VIDEO – SMANOS – Sistem de alarmă fără fir și fără griji

SMANOS_Sistem_de_alarma_review_buhnici

Atunci când vine vorba de casa ta, trăiești tot timpul sub o falsă siguranță. Atât în discuția de credite făcute la o vârstă fragedă cât și atunci când vine vorba de siguranța propriu-zisă. Nici nu trebuie să îmi imaginez nu știu ce scenariu în care pleci în vacanță și anunți pe Facebook că nu e nimeni acasă timp de două săptămâni. Pur și simplu se găsește vreun ”deștept” care îți forțează ușa și pune mâna pe ce apucă, chiar și cu tine în casă, savurându-ți binemeritatul somn.

Alarma este importantă. Nu este nici ea o soluție sigură, însă abțibildul acela pus pe ușă îi pune pe ”deștepți” pe gânduri. Dacă nu reușește, atunci sirena sigur îi face să se întrebe din nou dacă merită să își bată capul. Pentru cei mai perseverenți există camera de supraveghere care și ea se poate conecta la sistemul SMANOS.

Apropo de acesta, este foarte simplu de configurat. L-ai scos din cutie, montezi cu șuruburi senzorul de mișcare și centrala, undeva ferită de ochii lumii. Contactele pentru ușă sau geamuri le prinzi cu bandă auto-adezivă iar telecomenzile le pui la setul de chei. Apoi pui un card SIM în centrală. Nu ai nevoie de date, comunică doar prin SMS. Unul preplătit e suficient atâta vreme cât are 100 de SMS-uri incluse.

Apoi instalezi aplicația de Android sau iOS,, introduci numărul de telefon al centralei și gata. Dacă se ia curentul, nu e nici o problemă, are o baterie internă ce rezistă până la 15 ore.

Sistemul e atât de simplu încât nu ai nevoie de nici un fel de cunoștințe tehnice pentru a îl folosi. Partea frumoasă este că poți achiziționa ulterior câți senzori de mișcare, de contact, sau telecomenzi vrei. Și acestea se împerechează foarte ușor cu centrala. Apropo de telecomenzi, după ce ai închis ușa de la intrare apeși pe armare și gata. La fel ca la mașină.

Dacă cumva vrei să lași pe cineva să intre în casă, un prieten, femeia de serviciu, sau bona, o poți dezarma și rearma prin SMS. Nu trebuie să spui cuiva vreun cod. Nici nu are așa ceva.

De găsit la Spy-Shop.

Ultimele articole

Articole recomandate

44 Comments

  1. Interesant sistemul, eu am un magazin și cred că un astfel de sistem m-ar ajuta mult , decât să plătesc peste 1000 de lei unei firme si abonament lunar , mai ales ca locuiesc vis-a-vis de spatiul comercial. Am achizitionat un sistem cu un singur senzor de mișcare cu două telecomenzi , dar atât. Nu pot apela , nu pot primi notificări in caz de efracție. Este cel mai practic din câte sisteme am văzut pana acum și am cercetat piața o perioadă lungă de timp . În mare parte va fi următoarea investiție pe care o voi face. Felicitări pentru diversitatea de device-uri prezentate ! Succes în continuare !

  2. Interesant sistemul, dar oare cat este de sigur? Cat de usor se poate bruia/sparge? Cineva mi-a zis ca cele mai bune-sigure sisteme antiefractie sunt gratiile, dupa care ar fi sistemele de avertizare cablate iar la sfarsit cele wireless. Felicitari pentru review-uri si succes in continuare!

  3. @Radu……nu stiu ce piata ai cercetat pana acum dar cu siguranta nu cea a sistemelor de efractie profesioniste. La sistemele de efractie care se respecta se pot atasa de ani buni module GSM care sa-ti dea SMS in momentul in care sistemul porneste. Eu am de 10 ani la mine acasa asa ceva (plus ca ma notifica tot prin SMS atunci cand „cade” sau „revine” curentul). Plus ca un sistem profesionist are un acumulator mult mai mare (ce-i drept si spatiul pe care-l ocupa cutia e mai mare) care tine si peste 24 de ore sistemul armat. Ce prezinta George e un sistem de apartament care monitorizeaza usa de intrare si eventual geamurile (daca stai la parter) cu un design modern si costuri de instalare 0. In ceea ce priveste casele, mai ales cele de dimensiuni ceva mai generoase, cablajul clasic cu fir facut in timpul executiei (aviz lui George pt viitorul santier :) nu are concurenta.

  4. George, este bine ca tot mai multe locuinte sa fie protejate cu sisteme de alarmare. Dar, ideal este sa fie sisteme corect configurate si, asa cum spune si @Adrian, pe piata exista zeci de firme specializate care pot instala asa ceva. In plus, daca sistemul despre care spui iti transmite o stare de alarma la locuinta CE FACI? Te duci tu sa te bati cu spargatorul? Sau speri ca e un spargator cu nervii slabi si fuge cand aude sirena?
    Iti spun, ca un om patit, ca este de o mie de ori mai bine sa vina baietii aia care asta stiu sa faca… Stiu ca sunt multe discutii pro si contra in jurul acestui subiect, dar cred ca ne va fi tuturor mult mai bine daca vom ajunge sa facem fiecare doar lucrurile la care chiar ne pricepem bine, sa nu mai fim toti specialisti in fotbal/masini/computere/instalatii/pus gresie/etc.
    De aceea, mai bine sa lasam specialistii sa instaleze sisteme de alarmare, nu sa le achizitionam de prin magazine on-line :) Este, totusi, vorba despre siguranta noastra.

  5. @Radu , ai grija ca pt un spatiu comercial la instalarea unui sistem antiefractie ai nevoie ca firma montatoare sa fie autorizata de Politia Romana si sa-ti predea un proces verbal de instalare impreuna cu copia lor dupa autorizatie. Nu ai voie sa montezi tu alarma.

  6. Sistemul prezentat este ‘home use’ nu poate fi folosit la firme,nefiind autorizat de IGP☺,
    dacă îl instalezi la firma te poți alege și cu o amendă ca nu respecți legislația
    George ar trebui sa specifici ca este un produs destinat persoanelor fizice mai ales ca poate fi hăcuit /bruiat foarte ușor, este asa pentru vecinul, nu pentru un profesionist !

  7. Eu nu inteleg ce reprezintă in plus autonomia accu de la 15h la24h atat timp cât curentul de regulă nu îl întrerup în intervale de peste 15h, de regulă e vorba de cîteva secunde în care daca nu strică vreun aparat, îi poate favoriza crăparea multor componente din interior.

  8. Jucarie. Un astfel de echipament este f usor de ocolit. Sistemele profesionale de alarma sunt made in Canada, eventual Romania, dar in niciun caz China. Te rog sa te informezi mai bine inainte de a promova astfel de asa zise echipamente pt ca esti formator de opinie. Nu gandi numai cu buzunarul, te rog!

    • Cum este ușor de ocolit? Nu are acces la internet, funcționează pe o frecvență WiFi total diferită de routere și smartphone-uri, comunică securizat doar prin GSM. Pentru că e ”made in China”? Asta e concluzia ta? Am mai multă încredere în unele produse din China spre deosebire de cele făcute la noi. Au mai multă experiență Chinezii.

  9. foarte interesant si util. ca sistem de alarma si de supraveghere. ar trebui vazuta si oferta orange romania. de curand au lansat „orange smart home” care este ceva similar, cu diferenta ca nu are alarma. este doar unitatea centrala si 2 senzori la alegere (miscare, inundatie, fum, usa deschisa). costurile de achizitie sunt zero cu un abonament de 15 euro pe luna. se mai pot adauga o camera de supraveghere sau mai multi senzori. exista si o priza inteligenta. ceea ce nu imi place la cel oferit de orange este ca depinzi de conexiunea la internet.

  10. Exista asa ceva cam 2/3 cm cu sim si cu activare pe senzor de miscare sau acustic.Am de ani buni, nu e o noutate.E adevarat ca nu are sirena si alimentare la 220V.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.