Categorie: Gadget

Google Home Hub – Chiar aveam nevoie de el? [UNBOXING & REVIEW]

Din seria review-urilor de la gadget-urile pe care mi le cumpăr când ajung prin Statele Unite, acesta este Google Home Hub. Ca și disclaimer, am citit foarte bine informațiile de pe site, m-am documentat înainte să îl cumpăr, dar prietenul meu Bogdan își dorea foarte mult unul. Am intrat așadar în magazin și când vânzătorul mi-a spus că dacă iau și o cameră Nest, primesc reducere de 50 de dolari nu am mai putut să rezist tentației. În ritmul acesta, cu atâtea bonusuri și reduceri cu siguranță devin milionar. Glumesc, desigur.

Google Home Hub nu este altceva decât o tabletă de 7 inci cu difuzor. Fără baterie. Bine, ultimele Nexus 7 aveau totuți o rezoluție parcă mai bună, unele ajungeau și la FullHD. Aceasta nu. Probabil un 720p dacă nu chiar puțin mai jos de atât. Nu am cum să îmi dau seama pentru că pe ea este instalat doar Google Assistant și nu un Android, iar rolul ei principal este să stea în priză, conectată la toate device-urile compatibile din casă, și să fie un soi de controller central. Pe care îl poți activa desigur, doar cu Google Assistant.

Te forțează să vorbești cu ea pentru că deși are un ecran cu touchscreen nu are tastatură. Nu poți instala nici un fel de aplicații pentru că nu are magazin Google Play și cam atât. Tu ce spui, merită sau nu? Băieții prin studio spun că nu. Eu zic că e un gadget fain dar cam atât. Sau nu… Încă nu știu, aștept să o configurez cum trebuie acasă să văd dacă o pot face să îmi arate camera doar dacă mă răstesc la ea pe întuneric.