VIDEO – Peugeot 308 – french urban

308-ul este o mașină parcă în contradictoriu cu ce ne-am obișnuit până acum de la francezi, sau cel puțin față de ce ne-a învățat sora Peugeot-ului, Citroen. Adică este o mașină simplă, extrem de frumoasă și rafinată. Parcă o plăcere să te sui în ea să pleci la serviciu și o încântare să dai o fugă până la munte sau la mare când va veni rândul vacanței de vară.

Îmi place interiorul, extrem de simplist și total opus de ideologia franceză, foarte prietenos și parcă mai degrabă nemțesc. La exterior, nimic de reproșat. Deși la aspect nu s-a umblat foarte tare cu creionul, pare o cu totul altă mașină față de variantă pre-facelift. Micile retușuri sunt de bun gust.

Când vine vorba de condus, Peugeot-ul este enervant de calm, nu te-ndeamnă la viteză și la accelerări bruște, cel puțin nu în varianta testată. Oferă o altă senzație la condus față de inamicii din clasa compactă: Astra, Golf sau Focus. Ai aceelași ”feeling” tipic pe care grupul PSA le are la mașinile sale, de parcă nimic nu leagă volanul de roți și transmisia de motor. Trebuie să conduci ca să-ți dai seama.  Aceeași problemă la oglinzi, ca la orice alt Peugeot. Ai impresia că au fost tăiate chiar acolo unde ai cea mai mare nevoie de ele.

Ultimele articole

Articole recomandate

54 Comments

  1. French cars always sucks! no offence, but except Citroen C5 nu mi-as cumpara o masina frantuzeasca. Pur si simplu sunt scumpe de intretinut, relativ nefiabile si isi pierd mult valoarea la revanzare. Nu imi trebuie confort si electronica atata timp cat se strica des.
    Masinile frantuzesti au forme, au design dar degeaba.
    Merci, mais non merci!

  2. Felicitari George pentru articol/review.

    @bogdan – in baza caror experiente proprii afirmi ca masinile frantuzesti „pur si simplu sunt scumpe de intretinut”? Te intreb in calitate de fost posesor de Peugeot/Renault/VW/Opel/Ford/Skoda si actualmente Citroen. Chestia cu vorbitul din auzite nu e relevanta. Preturile pieselor de schimb la marcile europene, difera foarte putin. Un 5-10% in medie. Despre marcile asiatice nu vorbesc pentru ca nu cunosc. Si nu neaparat piesele pentru masinile frantuzesti sunt intotdeauna mai scumpe.
    De exemplu:
    – pivot directie VW Golf 1.9 TDI 2008 – 155 ron – producator Lemforder sau 125 ron – producator Swag/Febi
    – pivot directie Peugeot 308 1.6 HDI 2008 – 102 ron – producator Lemforder sau 65 ron – producator Swag/Febi
    – kit distributie VW Golf 1.9 TDI 2008 – 554 ron – producator Gates
    – kit distributie Peugeot 308 1.6 HDI 2008 – 505 ron – producator Gates
    La filtre(ulei/aer/polen/combustibil) diferentele de pret pentru cele doua modele de mai sus sunt de +- 5%.
    Exemplele de mai sus sunt date pe baza experientei proprii nu din auzite si sincer pe drumurile pe care le avem in Romania, la fel de repede cedeaza un pivot, o bieleta de directie/un capat de bara, fie ca e vorba de VW/Opel/Ford/Peugeot/Citroen/Renault.

  3. Nu sunt fan Peugeot, nici macar nu am avut ocazia sa conduc un model al marcii. Per ansamblu pare o masina reusita, bine inchegata, dar ca o parere pur personala, singurul lucru care trage in jos masina e chiar aspectul. De ce? Pai designerii de la Peugeot par a fi mai lenesi decat cei de la Porsche (cazul 911 din ’63 pana azi). Liniile masinii le regasim in mare parte si pe celelalte modele ale marcii, parca nu are identitate proprie. Grila aceea din fata zambeste precum celebrul personaj Grinch. E chestie de gust la urma urmei, fiecare percepe altfel un automobil. Acum si un presupus plus al masinii : in trecut, citisem ceva articol in care se spunea ca motoarele actuale de pe Peugeot sunt facute in colaborare cu cei de la BMW (nu am verificat aceasta informatie dar o voi face cat de curand). Daca e asa, toata stima pentru Peugeot.

    Inca o data, un review reusit George B. Numai bine !

  4. Motoarele pe benzina sunt facute impreuna cu BMW, dieselurile commonrail au fost concepute impreuna cu Ford si dezvoltate de Peugeot. BMW cumpara o parte din dieselurile pana la 3 litri de la Peugeot, BMW avand exclusivitate o perioada pe unele din ele. De aceea a disparut dieselul de 3 litri din oferta Peugeot, s-a dus la BMW. Ford cumpara dieselurile de la Peugeot, exceptie cel de 1,8 litri. Nu sunt sigur daca actualul dieselul de 3 litri de la Jaguar e tot de la Peugeot, dar sigur cel de 2,8 folosit anterior, era.

  5. Nimic concret, ba o lauzi, ba o critici! Interiorul mie personal mi se pare ieftin, la cat costa masinuta, si cu ceva optiuni, diesel ajunge pe la 18 000 si ceva, enorm! Imi place de exemplu, ca ai criticat la Duster interiorul foarte tare, dar acest 308 nu mi se pare ceva evoluat fata de Duster, exceptand clima, ce costa destul, iar multi nici macar nu o vor lua! Eu chiar cred ca in varianta ieftina, interiorul e mai urat ca la Dacia, acelasi casetofon, pe care il vad de 10 ani cred, si un banal aer conditionat, si mai are si gaura aia in bord. Design-ul e tineresc, nu cred ca unui barbat de de la 35 ani in sus i-ar sta bine cu aceasta masina! De directie cred ca ai dreptate, am condus cateva mii de km un astra h , 1,9cdti,150cp, iar directia la viteze mici era tare, ferma, dar la acceleratii puternice, tragea ba dreapta, stanga daca nu tineai volanul ferm, cat si la franari puternice, foarte deranjant, mai ales la depasiri! Nu sunt fan Bmw, dar afirm ca directia lor e cea mai buna, ferma, tii cu degetul volanul, ca nici nu se misca!

  6. @saragea nu ai inteles ce dorea George sa spuna cu directia …. :)). In primul vezi ca e vorba de una electrica … esti pe langa.

    Second… la 150 cp normal ca rupe aderanta pe puntea fata si volanul tinde sa plece stanga / dreapta (cu niste cauciucuri praf … nici nu se mai pune problema).

    Bmw-ul are tractiune spate , directia e pe fata … intelegi matale de ce nu ai aceleasi „senzatii”? N’ai nicio forta pe rotile fata ..

    @George … te-ai mai ingrasat :)).

  7. @razvan, am inteles perfect ce a vrut sa arate, faptul ca directia e prea moale, usoara, la acceleratii, viteze! La Bmw, culmea, ca am mers cu un X5, ce avea 4wd,nu rwd deci nu ai nimerit! Iar ce ziceam de Opel, nu intalnesti la A6, 2,7tdi, ce are cuplu aproape dublu, si 30 de cai in plus!

  8. @saragea -X5 și A6 sunt mașini mai grele cu vreo jumătate de tonă față de 308. E normal să ai aderență mai bună pe o mașină mai grea.

    ” via scientia.ro
    Ff = k*N

    unde Ff este forţa de frecare, k este coeficientul de frecare şi N este apăsarea normală între cele două corpuri.

    Există un coeficient de frecare statică ks (când încă cele două corpuri sunt în repaus unul faţă de celălalt) şi un coeficient de frecare cinetică kc (când cele două corpuri se mişcă unul faţă de altul). S-a constatat experimental că pentru toate corpurile coeficientul de frecare static ks este mai mare decât coeficientul de frecare cinetică (dinamică) kc. Asta înseamnă că e nevoie de o forţa mai mare pentru mişcarea de pe loc a unui obiect greu, dar, odată corpul pus în mişcare, forţa de frecare va avea o valoare mai mică. ”

  9. Salut, George!-imi cer scuze pentru comentariul de mai jos, e off-topic.-am incercat sa ti pun intrebarea prin formularul de contact, dar nu am reusit, desi nu exista niciun ” w w w”, imi gasea spam.

    As vrea sa achizitionez 4 anvelope de vara si m-am orientat catre piata online, in speranta ca voi gasi alternative mai ieftine.
    Bugetul meu e undeva la maxim 550 ron/4 anvelope.
    Dintre toate siteurile parcurse, jantesianvelope.ro mi-a atras atentia pentru ca preturile sunt notabil mai mici-exemplu: koromoran impulser–>150-170 ron, pe site uri, in timp ce la adresa mentionata,pretul e de 117 ron.
    Am verificat firma la anpc si este inregistrata.
    Mi-au atras atentia , insa, pretul foarte mic fata de concurenta, precum si locul unde isi are sediul:
    © 2012 Toate drepturile rezervate. JANTE SI ANVELOPE SRL. CUI: RO24466270 / Reg. Com. J40/15692/2008. Str. Rovine nr. 1, Bl. 67, sc. 1, et. 6, ap. 36, cam. 1. Capital social: 200 RON

    Imi spui ce crezi, te rog?
    Multumesc!

    • @stefan – ai la dispoziție cea mai sigură soluție. Cumperi cu plata la livrare sau ridicare personală, nu cu cardul. Când vine curierul sau la depozitul lor ceri factura și produsele și apoi achiți o marfă pe care o vezi. Simplu.
      Firma pare OK. I-am căutat pe vrajitorul.eu și nu am găsit niște datorii de 800 de lei prin 2010 la stat. Pe acte este o femeie. Uite datele publice:
      Societatea Comerciala
      JANTE SI ANVELOPE – S.R.L.

      NOTIFICARE

      Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti notifica, in conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societatii comerciale JANTE SI ANVELOPE S.R.L., cu sediul in Bucuresti, Str. Rovine nr. 1, bloc 67, scara 1, etaj 6, ap. 36, sector 2, inregistrata sub nr. J40/15692/2008, cod unic de inregistrare 24466270 , care a fost inregistrat sub nr. 484816 din 03.09.2010.
      (26/1.801.028)

      Societatea Comerciala
      JANTE SI ANVELOPE – S.R.L.

      DECIZIA

      ASOCIATULUI UNIC AL
      S.C. JANTE SI ANVELOPE S.R.L.
      PERSOANA JURIDICA ROMANA CU SEDIUL IN BUCURESTI, SECTOR 2, SOS. PANTELIMON
      NR. 286, BL. 41, SC. 8, ET. 5, AP. 300,
      INMATRICULATA LA REGISTRUL COMERTULUI SUB NR. J40/15692/2008 SI COD UNIC
      DE INREGISTRARE RO 24466270
      1. Schimbarea sediului social al societatii de la adresa din Bucuresti, Sector 2, sos. Pantelimon nr. 286, bl. 41, sc. 8, et. 5, ap. 300. la adresa din Bucuresti, Sector 2, str. Rovine nr. 1, bl. 67, sc. 1, et. 6, ap. 36, camera nr. 1. 2. In considerarea celor de mai sus, se va proceda la actualizarea actului constitutiv al societatii care sa contina modificarile privind schimbarea sediului social. Prezenta decizie a fost redactata astazi, 09.08.2010, citita, aprobata si semnata de asociatul unic al societatii in 4 (patru) exemplare originale.
      (27/1.801.029)

  10. Salut, George ! Imi plac test drive-urile tale, le spui lucrurilor pe nume, pareri clare si odata cu asta mai prindem si noi un sfat despre o posibila viitoare masina. Apropo, cand o sa faci un review si la un VW ?

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.