VIDEO – HTC One A9 – Un android frumos cu puțin sos de iOS

HTC_One_A9_Buhnici

HTC este unul dintre pionierii smartphone-ului cu Android. A fost chiar primul care a construit un terminal de genul, în 2008, HTC Dream pe numele său complet. Era un vis care s-a transformat în realitate. Sigur, compania a avut ceva probleme cu competiția, însă a ieșit din nou în topul preferințelor cu primul HTC One M7. Design-ul și carcasa din aluminiu i-a inspirat pe toți producătorii, inclusiv pe Apple, care a știut cum să profite la maxim de acest aspect.

În 2015, HTC nu mai aleargă după specificații și se inspiră foarte mult la rândul lui de la Apple. Design metalic, elegant, configurație medie cu performanțe medii și un preț destul de ridicat. Aceasta este rețeta iPhone-ului, asta și muntele de marketing ce stă în spatele lui.

Va reuși oare HTC să câștige mai multă notorietate în rândul utilizatorilor cu telefoane similare lui HTC One A9? Probabil că da, dacă se ține de treabă.

Din punct de vedere hardware nu excelează. Are un procesor cu opt nuclee tactat la o frecvență mai mică, 2 GB RAM, procesor grafic suficient de bun pentru cele mai multe jocuri

Din punct de vedere design este frumos foc. Subțire, foarte bine finisat, îți dă impresia unui dispozitiv premium. Chiar este unul.

Are senzor de amprentă pe partea frontală, care dublează și ca buton capacitiv de home. Suportă carduri microSD de până la 2 TB, pentru când vor exista pe piață, și este primul telefon de la un alt producător care vine cu Android 6.0 Marshmallow. Din acest motiv meniul și aplicațiile funcționează fluid. În plus, HTC promite update-uri rapide la sistemul de operare, imediat după dispozitivele Nexus.

Toate acestea vin însă cu un preț de 2800 lei la momentul lansării. Pentru aceia dintre voi care sunt atenți la specificații nu este o alegere tocmai ideală. Cei interesați mai mult de cum arată vor fi cu siguranță impresionați.

Ultimele articole

Articole recomandate

38 Comments

  1. Salut George, ce părere ai despre acest telefon, eu zic ca este scump pentru ce oferă și cei de la HTC nu au făcut o treaba asa bună în ultimul timp, peste toate astea îmi poți recomanda un telefon puțin mai ieftin decât acesta și dacă se poate la fel de bun în specificații?

  2. Da intradevar , e frumos dar sa fim seriosi , parca tot mai bine as opta macar pentru un s5 cu stil original , senzor de amprenta si senzor de puls care la momentul actual e si mai ieftin , sau daca nu am asa mari fite un s4 sau un s3 neo care este si acela foarte bun

  3. Salut George! Pe cand un review la Galaxy A8? Ma gandesc serios sa imi cumpar unul. Astept review. In functie de ce spui tu acolo, ma decid :)) Sau mai bine zis, tu decizi! :)) Mersi si la cat mai multe review-uri! Succes!

  4. Plusuri A7:
    -rezolutie mai buna
    -mai mult RAM
    -mai usor
    -mai frumos (corp din metal)
    Gorilla Glas 4
    Plusuri J7:
    -baterie mai mare si in combinatie cu o rezolutie mai mica => autonomie mai buna
    -slot de card pana la 128
    De aici trige tu concluzia.
    Succes!

  5. Oneplus one sau oneplus two , unul din telefoanele astea :v bateria te tine f. mult 4000mAH pana in 14-16 milioane , ruleaza jocurile destul de bine , si e un telefon care se bazeaza pe ceea ce face utilizatorul normal , poate nu ai senzor de amprente si alte prostii de genu asta , dar s-a axat pe ce facem noi cel mai mult poze / jocuri / baterie . Intelegi ideea ^^ mai exista telefoane de genu eu am dat doar 2 exemple

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.