Categorie: #casabuhnici

CUM ȘI DE CE AM ASIGURAT #CASABUHNICI #ad

Asta se întâmpla acum câteva zile la Râmnicu Vâlcea.

Apa este cea mai mare problemă pentru o casă sau un apartament. Apa este cea care distruge încet sau sigur orice fel de bun material pentru care ai muncit ani sau zeci de ani.

Apa se poate infiltra ușor printr-un acoperiș, chiar și nou, dacă este instalat greșit. De aceea am insistat că pentru tabla fălțuită nu se folosesc șuruburi, chiar și cu garnitură. Aceasta se îmbină corect fără a fi găurită.

Apa ajunge apoi la pereți, și în timp îi macină dacă sunt din cărămidă, beton sau orice alt material poros, și duce la mucegai în cazul caselor de lemn.

Dacă ai nenorocul unor inundații apa rămâne în fundație și începe să o distrugă și pe aceasta, încet, încet, iar în timp vei observa că este din ce în ce mai multă umezeală și frig la interior.

Instalațiile defecte din care curge apă sunt cele mai ”populare” la bloc. Le observi greu, și din nou, se infiltrează în pereți distrugând tencuiala, parchetul și toată munca ta de o viață.

Țevi sparte, robineți, boilere, scurgeri defecte sau prost izolate la baie, toate sunt motive serioase ca să te gândești la o asigurare.

Cred că știi deja că asigurarea este obligatorie. Atât pentru mașină cât și pentru casă sau apartament. Știi deja că asigurarea de la casă sau apartament te ajută doar în cazul calamităților naturale, cutremure… și cam atât.

Dacă tocmai ți-ai construit o casă, sau cumpărat și renovat un apartament investiția pe care ai făcut-o trebuie protejată. La casă cel puțin există zeci dacă nu sute de situații probabile și posibile, pe care o asigurare extinsă le poate acoperi. La fel și în cazul unui apartament. Pentru asta există asigurarea facultativă care te scoate din belele în situații ca incendiu, inundație de la vecini, avarii ale instalațiilor de apă sau încălzire, furt sau vandalism. Ba chiar și pentru riscuri politice (când situația escaladează și casa ta se află între demonstranți și cei pe care vor să îi linșeze).

Și da, mi-am făcut asigurare facultativă pentru că aveam nevoie de ea. Și da, este peste suma de 20.000 de euro cum este în cazul asigurării obligatorie. Asigurarea mea a fost de la Groupama încă de la început și îți voi spune în continuare de ce i- am ales pe ei și ce opțiuni au pentru asigurarea celui mai valoros bun al nostru.

De cutremur nu îmi este frică, am promisiunea verificată că structura va rezista cu brio la un cutremur de peste 8. Mai sus nici nu are rost să încerc să testez, deși la cum se încălzește planeta aceasta în ultima vreme nu prea ai de unde să știi ce frisoane o pot apuca.

În primul rând țin foarte mult la gardul meu. Nu am pus o valoare pe el pentru că l-am făcut împreună cu tata și câțiva meșteri. Cu tata am sădit însă și îngrijit tot gardul viu timp de trei ani. Îl udăm constant și îl tundem iar el ne oferă la schimb umbră și aer mai curat. Frunza e cel mai bun filtru din natură iar eu am două mega filtre… plus gazonul.

Există posibilitatea… hai mai bine să îi spunem probabilitatea de loterie să apară un accident aviatic. Stau într-o zonă unde trec destul de multe avioane pe timpul zilei, fiind destul de aproape de Otopeni. Și acestea sunt incluse în asigurare.

Fenomenele naturale sunt desigur un factor important de distrugere. O grindină puternică poate să îți facă praf acoperișul, și asigurarea obligatorie nu îți va despăgubi nimic. Panourile fotovoltaice, camerele video, acoperișul în sine de la #casabuhnici, depășesc această sumă. Așadar a trebuit să includ și acest aspect în clauzele acoperirile mele.

Pe același principiu e bine să ai casco dacă locuiești sau ajungi într-o zonă cu grindină. In timpul șantierului, Loganul lui tata a primit câteva semne de nu va uita vreodată furtuna de Corbeanca.

Există opțiuni chiar și pentru sistemul de încălzire și răcire. Centrala termică este și ea asigurată, pentru că alături de ea vine și sistemul de ventilație, rezervoarele de apă menajeră îngropate în grădină, și sistemul de încălzire al apei de pe casă.

La apartament de exemplu să spunem că nu ai nevoie de atât de multe riscuri asigurate. Poți însă să ai grijă de obiectele importante din casă, televizorul, electrocasnicele sau poate aparatura foto-video cum face Laurențiu.

Băiat deștept, nu va avea problemă nici în caz de furt dar nici dacă la cutremur cade tavanul pe ele. Știi că trebuie să ieși imediat din casă în caz de cutremur. Lași totul în urmă mai puțin familia și ieși desculț dacă e nevoie.

Cred că la câte puncte am bifat pe foaia de asigurare sunt acoperit și dacă are loc acea probabilitate de 0,0000000000000000000000000000000000001 să cadă un meteorit pe casă.

Acum, toate aceste opțiuni enumerate mai sus pot fi adăugate la o asigurare facultativă de bază. Sunt opțiuni, la fel ca atunci când îți configurezi mașina nouă. Eu am fost moderat dar sunt oameni care merg și mai departe. Reține însă ce este cel mai important. Daunele cauzate de apă sunt printre cele mai mari și mai păguboase. Apa, nu focul sau cutremurul este dușmanul cel mai mare al caselor și apartamentelor.

Urmărește #casabuhnici ca să fii la curent cu toate noutățile.