UNBOXING – Prim contact cu noul meu OnePlus 5T Lava RED

Acum câteva zile a fost anunțat un anume telefon în ediție specială Lava Red. Ghici ciupercă ce-i? L-am pistonat pe Radu să verifice stocul și când am ajuns acasă nu m-am putut abține. L-am luat. Atât telefonul cât și toate accesoriile aferente. Carcasa din fibră de carbon, căști, folie de sticlă pentru ecran, și încă un încărcător și un cablu. Am de gând să îl folosesc zi de zi, mai ales pentru că nu am reușit încă să mă despart de vechiul OnePlus 5. Dar pentru voi fac orice, mă despart și de el ca să îl folosească cineva cu plăcere.

Hai cu el la Giveaway, alături de Razer Phone!

Câteva ponturi. Dacă nici ”banii tăi minte nu are” îl poți cumpăra de la ei de pe site, oneplus.net. Vine din Polonia cam în 2-3 zile, nu plătești vamă pentru că e din Uniunea Europeană iar garanția se face tot la ei. Pe undeva prin Europa. Așadar va trebui să îl trimiți prin curier. Oneplus nu are repezentanță în România, doar importatori, de aceea este mai scump la noi în țară.

Nu aveam așteptări extraordinare pentru că știu că este un Oneplus 5 cu un ecran cu raport 18:9, cu o cameră o idee mai bună, și desigur pe altă culoare. E frumos, asta pot să îți spun de pe acum. Frumos foc, sau ca focul.

Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Încă un lucru, am observat că unii se plâng că videoclipurile noastre se văd sacadat, mai ales de când am trecut la 4K 50fps. Ne pare rău, dar cel mai probabil este conexiunea de internet sau computerul de pe care vă uitați. Încercați să treceți clipul la 1080p 50fps și lăsați-mi un comentariu dacă se mai întâmplă acest lucru.

Te-ai înscris la GIVEAWAY? Nu vrei un Razer Phone? De ce? – buhnici.ro/giveaway

Ultimele articole

Articole recomandate

271 Comments

  1. Am trecut recent la Android după 8 ani de iOS și am ales pentru asta un oneplus 5t. Tranziția aplicațiilor și a conținutul a fost cea mai dureroasa parte și cu părere de rău am lăsat multe chestii pe vechiul telefon. Oneplus 5t joaca în liga mare și o face foarte bine iar eu ma declar plăcut surprins de ce poate sa facă.
    Cum îl încadrezi între Huawei Mate 10 Pro, Samsung S8 Plus și Google Pixel 2 XL?
    Ce accesorii aftermarket știi ca suporta dash charge? Eu nu am găsit cablu sau încărcător ce poate suporta 5V-4A, maxim 2.5A sau 3A

  2. Fain fain fain.
    O mențiune de safety: daca scoți încărcătorul din priză și atingi ștecherul ai toate șansele să te curentezi zdravăn (curent de 4A). Nu incercati asta acasă. Sa îl porți sănătos și să te bucuri de el!!!

  3. Salut!Suntinteresat să achizitionez 5t.Te rog să-mi spui cum se descurcă cu zoomul optic.Daca faci o fotografie la un text scris cu litere foarte mici…cât este de clara fotografia?
    Multumesc!

  4. Salut George! Eu am un one plus 3 de un an și nu s-a blocat nici măcar odată, chiar daca am 20 de aplicații deschise iar bateria tine că în primele zile. Cred că cele mai bune telefoane!

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.