VIDEO – Nubia Z11 – Smartphone-ul fără margini

 

1_nubia_z11_smartphone_review_fara_margini_buhnici

Spune după mine: bezel-less. Știu că sună ciudat, dar se pare că e mai mult decât un trend. Sau poate nu. Cine știe, drept este că apar din ce în ce mai multe astfel de modele. Aș putea să spun că și S6 sau S7, variantele Edge se încadrează la aceeași categorie.

Ai intrat aici însă să citești despre Nubia Z11. Și bine ai făcut. E un telefon care m-a impresionat când l-am aprins și am văzut ecranul care se întinde la milimetru până în margini. După ce m-am uitat la specificații m-am convins, ceilalți producători au un concurent serios. Z11 își face treaba mai bine decât mă așteptam, la toate capitolele.

Încărcare ultra-rapidă, 80% în doar 30 de minute dacă folosești încărcătorul lui, un meniu curat, frumos, elegant, un design simplu și atrăgător și un procesor de top, Snapdragon 820 și 4 GB memorie RAM fac din Z11 un pachet excelent. Se spune că va ajunge în țară în jurul sumei de 2000 de lei. Abia aștept. Chiar vreau să pot recomanda și alte dispozitive decât cele de până acum, iar acesta merită.

Problema mea e că nu prea îi găsesc nod în papură. Eu zic că nu m-am grăbit când am vrut să îl testez, dar chiar nu am fost dezamăgit deloc de el. Poate doar puțin de faptul că îmi alunecă din mână și îmi e cam milă să îl port cu mine, cel puțin nu fără o carcasă de protecție.

Ultimele articole

Articole recomandate

287 Comments

  1. Salut, George, ai spus de câteva ori în timpul review-ului că Nubia Z11 poate fi achiziționat oficial în România, cu garanție. Aș vrea să te întreb prin care operator de telefonie sau rețea de magazine poate fi cumpărat acest minunat device. Mulțumesc!

  2. Cum fac sa ma inscriu,respectiv sa devin membru ? Poate ca deja sunt fiindca am urmarit cateva din filmarile de pe youtube,sau poate nu este suficient. Sper de altfel sa citesti acest mesaj si daca este posibil sa imi dai si pasii. Multumesc

  3. Un telefon destul de bun, insa desi nu a aparut oficial in Romania, ZTE Axon 7 este superior si in US cel putin este 400$ (450EUR in UE). Poate in viitor vei face un review si la el :).

  4. Salut George ! Apreciez videoclipurile facute, nu prea le ratez, dar as avea o sugestie cu privire la cele in care prezinti telefoane: fa si tu un test al difuzorului/difuzoarelor, pentru a lamuri si aspectul asta intrucat cred ca sunt multi interesati de calitatea sunetului emis. Multumesc si succes in continuare.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.