#casabuhnici – Episodul 1 – De ce să nu te apuci de casă înainte de 30 de ani

Sursa: freepik.com Sursa: freepik.com

Nu sunt bucureștean. Așa cum poate nu am fost nici brașovean. Sunt născut la Codlea, părinții mei sunt plecați de lângă Iași iar fiica mea este născută în București. Și probabil că Ariana va fi motivul pentru care eu voi putea spune că m-am stabilit aici.

Nu sunt vreun nomad dar cred că a-ți construi propria ta casă este poate cea mai proastă afacere. Iar acest serial nu va contrazice această afirmație. Să îți faci casă e un lux, dar unul pe care îl meriți abia după ce îți pui viața în ordine.

Din acest motiv am ales chiria de la 18 ani, de când am plecat de acasă. Prima dată în Brașov, apoi în București în căutarea unui upgrade de carieră. Muncesc ca un bivol, așa că nu mi-a trebuit niciodată mai mult decât un loc de odihnă atunci când ajung noaptea acasă, pentru ca apoi să plec primul de dimineață la muncă. La sfârșit de săptămână stau în București doar dacă sunt prea obosit să mai plec pe undeva. “Acasă” nu a existat de fapt niciodată cu adevărat aici. Mai degrabă, domiciliul, dar și acesta mai recent, de când mă săturasem de drumurile urgente la Brașov pentru documente.

Spuneam că nu m-a interesat niciodată să fiu proprietar. E o afacere să fii chiriaș mai ales când cariera e mai importantă. Am mai scris despre asta și e la fel de valabil. Să te priponești cu un credit la 25 de ani înseamnă să fii tâmpit sau plafonat*. Îi includ la tâmpiți pe băieții de 20+ de ani care încă stau pe lângă părinți sau alte rude în loc să își deschidă aripile și să afle de ce sunt în stare aici sau în altă parte. E mai bine să ai de unde te întoarce în loc să nu pleci de frică.

La 22 de ani când am venit în București, abia terminasem facultatea și nu știam cât voi sta. Începutul a fost umilitor și spectaculos în meseria mea dar m-am călit și mi-am găsit rostul. Am cochetat ani de zile cu mutarea în Germania dar am rămas pentru că nu pot sta singur, plecat printre străini mai mult de câteva zile. Așa că a trebuit să mă descurc cu banii foarte puțini pe care îi câștiga un jurnalist român. În 2003, când am venit, prima luna am stat la un prieten (să trăiești nelimitat Mamae), apoi în gazdă vreo jumătate de an. Camera, dintr-o vilă veche de lângă Cișmigiu, avea șase metri pătrați cu patul într-un capăt și masa în celălalt, sub fereastră. Munceam de noapte și nu îmi păsa că arăta ca o celulă. Eram atât de obosit când veneam să dorm ziua că nici nu-i auzeam pe copiii care făceau tărăboi afară. Când am plecat, mi-a fost rușine să îi spun proprietarei că nu mai pot sta pentru că nu aveam acces la bucătărie, iar la baie, doar cu orar fix. M-a pedepsit scurt:
“Dacă nu vă permiteți să stați în centru de ce mai veniți aici, voi ăștia din provincie?”

Nu i-am purtat niciodată pică. Era văduvă și creștea singură un copil. La plecare mi-am luat la revedere de la amicul student la Conservator din camera vecină. Ne împrietenisem de nevoie pentru că treceam zilnic prin camera lui spre ieșire.
În anii următori am împărțit chiria unui apartament cu un prieten bun. Era peste drum de muncă și avea prețul potrivit. Apoi a venit explozia chiriilor de prin 2006 și m-am mutat din nou într-o garsonieră cu o fată, mult mai aproape de noul serviciu. De acolo ne-am mutat la două camere. Apoi ne-am despărțit și m-am mutat iar într-o garsonieră sinistră cu o proprietară de 60 de ani care tot încerca să mă convingă să devin iubitul ei ca să scape de un securist care îi făcea curte. Am plecat și de acolo într-un apartament la jumătatea distanței dintre serviciul meu și al viitoarei soții. Stăteam în Banu Manta, lângă Primăria veche și era perfect. Până când și proprietarul acela a mărit chiria cu nesimțire, peste noapte. Am mai schimbat și alte câteva locuri în ultimii 12 ani, cu totul vreo zece adrese prin București până acum. De vreo patru ani am găsit un proprietar sănătos la minte și stăm într-un apartament de trei camere din centru pe care nu mi-aș permite să îl cumpăr dar sigur îi pot plăti chiria. Avem spațiu destul deși a trebuit să mutăm “dormitorul nostru” în sufragerie de când a apărut Ariana. Ea are camera cea mai bună, de pe spate, unde e liniște.

Așadar, am căutat mereu un loc bun unde să stăm fără să ne intereseze să devenim proprietari. Am discutat desigur de mult ori despre asta cu Lorena. Am pus proprietatea în balanță cu costul vieții și am înclinat întotdeauna spre confort în locul falsei siguranțe pe care ți-o dă o casă ori un apartament cumpărate cu banii băncii. Am ales cu sânge rece și suntem azi fără datorii, cu o afacere care funcționează dar tot mândri chiriași. Și voi fi tot chiriaș pentru încă un timp. Însă acum îmi permit să visez la iarba verde din curte prin care să alerg după fiica mea și bucuria de a mă odihni și distra într-o casă pe gustul meu, într-un loc frumos și liniștit, aproape de oraș.

De aceea am ales să îmi construiesc acum, la 35 de ani, o casă. Am o familie, sunt pe picioarele mele și nu datorez nimănui nimic. Casa pe care o vom construi va fi acel “acasă” pe care l-am pierdut când am plecat de la Brașov și chiar mai mult. Planul este făcut iar în următoarele luni o să îl vezi desfășurându-se sub ochii tăi, aici, pe blog. O să îți povestesc totul. De la cum am ales locul și cum am cumpărat terenul până la alegerea arhitectului și construcție. Nu am ambiția că sunt priceput la case dar am o abilitate să găsesc cele mai noi și mai bune soluții atunci când sunt motivat. Acum le pun pe toate la bătaie pentru #casabuhnici.

Urmează episodul 2 – Scapă de toate datoriile înainte să te apuci de casă!

Notă
* Nu mi-am propus să jignesc bărbații tineri care s-au căsătorit și sunt fericiți, pe cei care au o carieră care le place sau pe cei care au copii. Îi invidiez pe oamenii care își dau seama devreme ce vor de la viață și sunt fericiți cu alegerile făcute. Dacă citiți cu atenție, mi-am propus să îi motivez pe tinerii care acum stau pe lângă părinți în loc să se maturizeze dar și pe cei care iau credite pentru care pe care le pot plăti doar cu greutate în timp ce muncesc la o firmă care nu le place.

Ultimele articole

Articole recomandate

141 Comments

  1. Asa planuiesc si eu, la 35 de ani sa cumpar sau sa construiec o casa.

    Intre timp am luat cu credite la care mai am 13 ani doua apartamente in Cluj, in unul locuiesc si unul e dat in chirie.

    Cel dat in chirie imi aduce mai multi bani decat rata pe care o platesc la el iar cel in care stau acum are rata cat chiria care o plateam oricum.

    Bafta la construit casa, o sa urmaresc seria de postari pentru ca voi invata multe

  2. Buna ziua domnule Buhnici.
    NU sunt de aceeasi parere cu dvs. in ceea ce priveste afirmatia facuta mai sus,cea cu „plafonatii si tampitii”.
    Cineva,mai sus a spus ca ati jignit jumatate din publicul tinta.Eu spun ca poate chiar mai mult de atat.
    Va scriu acum pentru ca si eu sunt unul dintre „plafonatii tampiti” mentionati de dvs. deoarece am achizitionat un credit pe 20 de ani si m-am simtit jignit citind articolul scris de George Buhnici(pe care il credeam un om cerebral,calculat) insa pot sa va spun ca banii i-am folosit cu succes in construirea casei de vis.
    Proiectul acesteia a fost gandit chiar de catre mine si sotia mea,de aceea spun „de vis”.Am desenat pe hartii A4 pana ce a iesit ceea ce am vrut amandoi dupa care am contactat un arhitect pentru a finaliza proiectul nostru de casa.
    Mentionez ca sunt mai mult decat mandru ca la varsta aceasta am o casa a mea(chiar daca creditul este unul ipotecar,casa si terenul aferent sunt pe numele meu si nu al bancii) si nu stau cu chirie,dand bani cuiva ca sa mi se permita sa locuiesc intr-o casa ce nu este a mea,o casa care nu te va face sa te simti niciodata ACASA.
    Acestea fiind spuse sper ca va dati seama ca afirmatiile dvs nu sunt cele mai potrivite si v-as ruga respectuos sa va cereti scuze macar aici,fata de cei pe care i-ati jignit.
    Succes in alegerea potrivita a locatiei si casei pe care doriti sa o construiti/achizitionati.
    Marius.

  3. Salut George , felicitari pt decizia de a construi o casa . E un sentiment placut sa-ti vezi viitoarea casa cum creste in fiecare zi , eu m-am apucat la 25 de ani si am terminat-o acum , la 28 de ani fara nicio datorie , am facut in fiecare an cat am putut . Aveam doar 15k euro in buzunar si 400mp de teren in Harman (Brasov) . Initial am vrut apartament dar n-am avut 45k euro sa-l cumpar asa ca am decis sa incep casa . Nu sunt de acord insa cu unele lucruri pe care le-ai scris in acest articol . Foarte multi care au apelat la prima casa au alte situatii in familie , unii nu doresc sa plece in lume „sa-si desfaca aripile ” cum ai spus , altii sunt oarecum fortati de imprejurari .

    Iti doresc mult noroc si sanatate , bafta cu casa !

    PS : Grija mare cu echipa / echipele de muncitori , toti au tendinta sa fusereasca , toti se dau mari experti , toti dau vina unii pe altii in caz de ceva n-a iesit cum trebuie … Am schimbat 5 echipe ca sa termin casa cum am vrut .

    • Salut, Bogdan. Așa cum mai spuneam unui alt cititor, la cum mă știți voi, nu jignesc gratuit. Mi-am propus să provoc o discuție. Am scris în minte cu acei copii mulți care la 30 de ani nu sunt maturizați și stau în grija părinților.

  4. Poti sa iti exprimi parerea si fara sa jigneşti omul…
    Nu stiu cat de bine te simti tu in „casa ta” avand in vedere ca nu e a ta…e a bancii pana n.o termini de achitat
    Si sa fim seriosi…cine nu isi prefera o responsabilitate minus?

  5. „Să te priponești cu un credit la 25 de ani înseamnă să fii tâmpit sau plafonat” Poate simti nevoie sa dezvolti un pic ce ai vrut sa zici prin asta. Sunt curios care sunt motivele care au stat la baza afirmatiei.

  6. Salut George. Nu am scris in primul comentariu ca nu sunt interesat de niciun castig material daca ai intrebari si te pot ajuta la structura de rezistenta (imi inchipui ca proiectul e intocmit de ceva timp, verificat si paraveificat). Mi-am oferit ajutorul pentru ca apreciez tot ceea ce faci si unele articole ale tale m-au ajutat cand a fost nevoie sa iau o decizie pentru a cumpara un gadget. Iti pot trimit un CV si portofoliu (care e in lucru de o saptamana) daca ai nevoie. Toate cele bune

  7. Nu pot sa cred ce ai putut posta… Asteptam scuze.
    Sunt de acord ca nu e o idee prea buna sa iei un credit imobiliar în România, dar sunt cazuri și cazuri și prioritățile difera de la persoana la persoana.
    Sunt prea multe de explicat și sunt profund uimit de ușurință ta în a cataloga oameni.

    Sunt profund dezamăgit, dacă cu aceeași ușurință cataloghezi și in review-urile de pe blog,….

  8. De unde pana unde sunt tampiti cei care au credit la 25 ani sau cei de 20+ care stau pe langa parinti ? Te-ai pus tu in toate situatiile sa vezi cum e bine si cum e rau, care e tampit si care e mai putin tampit ? Inainte sa-i faci tampiti, probabil pe multi dintre urmaritorii tai care au credite si au 20+, analizeaza si situatia ta, care din punctul tau de vedere, o vezi extraordinara din moment ce iti permiti sa-i judeci pe altii. In ultimul timp o dai si la greu cu publicitatea, se vede ca e foame de bani, si nu mai judeci limpede. Du-te fa dus cu apa rece, poate iti revii!

  9. Salut. Mă refer la faptul că nu cunosc pe nimeni care la 25 de ani să fie pe traiectoria corectă în carieră și nici în locul pe care îl visează. Oferă-ți libertatea să visezi la America, la Brașov sau Tokyo. S-ar putea să te realizezi în orașul natal dar am îndoieli. Vezi lumea înainte să te așezi!

  10. Mult succes! Buna gandire si perspectiva despre viata. Foarte multi oameni se inhama la credite, mai ales „prima casa” si asa mai departe, cu gandul ca fac afacere si daca le inchiriaza, se platesc singure. Problema e ca in 30 ani, multe se pot intampla, mai ales cu blocurile construite haotic. In fine. Succes in realizarea planurilor!

  11. Salut, Cătălin. Am mai explicat la alte comentarii și repet. Am scuze pentru tine dacă ai nevoie dar tu ești un om inteligent și cred că ai înțeles că mă refer la o altă categorie de bărbați tinei. Mă refer la cei care nu și-au pus încă lucrurile în ordine în viață, la cei care nu știu unde vor munci peste 6 luni dar iau un credit. Te felicit dacă ești fericit alături de iubita ta și îți doresc succes în afaceri. Dacă tu ești sigur că nu vrei să te muți de unde ești acum, atunci ești un om mai sigur pe tine decât eram eu la vârsta ta. Acesta e un blog, nu un manual. Sunt părerile și experiențele mele. Să nu mă crezi vreun geniu că nu am IQ-ul atât de mare.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.