam aminte că trebuie neapărat să îi cumperi copilului tău un computer. Și o conexiune la internet. Și să îl ghidezi în direcția potrivită pentru ca pe viitor să ajungă eventual un #supercoder.
Anul acesta a fost productiv pentru cei 250 de copii care au dezvoltat 125 de aplicații. Au fost în grupe de câte doi. Fii curios și aruncă o privire peste ele aici! Votează proiectul preferat pentru ca acesta să fie premiat de către Orange. Tema de anul acesta a fost imaginarea școlii viitorului și trebuie să spun că ideile lor sunt cele mai bune. În fond, copii sunt în măsură să ne spună ce doresc să facă de la școală, chiar dacă tu crezi că sunt prea mici să își exprime părerile. Este datoria noastră a părinților să îi ascultăm și să implementăm în educație nevoile și cerințele lor.
Eu zic că sunt puțini copiii care au avut această șansă. Sper ca anul viitor să fie mult mai mulți, de cel puțin patru ori mai mulți. În fiecare oraș. Vă las cu o serie de imagini de la eveniment. Nu uitați să verificați galeria de proiecte din link-ul de mai sus. M-am amuzat copios la unele dintre ele, iar altele mi-au dat serios de gândit.
Uite unul care trebuia să ajungă mai repede la maturitate: https://scratch.mit.edu/projects/126628973/
Salut. Ce telefon recomanzi de black friday? O oferta mai atractiva? Ai aflat ceva din interior? Multumesc
Nu știu nimic încă, probabil S6
Va rog frumos sa ma ajutati cu un review la telefonul Samsung Galaxy J2 2016 Are ceva special adica are smart glow. Va rog
Felicitări pentru ceea ce faci. Păcat pentru cenzura aplicată uneori fără logica împotriva celor care nu fac parte din turmă! În rest numai bine.
Mulțumesc. Cenzura se aplică limbajului și agresivității nefondate. :)
Marta a fost pseudonim. Mi-ai blocat două postări pentru că am afirmat că nu accept facebook-ul. Unde este limbajul agresiv? Cu ce am deranjat intr-o explicație tehnică despre încărcarea acumulatorilor? Regret dar nu te voi mai deranja! Cu respect pentru munca ta.
Nu am blocat nici o poastare și am obosit să spun asta. Toate! Dar toate comentariile sunt moderate. Voi face un articol pentru asta si o sa il tin pe prima pagina 10 ani.
Cunosc pe una din initiatoarele proiectului.. a plecat de jos si a ajuns sus prin munca depusa… au muncit toti mult si acum impart ce-a ce stiu cu cei mici, in plus mai au si rabadarea sa se ocupe de copii… din pacate putini tineri fac asa ceva. Si poate pe viitor vei reveni cu noi „reportaje” despre ce fac.
Ma intereseaza un telefon cu voce pt mama mea nevazatoare.Ma puteti ajuta cu un sfat nu ma pricep la telefoane si nu stiu de unde sa il achizitionez.