#casabuhnici – Ep.4 – Cum arată terenul potrivit?

Teren Tamasi

Povesteam în episodul anterior cum am ajuns proprietar de teren în Corbeanca. Tămași să fim mai exacți, dincolo de pădurea frumoasă de la curba spre Paradisul Verde. Am ajuns acolo pentru că în acel loc s-au suprapus toate condițiile minime pe care mi le-am impus. Dincolo de lista inițială despre care am scris deja aici. Să luăm pe rând considerentele practice.

Suprafață

Am stabilit că vreau cel puțin 1000mp dacă tot îmi fac casă în afara orașului. Pentru cei crescuți la bloc poate părea mult dar dacă ai copilărit ca mine și tânjești în fiecare zi după casa părintească cu grădină și curte așa cum trebuie, o să înțelegi mai ușor de ce am cumpărat în cele din urmă chiar mai mult. Am găsit o ofertă bună pentru o parcelă de 1600 de metri pătrați, adică fix o fostă grădină generoasă a unei case țărănești așezată la șoseaua principală. (Cumpărarea e o poveste întreagă care merită un episod separat.) Așa o să am loc de o casă cu parter, garaj, curte și grădină dacă asta voi vrea. E loc de alergat, bătut mingea chiar și de un cățel pentru Ariana. M-am asigurat că deschiderea este și ea generoasă. Aș fi vrut un pătrat, desigur, dar mă voi descurca bine cu 19 metri de deschidere, mai ales că așa o să am grădina aproape pătrată de aproximativ 19 X 25 metri și îmi rămâne spațiu de garaj în față. Nu aș fi luat nimic mai îngust însă de 16 metri liniari. Vreau să pot trece cu o mașină pe lângă casă și să ajung în spate la nevoie. Nu se știe niciodată ce utilaj va fi necesar mai încolo. În plus, fii atent că legislația cere 3,5 metri de la gard pe toate laturile dacă nu construiești la calcan, iar eu nu știu case reușite cu lățimea unei rulote.

Poziționare

Sunt așadar pe spatele șirului de case de la șoseaua principală, pe un drum paralel care mă scoate la centru în 300 de metri dar mă ferește de trafic și zgomotul de care fug printre altele din oraș. Zona este liniștită cu vreo câteva case noi dar parcelele din spate aflat în câmp se vând într-o veselie. Au apărut drumuri și se construiește constant. Ceva mai în spate sunt deja vreo două-trei cartiere iar în planul de urbanism zona este destinată caselor pentru tineri, case cu înălțime maximă P+2. Exact ce îmi doream. Am fost acolo în mai multe rânduri la ore și în zile diferite să aud, să văd și să prind atmosfera locului. Nu am avut ce că nu prea e activitate. Oamenii sunt liniștiți… ca la țară. Se poate și mai bine de atât. Accesul meu în curte este de la Nord ceea ce înseamnă că terasa din grădină va fi cu vedere spre Sud. De fapt, toată parcela este orientată de la Nord la Sud iar asta mi se pare ideal pentru viitoarea casă. Arhitecta noastră pare încântată de idee. Mă pasionează eficiența și am vrut neapărat o casă care să respecte principiile design-ului solar pasiv despre care o să discutăm într-un episod separat. O să îți placă, nu e vreo teorie SF ci o lecție de la strămoși, care nu se puteau baza pe aerul condiționat și termopane ca să acopere greșelile de așezare a casei.

Vecinătăți

În afara celor câțiva vecini foarte liniștiți, cu vârste pe la vreo 50+ nu am văzut așadar activitate. M-am împrietenit deja cu doi-trei dintre ei. Nea Nicu este omul de bază, un pensionar sfătos care mă ajută cu inima deschisă de ori câte ori îi cer un sfat. Casele sunt răsfirate pentru că parcelele sunt de obicei mari, peste 1000 mp și nu prea ajungi să auzi mare lucru de la vecini. Nu am auzit nici manele, animale sau alte activități descurajante pentru orășeanul aproape depresiv. Nici măcar câini nu prea au vecinii mei. Bun așa. Cel mai mult mă bucură că există deja case construite în șirul de la drumul principal și nu mai pot apărea altele în spatele casei mele iar eu voi vedea din grădină doar… alte grădini. Să ieșim din curte. La 300 de metri am stație de microbuz, la 700m magazine cu de toate, fitness, grădiniță etc. Sunt deja client fidel când ajung în zona unei prăvălii moderne unde se și gătește proaspăt. Pentru că prăvălia-restaurant este poziționată pe drumul spre Paradisul Verde, clientela e destul de civilizată așa că serviciile sunt păstrate și ele la un nivel de calitate bun. M-a impresionat mai ales relația care s-a legat imediat între noi și patronul localului. Omul își știe toți clienții și chiar și gusturile lor la mâncare. Am observat des familii care au venit să își ia de la el carnea de grătar pregătită de pus pe jar sau porții gata făcute de caracatiță la plită, mâncăruri gătite și ciorbe. Mai bine mă opresc că mi se face foame. Să ne întoarcem la…

Infrastructură

Accesul la drumul principal se face așadar pe un drum asfaltat și asta e important pentru că nu vreau să spăl mașina la două zile, să mă umplu de praf sau noroi dacă ies la cumpărături. În rest, Tămașiul pare de undeva dintr-o poveste de vacanță prin comparație cu ce se întâmplă în Corbeanca. Șoseaua Unirii care leagă Baloteștiul de Buftea este o șosea cu o bandă pe sens destul de aerisită dar suferă la ore de vârf în apropiere de Balotești unde se face dop la ieșirea în DN1. Prevăd că problema se va agrava în viitor dacă șoseaua nu va fi lățită la două benzi pe sens. În plus, la intersecția cu DN1 unde e nevoie urgent de un pasaj pentru că se fac coloane uriașe mai ales seara când revin acasă locuitorii din zonă. Coloana pentru curba la stânga dinspre DN1 spre Balotești poate dura și o oră sau mai mult spre seară. Dacă locuiești în zonă și ai două minute, poate ne spui la comentarii care sunt mai exact orele cu probleme și dacă merită ocolul prin Buftea, Mogoșoaia. Google Maps zice că nu.

Utilități

Corbeanca pare o oază de civilizație la acest capitol. În Tămași tocmai s-a tras canalizarea deși nu a fost încă pornită, există apă curentă, gaze, electricitate, toate la stâlpul din fața parcelei mele. După săpăturile pentru țevi din toamnă drumul a fost deja reparat și chiar lățit. Să nu uit de fibra optică. Am zis wow? Spun acum. WOW

Natură

Spuneam că am ales Tămași pentru zonă, acces, suprafață și utilități. Dar mai e ceva. Sunt trei păduri care delimitează zona. Cea mai apropiată e la 200 de metri și e superbă. Mă și imaginez cum ies la alergare prin ea ca nemții. Cred că o să fie nevoie și de alei pentru asta însă. Revenind în Tămași, am fost acolo zilele trecute iar ziua este mai răcoare chiar și cu 3-4 grade față de oraș. Pentru că nu sunt betoane, seara se lasă mult mai repede răcoarea și poți sta afară de pe la 9 chiar și în iulie. YES!! Eu asta visez. Să stau în grădină ca să intru în casă doar la culcare. În plus, gardul viu o să filtreze zgomotul și praful atât cât mai poate ajunge la mine și l-am plantat cu mult înainte de șantier ca să apuce să crească.

În concluzie mă pot considera mulțumit. Am visat la o casă în București dar cum nu sunt milionar o să fiu fericit la 20 de minute de centru într-un loc civilizat, aproape de natură. Pe principiul acesta știu că gândesc tot mai mulți. Văd multe familii tinere în zonă și știu că Corbeanca vor venit tot mai mulți în anii care urmează. Suntem generația care își dorește mai mult de la viață decât conveniența orașului iar suburbiile încep să fie pregătite să devină alternativa așa cum o fac deja în cele mai multe capitale europene. Cu un București dezvoltat haotic care își chinuie oamenii activi și productivi, Corbeanca, Balotești, Otopeni, Buftea, Mogoșoaia au șansa să devină oaze de civilizație, cochete și aerisite.

Acum te întreb. Dacă știi că la prețul unui apartament de două camere poți avea o casă cu grădină la mai puțin de jumătate de oră de serviciu ai face-o și tu? Dacă răspunsul este da, atunci ești numai bun pentru episodul următor când îți spun cum am găsit oferta potrivită. O să crezi că e destul să dai o căutare pe site-urile de anunțuri dar mie mi-a luat luni de zile și știu acum exact ce aș face ca să scurtez căutarea la câteva săptămâni sau zile. Până atunci poți citi toate episoadele disponibile din #casabuhnici și nu uita să dai un share articolului.

Ultimele articole

Articole recomandate

76 Comments

  1. Dimineata, pana in ora 7, pot spune ca se merge lejer spre Bucuresti. Intre 7:10-10:00 e calvar, din punctul meu de vedere. Seara e foarte mare aglomeratie de la 5:30-6:00 pana la ora 7:00-8:00( sunt zile in care iei coada de la Aeroportul Otopeni, in alte zile nu prinzi pic de aglomeratie). Toate cele bune si bun venit in Tamasi.

  2. Salut,

    Daca ai nevoie de energie verde din panouri solare fotovoltaice sau panouri solare termice sa ma contactezi pentru un sfat sau montaj.

    Pentru mai multe detalii vezi pe site la sisteme fotovoltaice.

  3. Astept cu interes urmatoarea parte in care ne vei spune cum ai gasit terenul. Ma bate gandul si la ceva de genul, desi eu am facut greseala sa iau un apartament in oras (cu credit din pacate), iar acum tanjesc dupa o casa si o curte/gradina decente.

  4. Salut, sa imi fie fara de supărare, dar este imposibil sa faci 20 de Min in victoriei. Trebuie sa iei in ca din momentul in care încep scolile se face o coada infernala, care începe înaintea magazinului ikea, de fapt, uneori de la primul pod spre București. Anul trecut, s-a facut si o ora de la centura pana la casa presei.

    In rest total dezacord cu ceea ce ai scris. Cu un mic amendament. Întreținerea unei curți, necesita muuuuuulta munca. Si nervi

  5. De unde ai scos distantele alea de 3.5m pana la gard? Legislatia cere 60cm pana la gard, adica 120cm intre case. Se poate cere altfel in PUZ dar in niciun caz Tamas nu cere asemenea distanta.

    Nici ala din dreapta nu pare sa aiba 3.5m decat poate la ultima constructie.

  6. Salut George,

    Am postat si la un articol mai vechi, legat de zona aleasa, postez si aici ca e mai recent. Ce parere ai de zona Branesti? Sunt preturi accesibile, intre 20-40 euro pe mp, in functie de distanta de lac/padure.

    Pare o zona foarte linistita, iar accesul in Bucuresti (prin Pantelimon) e relativ facil

  7. Ai uitat niste minusuri inerente unei case in Ilfov:
    – 2 masini (sau 1 daca vrei sa te chinui?!) : benzina, multa benzina (pt 50km dus-intors), cost achizitie, cost intretinere, asigurari, sa ai loc parcare in oras sau platesti cu ora locul de parcare! Mai MULTI BANI decat daca ai folosi Metrorex sau RATB! Daca ai masina(si benzina) pe firma si tu si sotia (sau sonda de petrol in curte) e PERFECT!
    – Casa in camp: cost incalzire/racire vs apartament, cost securitate la firma specializata.
    – casa + teren: teoretic impozite mai mari decat un apartament
    – intretinere casa + gradina: timp petrecut in curte si NU cu familia, angajat gradinar sau menajera pentru suprafetele generoase ale casei sau alte curtii. Nu as vrea sa fiu SCLAV al gradinii si al casei.
    – probabil ca nu dai copilul la scoala la Tamasi, ci trebuie sa il „cari” undeva in Bucuresti.

    Nu cred ca ai cum sa iesi mai ieftin decat la 2 camere NICI la costurile de constructie, si in nici un caz la costurile lunare!

  8. BTW. La orele normale de dus si intors Tamasi-Victoriei Google imi arata timpul maxim de 50min sau chiar o ora!

    Oricum as vrea mai multe detalii despre cum ai calculat ca iti va iesi casa+teren ca pret sub un apartament de 2 camere. Ce valoare are ap. de 2 camere la care te-ai gandit? (Eu ma gandesc la 70-80 mii nou si tot casa+teren e mai scump)

  9. Salut George. Am citit despre noul tau proiect si imi place ca ai adus si argumente la afirmatiile pe care le-ai facut si cred ca ai facut o alegere buna prin modul in care ti-ai organizat timpul si banii a.i. sa ajungi sa ai propria casa. Eu am terminat primul an la arhitectura, in Cluj-Napoca, si, daca doresti, fara sa cer ceva in schimb, ca exercitiu de vacanta, as putea sa-mi pun imaginatia la incercare impreuna cu ideile si necesitatile tale, sa fac un model 3D (sau mai multe) a ceea ce ai dori tu, poate o sa-ti simplifice timpul pe care o sa-l petreci la viitorul arhitect care se va ocupa de proiectul tau.

  10. Primul comentariu lasat se pare ca pana acum nu-mi aparea decat dupa ce l-am lasat pe al doilea crezant ca nu s-a trimis primul:), imi pare rau pentru dublu post.

  11. Ca orice „jurnalist obiectiv” prezinti doar informatia din punctul tau de vedere?
    NU ma asteptam sa filtrezi informatia.

    Un fost cititor al blogului tau…

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.