Categorie: Gadget

VIDEO – Lenovo TAB 2 A7-30HC – unboxing, review și concurs

Lenovo_TAB_2_A7-30HC

UPDATE – Câștigătorul concursului este:
Razvan Candea
2015-05-28 11:35:39

In cazul in care castig tableta o voi da parintilor mei pentru ca asa o sa pot sa comunic mai usor cu ei . Din pacate ei nu isi permit o tableta si de multa vreme planuiesc sa le iau un device.Ii fac tatalui meu si cont de Facebook si primul like va fi la pagina ta :)

Atunci când recomanzi o tabletă e bine să iei în calcul câteva aspecte. În primul rând bugetul amicului tău care vrea să își cumpere tabletă, apoi brand-ul și abia mai apoi configurația hardware și funcțiile extra pe care le oferă aceasta. E drept, brand-ul este care beneficiază de încrederea utilizatorului că produsul respectiv e bine construit și va funcționa conform normelor din certificatul de garanție. Adică 2 ani cu indulgență.

Lenovo nu este foarte popular pe tablete, cel puțin nu pe segmentul mainstream sau high-end, pe zona low-cost însă fiind probabil producătorul cu cele mai multe modele. TAB 2 A7-30HC este cel mai recent model de la ei și, atenție, mai există un TAB 2 A7-10xx la jumătate de preț față de aceasta. Nu este aceeași tabletă și pe aceea nu am testat-o.

Avem așadar un procesor bunicel cu patru nuclee, 1 GB memorie RAM și 8 GB stocare ce pot fi extinși cu ajutorul unui microSD, chiar și unul de 64 GB. Toate acestea sunt cuplate cu un ecran cu rezoluție mică, ce nu ar trebui să impună nici un fel de probleme la rularea jocurilor sau a unor programe mai mari.

La conectivitate stă chiar excelent. Wi-Fi N, Bluetooh 4.0 și chiar și GPS. Poți instala pe ea orice soft de navigație pentru Android și gata, nu mai ai nevoie de GPS dedicat. Poți folosi chiar și Google Maps având în vedere că are slot pentru SIM de date. O cartelă cu internet fără abonament și nu mai depinzi de hot-spot-urile de prin cafenele.

Așadar, la aproximativ 700 lei avem ecran bun, caracasă de calitate un procesor Quad-Core, destul de potent, care merită suficientă atenție câtă să trecem la unboxing. Atenție la final pentru regula concursului. De data asta dăm la concurs exact tableta din test.

Fii atent ce regulă complicată de concurs avem. Trebuie doar să ne spui la ce ți-ar fi utilă tableta și noi vom analiza în profunzime sinceritatea ta apoi te vom premia printr-o alegere aleatorie ori subiectivă. Vedem noi adică… Mergi pe încredere și lasă așadar un comentariu ca să intri în concurs.

E cazul să le mulțumesc și celor de la EuroGSM care au furnizat tableta de test și au oferit-o la concurs. Zic să îi felicităm cu clicuri ca să mai revină și cu alte bunătăți, de preferat tot cu concurs.

Prețul actualizat al tabletei pe site-ul EuroGSM.