Drona ieftină din China – Merită sau e țeapă?

Bine, în apărarea mea nu este chiar o dronă ieftină la 79 de dolari. Există și mai ieftine însă știu cu siguranță că acelea sunt doar o bătaie de cap și nu rezistă mai mult de 5-10 zboruri. La interior. Așadar am ales o dronă puțin mai scumpă care se numește Xiaomi Mitu. Sau Mitu. E mică, e simplă, se montează repede prima dată, că după aceea nu mai este nevoie să o demontezi, și se controlează direct de pe telefon.

Asta după ce folosești aplicația de Google Translate de pe alt telefon, pentru că instrucțiunile sunt în chineză și probabil din acest motiv nu o vei găsi de vânzare la noi prea curând. Noi am luat-o de pe Banggood, ca de obicei, și acum că scriu articolul m-am uitat din nou pe site și e doar 60 de euro. Numai bine pentru că această mică dronă este din seria celor pe care le recomand. pentru zburat și pentru distracție. Nu m-aș baza prea mult pe fotografiile pe care le face având în vedere că ”lentila foto” de pe ea filmează doar 720p. Și acela nestabilizat.

La partea de zbor însă mă declar impresionat. Este foarte stabilă după ce reușești să o pornești, răspunde rapid și corect la comenzile de pe ecran și ar trebui să reziste în aer un maximum de 15 minute. Eu aș mai căuta și ceva baterii extra dacă vrei ca distracția să nu se termine prea repede.

Drona o găsești aici! Ți-am promis că îți dau și link!

Ultimele articole

Articole recomandate

29 Comments

  1. Salut George! Îmi poți spune te rog cel mai bun smartphone pana în 1500 de lei ( nu conteaza dacă depășește cu 20-30 de lei) ? Mă gândeam la Huawei p20 lite sau Samsung a6 dar poate exista altul mai bun. Mulțumesc anticipat!!!

  2. Interesantă dronă… pt. copii sau pentru cei care experimentează pilotatul pentru prima dată. Dar chiar și pentru asta există Tello

    George, mă tot uit la video-urile pe care le făceai in direct, din dronă, cu „casa Buhnici”. Cum se face ca anulai zgomotul făcut de elicele dronei și auzeam comentariile tale. Știe să facă asta drona ? Vreau să cumpăr un mavic.
    Mersi !

    • Drona nu are microfon, sunetul este preluat de pe telefonul sau tableta cu care o controlezi. Mavic am și eu și sunt foarte mulțumit. Dacă nu o trimiți la câțiva kilometri distanță atunci Mavic Air este cea mai indicată.

  3. Saluti George! Îmi poți recomanda un smartphone pana în 1500 de lei, eu mă gândeam la Samsung A6 sau Huawei P20 lite, dar poate este altul mai bun. Mulțumesc anticipat!!!

  4. Buna, George. Aplicatia din care controlezi drona merge si pe un Iphone? Pentru ca din cate am vazut in review nu a fost descarcata din app store sau google play.
    Multumesc!

  5. Salut!
    Sunt incepator la capitolul drone, dar m-a fascinat drona aceasta fiind mica si usor de controlat din telefon. Intrebarea mea este: merita sa iau un DJI Ryze Tello sau Xiaomi MiTu cu inca 2 baterii.
    Multumesc mult!

  6. ma intreb si eu…….. cum un produs de 79 de dolari (65 dolari pe gearbest) – 67,15 euro ( zice BUHNICI ) poate sa ajunga la noi in Sibiu la 525 lei ( 112,67 euro -132,35 dolari ). Cred eu ca pana la urma o sa invatam cu totii ……. sa comandam din strainatate.

Dă-i un răspuns lui Cristian Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.