HTC U11 a fost un telefon foarte reușit. Dar scump. HTC U11 Life m-a surprins într-un mod neașteptat, este unul dintre cele mai echilibrate smartphone-uri de buget mediu pe care le-am testat anul acesta. Și asta nu este tot, este și primul dinspozitiv care ajunge pe masa de review cu platforma Android One.
Pe scurt, Android One este un standard, nu un sistem de operare. Asta pentru că se bazează pe cel mai nou Android la ora actuală. La momentul la care facem noi review-ul, Android 8.0 Oreo. Este și mai mult controlat de Google de unde primește și update-urile. Ei spun că aproape la același nivel cu Pixel sau Nexus, oricum, mult mai bine decât actualele telefoane, unde până și S8 și Note 8 așteaptă noua versiune a sistemului de operare. Așadar nu mai aștepți update-ul de la producător sau chiar de la operatorul de telefonie ci de la Google, care îl va trimite mult mai repede. Sper.
HTC U11 Life este în teorie un mid-range bine dotat. Snapdragon 630, 3GB RAM, și da, veți vedea că sunt suficienți, și aproape nici o intervenție de la HTC din punct de vedere software. M-au păcălit cu carcasa din spate care arată exact ca pe U11 însă este din policarbonat. Vine însă în pachet cu căștile cu Noise Cancelling de la frățiorii mai mari, aceleași căști chiar, și chiar și cu funcția Edge Sense. Adică strângi de marginile telefonului și în funcție de ce setări i-ai atribuit va prelua comenzi. Îți deschide de exemplu camera și face o fotografie chiar și cu ecranul închis. Sau strângi mai lung de el și trece de pe camera frontală pe cea principală. Și tot așa.
Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.
Încă un lucru, am observat că unii se plâng că videoclipurile noastre se văd sacadat, mai ales de când am trecut la 4K 50fps. Ne pare rău, dar cel mai probabil este conexiunea de internet sau computerul de pe care vă uitați. Încercați să treceți clipul la 1080p 50fps și lăsați-mi un comentariu dacă se mai întâmplă acest lucru.
Te-ai înscris la GIVEAWAY? Nu vrei un Razer Phone? Nici un OnePlus 5? De ce? – buhnici.ro/giveaway
Salut, George. Am o intrebare. Acest OLED de la LG are un pret foarte bun. Crezi ca merita banii, cei 4500 de lei? Mulțumesc! https://www.emag.ro/televizor-oled-smart-lg-139-cm-full-hd-55eg9a7v/pd/DPPKHDBBM/
Salut George ! Vreau sa mi schimb telefonul si nu stiu ce sa aleg intre a8 2018 , lg g6 , s7 edge si huawei p10 , o sa mi fac un abonament la telekom iar s8-ul mi se pare mult prea scump , poti sa mi dai alta alternativa sau sa mi spui pe care l ai alege dintre cele de sus ? mersi fain si o zi buna !
Noroc George,
Felicitări pentru ce faci pentru noi!
Doresc sa îmi achiziționez un telefon nu foarte performant însă să facă poze bune/ decente ce sfat îmi poți da ? As alege intre HTC 11 life sau mate 10 lite.
Mulțumesc!
Salut George. Ce imi recomanzi? Htc u11 life, huawei p10 sau moto g5s? Mulțumesc frumos.
Va fi un giveaway cu unul din aceste produse?Sau e ceva pe gratis prin tragere la sort?
Frumos telefon era si timpul celor de la HTC sa scoata ceva nou
De ce nu se fac telefoane in format 16/9 cu ecran edge to edge? Toate telefoanele cu asa numitul infinity display sunt in format 18/9. Ar fi revolutionar un astfel de telefon. Numai bine! HTC rules!