Telefoane/Tehnologii Eșuate

Toate telefoanele arată la fel. O bucată mai mare sau mai mică de sticlă, pe un suport din aluminiu ori oțel. Puse unul lângă celălalt cu ecranul stins, aproape orice model este destul de greu de identificat până îl întorci pe spatele frumos de sticlă pe care ești forțat să îl acoperi cu o husă dacă ții cu adevărat la el. 

Da, poate nu țin atât de mult la telefonul meu, dar spune-mi de ce ai acoperi acest spate superb și chiar unic? Doar de frica de a nu îl sparge? Nu m-ar mai întreba nimeni ce telefon am și parcă îmi place sentimentul.

Diferențele dintre telefoane se măsoară în pixeli, nanometri, milioane de culori și milimetri la toate capitolele. Ba chiar cu virgulă pentru că cineva le măsoară cu laser-ul în fabrică. 

Ce s-a întâmplat cu telefoanele cu două ecrane cu adevărat utile, cu pile de combustibil, cu cele care se încarcă wireless la distanță sau cu acelea pe care puteai citi o carte fără să îți distrugi ochii de la cei peste 1000 de niți. Unde sunt tehnologiile care ar trebui să ne facă viața mai ușoară și ce avem nevoie de la un telefon din punct de vedere hardware în 2021.

Mai țineți minte Yotaphone? Era un proiect rusesc de care nu am mai auzit nimic de șase ani de când i-am făcut review prima dată. De ce nu a prins ecranul de pe spate cu care putea citi orice document fără să ai nevoie de ochelari de protecție pentru lumina albastră? Era bun pentru citit mesaje, era bun pentru citit cărți și chiar și pagini web sau vizualizat fotografii în stil retro. 

Prețul a fost unul dintre motivele pentru care nu a prins. Era diferit dar nici asta nu l-a ajutat pentru că nu rezolva o problemă actuală ci încerca să facă mai multe lucruri deodată și nici unul foarte bine. Nu făcea poze excelente, nici design-ul din anii 2000 nu l-a ajutat, poate doar să îl ții o săptămână pe ecranul monocrom și să zici că ai un smartphone cu o autonomie fantastică dar complet inutilizabil ca smartphone. Hey, chiar și pe un Nokia 3310 ecranul era mai rapid.

Încărcarea wireless la distanță. Există de mai bine de zece ani, o folosește armata ca să își mențină activi senzori de perimetru și poate chiar grenade, și asta la puteri suficiente cât să încare chiar rapid un telefon mobil. E puțin cam greu să tragi fire și complet neintuitiv să schimbi baterii pe câmpul de luptă.

Am văzut ceva de genul acum vreo doi ani la CES, și promiteau că o vor scoate pe piață după ce trec toate verificările posibile, în primăvară cică. Au trecut mai bine de doi ani de atunci și nimic. Am auzit că face Xiaomi ceva de genul, sau cel puțin lucrează la asta, însă momentan nimic. De ce nu ne putem încărca telefonul de la distanță, de la vreo cinci metri în timp ce stăm pe canapea? Pentru că nu a fost aprobat ca fiind sigur.

Telefonul Modular – Mai ții minte project Ara? Acea idee de telefon modular pe care ți- puteai îmbunătăți tu pe viitor, puteai să schimbi aproape orice la el și chiar să îl upgradezi pe măsură ce apăreau procesoare și tehnologii noi. Trecem peste faptul că era destul de gros și de greu, era un concept care ar fi putut funcționa, cel puțin pentru câțiva pasionați dacă nu la scară largă. Ei bine, costul de producție rămânea ridicat, fiecare componentă trebuia să aibă conectica și carcasa lui, în plus, dacă se strică și poți să îl repari de acasă, cine mai are de căștigat înafară de tine. Serios, a fost cumpărat de Google și apoi îngropat imediat, oare de ce?

Telefonul consolă – Nokia Ngage, Sony Xperia Play sunt două dintre exemple, la o distanță apreciabilă de timp, două telefoane care promiteau o experiență de gaming inedită și chiar o livrau.

Xperia Play avea un gamepad care ieșea de sub telefon și venea cu promisiunea aplicației PlayStation Mobile care aducea suport pentru jocuri mai vechi de pe PS1 și PS2. Din păcate, acele jocuri nu erau gândite pentru ecrane touchscreen dar Angry Birds da. Cred că am putea spune că jocuri precum Angry Birds au dus la dispariția acestui segment hibrid de consolă și telefon. Și aici aveam o problemă similară, Xperia Play nu excela nici la jocuri nici la capitolul telefon. Avea lipsuri pe ambele segmente.

Nokia Lumia – Doamne cât mi-au plăcut acele telefoane, și simplitatea sistemului de operare. Un ecran cu icoane mari, cele principale, chiar animate și cu informații, și încă un ecran cu toate aplicațiile. Camerele de pe Lumia, mai ales de pe seriile 1000 erau geniale la momentul respectiv și nu cred că exista competiție la acest capitol. Din păcate, sistemul de operare a fost cel care avea lipsuri majore. Era tratat ca un proiect în dezvoltare în care consumatorii erau beta testerii. Avea multe bug-uri și nici nu era promovat suficient de bine. Era incomplet, și magazinul de aplicații dezamăgitor în comparație cu ANdroid și Appstore.

Problema lui Microsoft la acea vreme a fost că deși adula dezvoltatorii, nu le-a oferit suficiente resurse cât să îi atragă în acest ecosistem, cum ar fi o parte serioasă din profit. Cum altfel să îi motivezi pe cei care fac aplicații pentru telefoanele tale să investească și ei la rândul lor, timp, energie și bani în asta.

Asus PadPhone – Circula la vremea aceea o glumă cum că iPad-ul nu era decât un iPhone gigant. Era chiar adevărul, iar ASUS a luat acea expresie ad literam și a construit un telefon care se transforma într-o tabletă. Pardon, îl băgai într-o tabletă unde aveai o baterie și un display. Partea nasoală este că nu puteai folosi tableta fără telefon, iar când cel mic voia să se joace ANgry Birds trebuia să îi le dai pe ambele. 

Samsung Galaxy Beam – Telefonul cu proiector, și sunt sigur că nu a fost singurul. Da, era un telefon și avea și un proiector, suficient de bun ca să te uiți la o distanță de 30-40 de centimetri la o diagonală de 30 de inci. Dar chiar și așa, preferai să scoți laptop-ul pentru autonomie și pentru un ecran mult mai luminos. În plus, proiectorul depinde și de suprafața pe care îl folosești, și ar fi trebuit să cari un ecran de proiecție sau un cearceaf cu tine tot timpul.

Ultimele articole

Articole recomandate

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.