Aflăm că PDL va depune, luni, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă pentru anularea taxei de primă înmatriculare şi restituirea banilor celor care au platit-o. Preşedintele Emil Boc ne asigură că nu e o măsură populistă. L-aş crede, dacă nu mi-aş aduce aminte cu cât dispreţ ecologic se uita pedista Sulfina Barbu la jurnalişti când o întrebam de taxă pe vremea când era ministru al mediului. Acum, acelaşi om susţine că taxa este o măsură fiscală şi nu are legătură cu mediul. No shit.
Şi PSD se opune taxei. S-ori fi sfătuit cu finanţistul lor, Mihai Tănăsescu care a umflat taxa aflată acum în funcţiune la comisia de buget finanţe din Parlament?
Cârdăşia s-a stricat când au văzut că indignarea s-a existins în întreaga societate în problema taxei ilegale care promovează poluarea. Politicienii se trezesc în faţa unei oportunităţi noi şi nemaiîntâlnite de a atrage voturi. O taxă împotriva căreia toată ţara, în afara câtorva de la putere vorbeşte în unanimitate. Se trezesc acum să ne apere un drept pe care l-au călcat în picioare, rând pe rând şi fiecare dintrei ei, fără excepţie.
Acestea sunt motivele reale ale moţiunii pe taxa auto. Să zicem că s-au trezit în ceasul al 24-lea ca să mai repare ceva din răul făcut. Rămâne însă paguba de peste jumătate de miliard de euro din buzunarele românilor care au ales să cumpere maşini euro3 din străinătate în locul rablelor din ţară. Pentru noi rămâne procesul, probabil o chestiune de un an şi mai bine ca să ne recuperăm banii. Şi o vom face.
Îndrăznesc să fac însă, din nou un pronostic. Oricât de mult au înfierat taxa, parlamentarii noştri nu o vor desfiinţa. Se va întâmpla ceva la vot, ceva inexplicabil la prima vedere… Apoi ştirea se va răci şi vor aştepta ca votanţii să uite… Sau nu. Cel puţin unul nu îi va uita. Usturimea miilor de lei plătiţi degeaba nu se va vindeca până la toamnă.
Foarte bine spus domnule Buhnici! As avea si eu multe de spus!Poate cand aveti timp sa reveniti in Brasov scoatem un reportaj la o cafea! Am impresia ca sunteti in asentimentul meu privind aceasta taxa!