Vine o vreme în viața unui om când începe să pună în aplicare lucrurile bune din toate experiențele din care a învățat, și să evite să facă din nou aceleasi greșeli. Nu se întâmplă totul într-o zi, dar siguranța cu care face lucrurile devine mult mai vizibilă. Iar asta îl ajută. Foarte mult.
Aici îi văd și pe producătorii de telefoane, producători care sunt de fapt tot oameni. Învață din greșeli, au trecut de pubertate și au înțeles în ce direcție trebuie să se îndrepte.
2016 este anul în care smartphone-ul este un dispozitiv la care avem cu toții acces, indiferent de nivelul de trai. Cel mai ieftin smartphone cu Android cred că este 150 de lei. Nou!
Nu vom mai discuta de ele la modul general ci mai mult despre minusurile sau plusurile acestora. Veți vedea acest lucru și la mine pe blog.
Arată aproape la fel dar are un ecran puțin mai măricel decat S7 Edge. Are aceeași rezoluție însă acum poți lua notițe direct pe ecran, cu el stins.
E ceva mai greu și cu un fir de păr mai gros. Trebuie să intre undeva și S-Pen-ul cu o greutate fabuloasă de numai 3 grame. Și telefonul și creionul sunt rezistente la apă și praf. Este și primul telefon Samsung cu mufă USB-C.
De acum nu mai citește doar amprenta ci și retina cu un senzor special. Ca în filmele cu spioni. Octa-core, cu 4 GB RAM plus 4G-ul și WiFi-ul cele mai rapide ca viteză. Camera e la fel ca pe S7 însă pornește puuuțin mai repede. De acum poți trece de pe o cameră pe alta cu un swipe.
Bara de comenzi rapide e și ea mai desteaptă și în plus poți face GIF-uri direct din orice clip video ce rulează pe ecran. Acestea sunt așadar principalele diferențe. Pentru mai multe detalii și impresii urmărește clipul de mai jos. Apreciez ca de fiecare dată un share pe rețeaua ta preferată.
Salut!! imi place foarte mult acest telefon… Daaar… de unde il pot cumpara… pentru ca am cautat peste tot si nu am gasit! Ma puteti ajuta?
Nu mai este vândut, a fost scos din producție. S7 este alternativa ca performanță, sau Note 8 dar este mult mai scump.
Ce păcat că nu se mai produce Samsung Galaxy note 7. Și ziceți că nu pot sa îl găsesc deloc? Eram așa de entuziasmată și în final am suspinat pt.ca doream sa îl achiziționez deoarece corespundea perfect cu telefonul ideal pt.mine. Dar…asta este,era prea frumos visul meu că sa se îndeplinească.