SET-UP DE GAMING – Ep.1 – Sistemul – HP OMEN X Compact

Întodeauna mi-am dorit să fac un serial, iar pentru că această filmare a durat câteva ore am decis să facem acest clip în trei episoade. Astăzi vorbim despre sistemul de gaming, unul mai special. HP Omen X este probabil cel mai compact PC de gaming pe care l-am văzut vreodată.

Și nici nu face foarte mult rabat de la performanță, în comparație cu un desktop desigur. Din exterior pare un mic rucsac, și da, aceasta este destinația lui finală pe care o vei vedea în ultimul episod.

Cântărește doar 2.4 kilograme, cam la fel ca un laptop de gaming. Asemănarea nu este exagerată pentru că înafară de tastatură, touchpad și display seamănă foarte mult. Ba chiar are și o baterie de 5100 mAh care ar trebui să îl țină în viață aproximativ o oră.

La interior, după cum veți vedea în clipul de mai jos, pentru că da, nu ne-am putu abține să îl desfacem, componentele sunt destul de fixe. Poți schimba SSD-ul, deși nu cred că ai nevoie pentru că vine deja cu 1 TB pe PCI Express cu cea mai mare viteză, și eventual să mai adaugi până la 32 GB de memorie RAM. Cam atât. Placa grafică este un GTX 1080 cu 8 GB de memorie grafică iar procesorul un I7 de cea mai nouă generație, cu 4 nuclee și 8 fire de execuție. Ca un desktop.

Mi-aș fi dorit poate și o tastatură și un mouse în pachet, dar gamerii oricum preferă ceva mai special. În schimb exită un docking station în care se introduce tot PC-ul și care oferă acces la și mai multe porturi de toate felurile. Inclusiv DisplayPort și USB-C 3.1 cu Thunderbolt. Dacă cumva vrei să mai atașezi încă o placă grafică externă sau poate chiar un monitor 4K. Asta este frumusețea acestui port, că suportă orice periferic compatibil. Funcționează la fel ca un slot de PCI Express, cel în care introduci placa grafică într-un PC.

Ah, prețul, ei bine, pentru acestă jucărie foarte deștept gândită va trebui să scoți din buzunar nu mai puțin de 2500 de euro. Și asta fără un monitor de gaming, pe care vi-l prezentăm în episodul următor.

Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Încă un lucru, am observat că unii se plâng că videoclipurile noastre se văd sacadat, mai ales de când am trecut la 4K 60fps. Ne pare rău, dar cel mai probabil este conexiunea de internet sau computerul de pe care vă uitați. Încercați să treceți clipul la 1080p 60fps și lăsați-mi un comentariu dacă se mai întâmplă acest lucru.

Ultimele articole

Articole recomandate

17 Comments

  1. Gresesti George in legatura cu calculatorul facut de Radu.M-am uitat cu atentie la toate videoclipurile sale si imi pare rau ca nu le-a facut pe toate … inca nu sunt pus la punct in legatura cu procesorul si cu placa video, insa o sa imi fac pc dupa recomandarile lui din videoclipuri. Putinii oameni care am vazut aceasta serie vrem totusi ca ea sa mearga pana la final pentru ca se apropie black friday si vrem pc de gaming complet si bun.

  2. nop, clipul asta e la 50 Hz, daca refresh ul nu e multiplu de 30 nu se vede smooth pe un monitor fara corectii. Eu nu am probleme ca folosesc ‘play on tv’ si’mi corecteaza si se vede de nu se poate.
    Poti mai simplu sa faci clipurile /30 Hz ca sa solicite mai putin systemele si se vor vedea smooth si bine si nu va fi nevoie de 60 Hz daca nu e gaming.

  3. Băieți, am tremurat încă de când l-am văzut pe Radu cu șurubelnița în mână. N aveți milă nici de producători, dar nici de gameri, făcând asemenea lucru. Sunt curios totuși ce categorie socială de la noi din țară și ar permite să dea 2500 de euro pentru asemenea jucărie. Așteptăm următorul episod. Încă un lucru, black Friday se apropie, unde este Radu cu sfaturile legate de cumpărături?

  4. Ce mic e totusi puteau sa faca si ariante cu 32 de gb ram ca sa nu scoti tot sistmul de racire,
    abia astept monitorul am vazut dupa cutie ca e mare sunteti cei mai tari continuati tot asa

  5. Salut baieti. Multumim pentru primul episod. Am si eu o intrebare, din pacate nu e legata de materialul vostru, ci de ceasul lui Radu. Îmi puteți spune ce model e?
    Mersi

  6. Videoclipurile lui Radu sunt interesante și sunt de basic pe care ar trebui să le vizioneze oricine dorește să știe minimul în „ale calculatoarelor”.
    Oricum sunteți niște haioși. Așteptăm episodul 2.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.