#casabuhnici – Ep.4 – Cum arată terenul potrivit?

Teren Tamasi

Povesteam în episodul anterior cum am ajuns proprietar de teren în Corbeanca. Tămași să fim mai exacți, dincolo de pădurea frumoasă de la curba spre Paradisul Verde. Am ajuns acolo pentru că în acel loc s-au suprapus toate condițiile minime pe care mi le-am impus. Dincolo de lista inițială despre care am scris deja aici. Să luăm pe rând considerentele practice.

Suprafață

Am stabilit că vreau cel puțin 1000mp dacă tot îmi fac casă în afara orașului. Pentru cei crescuți la bloc poate părea mult dar dacă ai copilărit ca mine și tânjești în fiecare zi după casa părintească cu grădină și curte așa cum trebuie, o să înțelegi mai ușor de ce am cumpărat în cele din urmă chiar mai mult. Am găsit o ofertă bună pentru o parcelă de 1600 de metri pătrați, adică fix o fostă grădină generoasă a unei case țărănești așezată la șoseaua principală. (Cumpărarea e o poveste întreagă care merită un episod separat.) Așa o să am loc de o casă cu parter, garaj, curte și grădină dacă asta voi vrea. E loc de alergat, bătut mingea chiar și de un cățel pentru Ariana. M-am asigurat că deschiderea este și ea generoasă. Aș fi vrut un pătrat, desigur, dar mă voi descurca bine cu 19 metri de deschidere, mai ales că așa o să am grădina aproape pătrată de aproximativ 19 X 25 metri și îmi rămâne spațiu de garaj în față. Nu aș fi luat nimic mai îngust însă de 16 metri liniari. Vreau să pot trece cu o mașină pe lângă casă și să ajung în spate la nevoie. Nu se știe niciodată ce utilaj va fi necesar mai încolo. În plus, fii atent că legislația cere 3,5 metri de la gard pe toate laturile dacă nu construiești la calcan, iar eu nu știu case reușite cu lățimea unei rulote.

Poziționare

Sunt așadar pe spatele șirului de case de la șoseaua principală, pe un drum paralel care mă scoate la centru în 300 de metri dar mă ferește de trafic și zgomotul de care fug printre altele din oraș. Zona este liniștită cu vreo câteva case noi dar parcelele din spate aflat în câmp se vând într-o veselie. Au apărut drumuri și se construiește constant. Ceva mai în spate sunt deja vreo două-trei cartiere iar în planul de urbanism zona este destinată caselor pentru tineri, case cu înălțime maximă P+2. Exact ce îmi doream. Am fost acolo în mai multe rânduri la ore și în zile diferite să aud, să văd și să prind atmosfera locului. Nu am avut ce că nu prea e activitate. Oamenii sunt liniștiți… ca la țară. Se poate și mai bine de atât. Accesul meu în curte este de la Nord ceea ce înseamnă că terasa din grădină va fi cu vedere spre Sud. De fapt, toată parcela este orientată de la Nord la Sud iar asta mi se pare ideal pentru viitoarea casă. Arhitecta noastră pare încântată de idee. Mă pasionează eficiența și am vrut neapărat o casă care să respecte principiile design-ului solar pasiv despre care o să discutăm într-un episod separat. O să îți placă, nu e vreo teorie SF ci o lecție de la strămoși, care nu se puteau baza pe aerul condiționat și termopane ca să acopere greșelile de așezare a casei.

Vecinătăți

În afara celor câțiva vecini foarte liniștiți, cu vârste pe la vreo 50+ nu am văzut așadar activitate. M-am împrietenit deja cu doi-trei dintre ei. Nea Nicu este omul de bază, un pensionar sfătos care mă ajută cu inima deschisă de ori câte ori îi cer un sfat. Casele sunt răsfirate pentru că parcelele sunt de obicei mari, peste 1000 mp și nu prea ajungi să auzi mare lucru de la vecini. Nu am auzit nici manele, animale sau alte activități descurajante pentru orășeanul aproape depresiv. Nici măcar câini nu prea au vecinii mei. Bun așa. Cel mai mult mă bucură că există deja case construite în șirul de la drumul principal și nu mai pot apărea altele în spatele casei mele iar eu voi vedea din grădină doar… alte grădini. Să ieșim din curte. La 300 de metri am stație de microbuz, la 700m magazine cu de toate, fitness, grădiniță etc. Sunt deja client fidel când ajung în zona unei prăvălii moderne unde se și gătește proaspăt. Pentru că prăvălia-restaurant este poziționată pe drumul spre Paradisul Verde, clientela e destul de civilizată așa că serviciile sunt păstrate și ele la un nivel de calitate bun. M-a impresionat mai ales relația care s-a legat imediat între noi și patronul localului. Omul își știe toți clienții și chiar și gusturile lor la mâncare. Am observat des familii care au venit să își ia de la el carnea de grătar pregătită de pus pe jar sau porții gata făcute de caracatiță la plită, mâncăruri gătite și ciorbe. Mai bine mă opresc că mi se face foame. Să ne întoarcem la…

Infrastructură

Accesul la drumul principal se face așadar pe un drum asfaltat și asta e important pentru că nu vreau să spăl mașina la două zile, să mă umplu de praf sau noroi dacă ies la cumpărături. În rest, Tămașiul pare de undeva dintr-o poveste de vacanță prin comparație cu ce se întâmplă în Corbeanca. Șoseaua Unirii care leagă Baloteștiul de Buftea este o șosea cu o bandă pe sens destul de aerisită dar suferă la ore de vârf în apropiere de Balotești unde se face dop la ieșirea în DN1. Prevăd că problema se va agrava în viitor dacă șoseaua nu va fi lățită la două benzi pe sens. În plus, la intersecția cu DN1 unde e nevoie urgent de un pasaj pentru că se fac coloane uriașe mai ales seara când revin acasă locuitorii din zonă. Coloana pentru curba la stânga dinspre DN1 spre Balotești poate dura și o oră sau mai mult spre seară. Dacă locuiești în zonă și ai două minute, poate ne spui la comentarii care sunt mai exact orele cu probleme și dacă merită ocolul prin Buftea, Mogoșoaia. Google Maps zice că nu.

Utilități

Corbeanca pare o oază de civilizație la acest capitol. În Tămași tocmai s-a tras canalizarea deși nu a fost încă pornită, există apă curentă, gaze, electricitate, toate la stâlpul din fața parcelei mele. După săpăturile pentru țevi din toamnă drumul a fost deja reparat și chiar lățit. Să nu uit de fibra optică. Am zis wow? Spun acum. WOW

Natură

Spuneam că am ales Tămași pentru zonă, acces, suprafață și utilități. Dar mai e ceva. Sunt trei păduri care delimitează zona. Cea mai apropiată e la 200 de metri și e superbă. Mă și imaginez cum ies la alergare prin ea ca nemții. Cred că o să fie nevoie și de alei pentru asta însă. Revenind în Tămași, am fost acolo zilele trecute iar ziua este mai răcoare chiar și cu 3-4 grade față de oraș. Pentru că nu sunt betoane, seara se lasă mult mai repede răcoarea și poți sta afară de pe la 9 chiar și în iulie. YES!! Eu asta visez. Să stau în grădină ca să intru în casă doar la culcare. În plus, gardul viu o să filtreze zgomotul și praful atât cât mai poate ajunge la mine și l-am plantat cu mult înainte de șantier ca să apuce să crească.

În concluzie mă pot considera mulțumit. Am visat la o casă în București dar cum nu sunt milionar o să fiu fericit la 20 de minute de centru într-un loc civilizat, aproape de natură. Pe principiul acesta știu că gândesc tot mai mulți. Văd multe familii tinere în zonă și știu că Corbeanca vor venit tot mai mulți în anii care urmează. Suntem generația care își dorește mai mult de la viață decât conveniența orașului iar suburbiile încep să fie pregătite să devină alternativa așa cum o fac deja în cele mai multe capitale europene. Cu un București dezvoltat haotic care își chinuie oamenii activi și productivi, Corbeanca, Balotești, Otopeni, Buftea, Mogoșoaia au șansa să devină oaze de civilizație, cochete și aerisite.

Acum te întreb. Dacă știi că la prețul unui apartament de două camere poți avea o casă cu grădină la mai puțin de jumătate de oră de serviciu ai face-o și tu? Dacă răspunsul este da, atunci ești numai bun pentru episodul următor când îți spun cum am găsit oferta potrivită. O să crezi că e destul să dai o căutare pe site-urile de anunțuri dar mie mi-a luat luni de zile și știu acum exact ce aș face ca să scurtez căutarea la câteva săptămâni sau zile. Până atunci poți citi toate episoadele disponibile din #casabuhnici și nu uita să dai un share articolului.

Ultimele articole

Articole recomandate

76 Comments

  1. Coada ca sa faci stanga spre Corbeanca (uneori enorma, in special seara si in special vineri seara) poate fi evitata daca mergi inainte inca 10 m si traversezi DN1 prin pasajul subteran, apoi reintrii in DN1 pentru 10m si faci dreapta spre Corbeanca.

    20 minute cum si cand? google maps zice 36 min la 11:30 duminica seara.

  2. Merg in fiecare zi pe traseul spre DN7 (Mogosoaia), foarte rar se aglomereaza ca sa existe o intarziere, de la Victoriei mergi linistit spre Mogosoaia, mai ales pe Soseaua Chitilei unde sunt doar 2 semafoare si poti merge linistit cu 80-90 (grija la radare, sunt multe, but you have Waze).
    Poti incerca aceasta ruta si sa ti faci o parere proprie, seara buna!

  3. Subscriu, pasajul de la hornbach este foarte bun pentru a intra spre Corbeanca la orele de varf, nu stiu de ce nu il foloseste mai multa lume(dar asta nu e rau :) ). Stau in Balotesti si il folosesc atunci cand e aglomerat pe DN1 si vreau sa ies spre Bucuresti.

  4. Te felicit! Foarte buna alegerea, George!
    Pentru cei care doresc o casa de vacanta(cu toate ca sunt si destui bucuresteni care au inceput sa faca naveta :)) ), eu am ales Breaza! E la o ora de Bucuresti/Brasov si cica e aerul cel mai bun din Europa! Oraselul e linistit, curat! Pentru mine a fost alegerea ideala!
    Mult succes – mai bine zis : spor la construit :)) !

  5. Salut George! Ti-am citit blogul in legatura cu casa pe care doresti sa o faci si mi-au placut ideile dupa care te-ai ghidat si ai adus si argumente acestora. Eu doar ce am terminat primul an la Arhitectura, la Cluj Napoca, si daca doresti, mi-as putea testa imaginatia intr-un model 3D detaliat(sau mai multe) al ideilor pe care le ai pentru casa ta, fara sa cer ceva in schimb, bineinteles. Daca iti surade ideea, mail-ul meu cred ca iti apare.:)

  6. Succes la dat zapada, la facut curatenie prin curte si prin fata portii.
    Nu te astepta ca autoritatile or sa curete drumul cand zapada o sa fie de 50 cm. Eu stau la curte de 20 de ani, dinainte sa fie la moda dar de multe ori ma gandesc sa vand si sa ma mut la bloc, cat mai in centru, langa metrou.
    Au fost ani cand am dat la zapada sute de metri ca sa ies cu masina, cand am plecat cu copiii pe jos, in brate, la gradinita.
    Locuitul la curte are si rele si bune, oricum cel ce sta la bloc este clar favorizat si lipsit de griji.

  7. Dragut terenul si zona. Merge o casa in stil mediteranean acolo cu un singur nivel cu olane. Sau ceva stil american cu garaj mare la intrare. In spate pe mijloc mi-as face o piscina lunga…. 6 latime pe 18 lungime de inot. Costisitoare dar la terenul ala e pacat sa nu o faci. Singurul dezavantaj la terenurile mari e gardul care costa enorm daca vrei un gard frumos. Plasa de sarma sau ceva ieftin da urat…. ideal pe laterale ar din zidarie finista frumos pe la 2 ,2.5 m inaltime sa nu se mai uite nimeni la tine in curte. Daca nu, din uluci de lemn lipite una de alta. Fierul forjat pe lateral e prea scump si nu se merita.
    Nu iti fa casa mare cu mutle camere ca o sa iti para rau dupa aia. Te usuca la intretinere si nu o vei folosi. Fa cat iti trebuie. Nici o camera in plus. Lasa loc destul pt. a ajunge cu masina pana in spate. E loc destul !
    ps. Sunt convins ca te pricepi si tu dar nu te zgarci la :
    1.Hidroizolatiile si termoizolatia casei de calitate si facute cu simt de raspundere. Intre caramida si fundatia de beton sa nu uite sa iti bage carton bitumat ca in timp se ridica umezeala pe perete si nu mai ai ce ii face. Alege termoizolatie cu polistiren gri / grafitat. E mai scump dar are densitate mare si nici nu risti sa faci gauri in el pt. ca e tare. Nu ia foc si izoleaza bine.
    2.De preferat acoperis ceramic cu tigla solzi sau olane.
    3.Canalizare cat mai mare sa nu se infunde niciodata orice ai face. Obligatoriu facuta pe langa casa nu pe sub casa. In timp poate e nevoie sa umbli la ea si e durere daca e pe sub casa. Pune clapet de retinere a apei care refuleaza pe canalizare. E ieftin si uitil. Cand ploua tare si canalizarea nu mai face fata nu iti mai vine pe la sifon sau toaleta in casa.
    4.Beton de calitate nu din ala de se macina si se face mortar…caramida cat mai groasa.
    5.Daca faci piscina, sa o faci cu luciu de apa. Merita. Se vede mai frumos si are o recirculare a apei mai buna.
    6. Alege tamplarie din pvc mai bun de la firme serioase ce culoare iti place (mie imi place maro inchis). Evita lemnul stratificat pt. ca putrezeste repede si lucreaza in timp lemnul. O sa iti bata vantul prin ele si nu se mai inchid bine.
    7. Pune sistem de irigatii automatizat. Nu e exagerat de scump. La suprafata aia o sa iti ia prea mult timp si rabdare sa uzi. Si sigur nu ai…
    8.Pune cat mai multe conifere si cativa copaci cu frunze. Toamna e teroare cu ele cand cad. Nu e prea placut sa le strangi.
    9. Fa o magazie mare in spate pt. scule si masina de tuns iarba etc. E foarte utila
    10. Nu iti fa beci/pivnita subsol sau demisol. Nu se merita. Costa mult si risti sa te inunde.
    O data faci casa stii cum e. Bafta !

  8. Când ne dezvălui ce proiect ai pregătit pentru casa, cate camere ? Eu stau la casa, dar nu în București, sunt încă la vârsta de 20 ani și mai am mult până ajung la stadiul tau. Mereu mi am dorit să am un foișor si o piscina in curte. How about you?

  9. Stefan, cateodata…..de fapt de multe ori si banda 1 pe care ar trebui sa mergi si sa o iei prin pasajul subteran se infunda si stai la coada care se face de multe ori din dreptul aeroportului o gramada. Mai ales vineri seara.

    George, cu 20 de min esti optimist. Asa eram si eu o data cand faceam traseul cu carul (cand faceam casa). Dar depinde foarte mult la ora la care pleci. Daca pleci sa zicem la 8 (si neaparat in perioada de scoala ca atunci cand e vacanta se schimba total situatia, cum e acum)……poti face si 45min spre o ora pana la Victoriei. Nu mai zic ca o data pe saptamana sau la max 10 zile prinzi un accident pe DN1 si sa vezi atunci distrectie. Stau in zona, stiu ce zic. sau cum zice americanu’: been there, done that.

    E ok ca o sa ai casa ta, nu bat vecinii in teava, poate sa topaie copilu’ cat vrea, ai curtea ta, ai alt aer. Alte probleme vor veni la pachet. Dar cu iesirea de acolo pana in Piata Victoriei, sa te astepti la o ora, in functie de ora la care pleci. N-ai sa crezi cat de mare e diferenta intre ore si intre perioada de vacanta si scoala.
    Succes!

  10. -Otopeni-
    Cel mai indicat traseu pentru ca treci prin doua pasaje și da fix în Victoriei.

    -Mogosoaia-
    Cel mai prost traseu pentru ca are o banda pe sens, plus ca ai trecere de pietoni în fata la Lukoil și încetinește traficul iar apoi stai la rondul dp centura. Probabil o sa fie puțin mai liber după ce se da drumul la șoseaua de la [M] Bazilescu.
    (Free tip: faci dreapta la Lukoil ul din Mogosoaia și ajungi în Chitila în ~2 minute)

    -Chitila-
    Este o idee mai buna decât Mogosoaia pentru ca nu stai sa dai prioritate traficului dp centura.
    Se îngroașă gluma de la capătul lui 10 (Leroy Merlin) pana la podul Constanța.
    În schimb dacă ești dispus sa mergi pe linia de tramvai, ieși cât de cât mai bine.
    Apoi ai 8 semafoare de la Chibrit pana la Victoriei pe Grivita.

    All in all….nu prea contează pe unde o iei ca tot stai în trafic.
    Dacă vrei totuși sa îl eviți, la ora 7 maxim trebuie sa fii trecut centura dimineața sau sa pleci după ora 21 seara.
    Toate cele bune și spor la construcție,este o zona foarte frumoasa

  11. Salut

    vedeti ca pasajul ala subteran este al Horn*bach si se inchide cu bariera noaptea. Mi-am luat-o eu odata cand am plecat dupa ora 22 de la birou. Dar pontul este foarte bun in timpul zilei, are dreptate Stefan.

  12. Peste cativa ani zona va fi superconstruita jur imprejur.cu vecini care holbeaza 360.latimea suprafetei unul mediocru ,mai ramane loc sa intri cu masina dar narow oricum
    .eu te as sfatui sa te mai orientezi pana varsarea banilor pt o duprafata mai lata si intro zona mai putin aglomerata. Stiu cat de greu este sa gasedti asa ceva.

  13. Exista deja proiect aprobat pentru construirea a doua drumuri de acces la DN1, unul in partea de N (din Ostratu pana dupa Prisma, paralel cu soseaua principala) si altul in partea de S (pornind de la stadion cu iesire in zona Hotel Angelo). Se tot laudau candidatii la alegerile pt Primarie ca o sa…

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.