#casabuhnici – Episodul 1 – De ce să nu te apuci de casă înainte de 30 de ani

Sursa: freepik.com Sursa: freepik.com

Nu sunt bucureștean. Așa cum poate nu am fost nici brașovean. Sunt născut la Codlea, părinții mei sunt plecați de lângă Iași iar fiica mea este născută în București. Și probabil că Ariana va fi motivul pentru care eu voi putea spune că m-am stabilit aici.

Nu sunt vreun nomad dar cred că a-ți construi propria ta casă este poate cea mai proastă afacere. Iar acest serial nu va contrazice această afirmație. Să îți faci casă e un lux, dar unul pe care îl meriți abia după ce îți pui viața în ordine.

Din acest motiv am ales chiria de la 18 ani, de când am plecat de acasă. Prima dată în Brașov, apoi în București în căutarea unui upgrade de carieră. Muncesc ca un bivol, așa că nu mi-a trebuit niciodată mai mult decât un loc de odihnă atunci când ajung noaptea acasă, pentru ca apoi să plec primul de dimineață la muncă. La sfârșit de săptămână stau în București doar dacă sunt prea obosit să mai plec pe undeva. “Acasă” nu a existat de fapt niciodată cu adevărat aici. Mai degrabă, domiciliul, dar și acesta mai recent, de când mă săturasem de drumurile urgente la Brașov pentru documente.

Spuneam că nu m-a interesat niciodată să fiu proprietar. E o afacere să fii chiriaș mai ales când cariera e mai importantă. Am mai scris despre asta și e la fel de valabil. Să te priponești cu un credit la 25 de ani înseamnă să fii tâmpit sau plafonat*. Îi includ la tâmpiți pe băieții de 20+ de ani care încă stau pe lângă părinți sau alte rude în loc să își deschidă aripile și să afle de ce sunt în stare aici sau în altă parte. E mai bine să ai de unde te întoarce în loc să nu pleci de frică.

La 22 de ani când am venit în București, abia terminasem facultatea și nu știam cât voi sta. Începutul a fost umilitor și spectaculos în meseria mea dar m-am călit și mi-am găsit rostul. Am cochetat ani de zile cu mutarea în Germania dar am rămas pentru că nu pot sta singur, plecat printre străini mai mult de câteva zile. Așa că a trebuit să mă descurc cu banii foarte puțini pe care îi câștiga un jurnalist român. În 2003, când am venit, prima luna am stat la un prieten (să trăiești nelimitat Mamae), apoi în gazdă vreo jumătate de an. Camera, dintr-o vilă veche de lângă Cișmigiu, avea șase metri pătrați cu patul într-un capăt și masa în celălalt, sub fereastră. Munceam de noapte și nu îmi păsa că arăta ca o celulă. Eram atât de obosit când veneam să dorm ziua că nici nu-i auzeam pe copiii care făceau tărăboi afară. Când am plecat, mi-a fost rușine să îi spun proprietarei că nu mai pot sta pentru că nu aveam acces la bucătărie, iar la baie, doar cu orar fix. M-a pedepsit scurt:
“Dacă nu vă permiteți să stați în centru de ce mai veniți aici, voi ăștia din provincie?”

Nu i-am purtat niciodată pică. Era văduvă și creștea singură un copil. La plecare mi-am luat la revedere de la amicul student la Conservator din camera vecină. Ne împrietenisem de nevoie pentru că treceam zilnic prin camera lui spre ieșire.
În anii următori am împărțit chiria unui apartament cu un prieten bun. Era peste drum de muncă și avea prețul potrivit. Apoi a venit explozia chiriilor de prin 2006 și m-am mutat din nou într-o garsonieră cu o fată, mult mai aproape de noul serviciu. De acolo ne-am mutat la două camere. Apoi ne-am despărțit și m-am mutat iar într-o garsonieră sinistră cu o proprietară de 60 de ani care tot încerca să mă convingă să devin iubitul ei ca să scape de un securist care îi făcea curte. Am plecat și de acolo într-un apartament la jumătatea distanței dintre serviciul meu și al viitoarei soții. Stăteam în Banu Manta, lângă Primăria veche și era perfect. Până când și proprietarul acela a mărit chiria cu nesimțire, peste noapte. Am mai schimbat și alte câteva locuri în ultimii 12 ani, cu totul vreo zece adrese prin București până acum. De vreo patru ani am găsit un proprietar sănătos la minte și stăm într-un apartament de trei camere din centru pe care nu mi-aș permite să îl cumpăr dar sigur îi pot plăti chiria. Avem spațiu destul deși a trebuit să mutăm “dormitorul nostru” în sufragerie de când a apărut Ariana. Ea are camera cea mai bună, de pe spate, unde e liniște.

Așadar, am căutat mereu un loc bun unde să stăm fără să ne intereseze să devenim proprietari. Am discutat desigur de mult ori despre asta cu Lorena. Am pus proprietatea în balanță cu costul vieții și am înclinat întotdeauna spre confort în locul falsei siguranțe pe care ți-o dă o casă ori un apartament cumpărate cu banii băncii. Am ales cu sânge rece și suntem azi fără datorii, cu o afacere care funcționează dar tot mândri chiriași. Și voi fi tot chiriaș pentru încă un timp. Însă acum îmi permit să visez la iarba verde din curte prin care să alerg după fiica mea și bucuria de a mă odihni și distra într-o casă pe gustul meu, într-un loc frumos și liniștit, aproape de oraș.

De aceea am ales să îmi construiesc acum, la 35 de ani, o casă. Am o familie, sunt pe picioarele mele și nu datorez nimănui nimic. Casa pe care o vom construi va fi acel “acasă” pe care l-am pierdut când am plecat de la Brașov și chiar mai mult. Planul este făcut iar în următoarele luni o să îl vezi desfășurându-se sub ochii tăi, aici, pe blog. O să îți povestesc totul. De la cum am ales locul și cum am cumpărat terenul până la alegerea arhitectului și construcție. Nu am ambiția că sunt priceput la case dar am o abilitate să găsesc cele mai noi și mai bune soluții atunci când sunt motivat. Acum le pun pe toate la bătaie pentru #casabuhnici.

Urmează episodul 2 – Scapă de toate datoriile înainte să te apuci de casă!

Notă
* Nu mi-am propus să jignesc bărbații tineri care s-au căsătorit și sunt fericiți, pe cei care au o carieră care le place sau pe cei care au copii. Îi invidiez pe oamenii care își dau seama devreme ce vor de la viață și sunt fericiți cu alegerile făcute. Dacă citiți cu atenție, mi-am propus să îi motivez pe tinerii care acum stau pe lângă părinți în loc să se maturizeze dar și pe cei care iau credite pentru care pe care le pot plăti doar cu greutate în timp ce muncesc la o firmă care nu le place.

Ultimele articole

Articole recomandate

141 Comments

  1. Felicitari pt modul in care gandesti ! Din pacate in Romania toti vrem sa fimnproprietaru si ne.legam de o zona si per total pierdem ca dezvoltare in cariera. Asteptam poze

  2. Perfect de acord cu tine. Un tanar care se muta in Bucuresti sau in alt oras mare de la parinti de acasa, nu are rost sa se incurce cu credite si sa isi faca sau cumpere o casa. Nici cei care raman in orasul natal nu ar trebuii sa faca greseala asta. E o povara prea mare de dus si riscul sa ramana fara loc de munca e mare in ziua de azi. Se trezeste ca a platit 10 ani si banca ii ia casa si adio o gramada de bani dati de pomana. Trebuie sa ai o cariera sau un loc de munca stabil ca sa te incumeti sa iti faci credit la banca pt. casa.
    Sa zicem ca mai sunt si cei care au bani si se muta in alt oras, la fel. Nu se stie daca o sa le convina sa stea si pe viitor acolo si e pacat sa isi investeasca banii in niste ziduri. Cel mai bine e in chirie dar sunt si dezavantaje. Nu te mai intelegi cu propietarii , muta ti hainele si toate cele in alta parte, nu poti sa iti faci casa pe gustul tau etc. Dar asta e…
    Oamenii sunt diferiti la fel si nevoile lor. Multumesc lui Dumnezeu ca nu am fost nevoit sa plec din casa parinteasca nici la facultate in alt oras nici la munca. Mi-am gasit rostul in orasul meu RM Valcea. AM terminat facultatea de drept in VL si lucrez cu mama la cabinetul ei de avocatura ca jurist. Bunicul a muncit mult ca sa cumpere prin anii 60 in comunism o casa pt. totdeauna. E o casa mare de patrimoniu in centru orasului de care nu m-as despartii decat pt. cateva vile din Parcul Ioanid (Ion Voicu) in Bucuresti care mi-au placut mai mult. Doar pe alea as da casa mea. Nu am frati nu am surori nu voi fi nevoit sa vand si sa impart nimic. Dar daca nu aveam acest noroc , eram nevoit sa iau calea Bucuresti-ului ca majoritatea tinerilor si probabil eram prin Crangas pe undeva la bloc eventual si cu un prieten in apartament sa facem cheta sa platim chiria care nu e de loc mica pe acolo….

  3. Multă bafta îți doresc !
    Sper să stai bine cu nervii. Meseriașii nu sunt universali. Încearcă sa-i găsești pe cei care le place munca lor și nu o fac doar pt. bani. Dacă e firmă cauta recomandările celor cu care au lucrat. Planifică de preferință pe bucăți, adică fundație, parter etc. Dacă consideri ca firma respectivă merită, continui cu ea.
    Ai grijă la țepe și încearcă să supraveghezi personal când ai timp. Calitatea betonului din fundație și plafoane este esențială. Armatura din fier beton să fie potrivită.
    După 3 construcții de la 0 consider ca încă nu le-am văzut pe toate.
    Cel mai important este să nu te grăbești și să nu te superi. Când cineva spune ca nu se poate să ști ca nu ai găsit persoana potrivită (cu experiență necesară).

  4. Salut. George Buhnici, sunt si tineri care parintii au vindut locuinta care statau impreuna si cu restul de bani si-au laut locuinta separata.
    In bloc la mine sunt destui care au credit, unii nu au reusit sa achite la timp si le-au luat casa… alti au reusit.
    E tare greu cu chiria. Tot e mai bine sa fi proprietar.
    Daca aveai alt loc de munca, sa zicem in metalurgie sau sudor sau zidar, ti-ai fi permis sa fi chirias ?
    Cind baiatul sa fata trebuie sa aibe casa ei, intai sta de vorba cu parintii. Insa nu toti parintii pot face ce au facut ai mei. Recunosc ca norocul tatalui meu ca a facut scoala militara si statul il ajutase pe atunci cu un apartament la bloc .
    De atunci au tot schimbat apartamentele , vre-o trei la numar vinare-cumparare. In prezent am propriul apartament la cei 41 de ani, chiar daca nu sunt casatorit si nu am copii ( nu din vina mea ).
    Da, george Buhnici, fiecare isi alege drumul in viata pe propria raspundere.

  5. Salut. Ai stat mai mult prin chirii ca sa poti stringe bani, ceea ce iti permiteai fiindca jobul tau iti asigura un salariu bun.
    Dar daca aveai alta meserie in care erai platit in lei si nu in euro ? Ce faceai ?
    Eu ffind mai …. norocos. Am cumparat un aparatement, fara a mai stresul chiriilor.
    E adevarat ca si ai mei m-au cam ajutat, multumesc mult lor.

  6. Atunci cand stai cu chirie ai posibilitatea sa te muti mai aproape de serviciu. Facand chestia asta castigi mult timp ( dus+ intors) pe care il poti folosi mult mai productiv.
    Fie te odihnesti mai multi, nu mai esti mereu pe fuga, poti face miscare, poti manca o mancare gatita in casa sanatoasa etc. , per total poti reduce intr-o anumita masura nivelul de stres din viata ta.
    Faptul ca te odihnesti mai bine, mananci mai bine, etc. vei putea vedea peste ani ca sanatatea ta nu va prea mult de suferit.
    Sa nu uitam ca timpul (si sanatatea) este cel mai de pret asset al unui om

  7. Cand castigi 35.000 de lire pe an si tu si sotia se merita sa faci credit pe 25 ani, rata la casa cu 3 camere plus curte de 5 pe 15 plus double drive pentru masini..p.s mai ganditi-va si voi la filmarile de pe cavaleria ca sunt chiar haioase (pui femeie sa faca review la aparat de ras barbatesc).

  8. Salutare!
    Sunt de parere ca desi esti un bloger cu experieta esti f. subiectiv lucru care nu cred ca iti face bine. Cand zic asta nu fac referire doar la acest subiect.
    La subiectul #casabuhnici o sa fii nevoit sa te expui…treaba ta!
    Am inteles ideea ca majoratea tinerilor trebui sa se rupa de parinti ptr a se maturiza si reusi ceva in viata,dar nu toti suntem facuti dupa acelasi tipar.
    La 22 ani lucram in orasul natal intr-o multinationala care imi oferea un salariu cu care puteam achita lejer o chirie, dar am ales sa mai stau 3 ani cu parintii sa strang niste bani si sa pornesc un business la 25 ani.2 ani mai tarziu mi-am facut rata la o casa in care locuiesc.
    Nu sunt impotriva chiriilor (am biroul de mai bine de 5 ani intr-un spatiu inchiriat) urmatorul pas este sa imi achizitionez un spatiu al meu. In 5 ani am platit peste 30 mii euro chirie bani care reprezinta aproximaiv 50% din valoarea spatiului in care isi desfasoara activitatea firma.
    Poate tu ai considerat ca este ok sa stai in chirie sa ai un copil mic si sa fii nevoit sa te muti,dar eu, poate mai cerebral ca tine am ales sa fac un copil desi aveam o relatie de f lunga durata dupa ce „m-am asezat”.
    Generalizezi si grsesti.
    Mult succes in proiectul # casabuhnici.

    • Cel mai valoros lucru pe care l-am obținut a fost să scot la lumină și oameni ca tine. Tu ești excepția dar câți sunt ca tine? Indiferent în ce formă o facem, toți trebuie să trecem la următorul nivel iar casa părinților nu cred că este locul potrivit unde să îți trăiești viața matură. Îți respect traseul de carieră și apreciez că ești întreprinzător. Avem nevoie ca marea masă de tineri nedumeriți (ca să nu le spunem altfel) să își găsească un astfel de traseu. Pentru asta e nevoie de un plan. Nu cred că poți ajunge autonom dacă o întrebi pe mama unde ți-a pus hainele și seara să o întrebi ce a gătit iar pe tata să îl rogi să te împrumute până la salariu.

  9. Bravo, Catalin. Este un comentariu pertinent, cu un iz de revolta pe care o impartasesc si eu.
    Eu nu am credit la casa, dar am un leasing la o masina. Dar, oare sa iti iei o masina de peste 10 mii de euro si un telefon de 6-700 de euro, in timp ce schimbi domiciliul in functie de toanele proprietarului, nu e tot semn de tampenie?!
    George, m-ai pierdut si pe mine! Stiu, paguba-n ciuperci, tu ai o afacere de succes, iti permiti sa renunti la cititorii tai.

    PS: A reusit sa indese colegul tau un pistol in torpedoul C klass-ului? Eram curios…

    • Ionut, eu nu sunt nici profesor și nici expert în cum să trăiești. Este experiența mea de viață. Apropo, știi că 75% din tot ce știm despre lume e fals? Tu cât de sigur ești pe ideile tale?
      Nu mi-am propus să te fac să te răzgândești dar dacă se întâmplă, te aștept să îmi spui asta aici.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.