Categorie: Gadget

Românii sunt un fel de pălmași în domeniul programării software…

Fraza îmi aparține. Am spus-o la evenimentul ZF Mobilio unde am fost invitat să vorbesc în prima zi ca speaker. Adică să îmi dau cu părerea în calitate de privitor din exterior al fenomenului IT. Mi-am asumat rolul de consumator informat și m-am dus la Mobilio să le aplic un duș rece celor care cred că mâncarea românească este cea mai sănătoasă din lume și că fetele frumoase ne scutesc de efortul de a fi și descurcăreți în viața.

Prezentarea mea în prezi a arătat așa, însă e doar schematică.

Inteligența nativă și orgoliul local ne fac să credem că buricul pământului este undeva în arealul carpato-danubiano-pontic. Când de fapt noi nu suntem decât o țară mică, prăfuită, săracă dar plină de oameni deștepți. Adică un fel de fete mari și sărace, cocoloșite de mami și tati, care nu știu că trebuie să ai și vorbe în gură când ieși la pețit. Altfel o să te ia de accesoriu un tip plicisitor de bogat pentru care nu vei fi niciodată decât un subaltern. Cam așa suntem și noi.

Extrasă din context, afirmația din titlu a împărțit audiența de pe internet. Unii îmi dau dreptate, alții m-au înjurat de mama focului. Cei din sală au ascultat nedumeriți. Le-am mai spus că eu cred că degeaba avem idei bune, chiar geniale, dacă nu facem cumva să le vindem repede. E riscul prea mare să devii antreprenor. Preferăm să fim angajați la patron și să muncim ce ni se cere în loc să inventăm o chestie genială care să ne facă milionari/miliardari.

Vezi exemplul instagram. Un softuleț care aplică niște efecte banale unor poze banale a ajuns să valoreze un miliard de dolari. A ajuns viral pe iPhone până când a fost cerută cu ardoare pentru Android. Apoi a venit Zuckerberg și a dat pe ea un miliard de dolari, așa pentru spectacol. Sau poate o fi chiar atât de valoroasă?

Așadar, orice produs, serviciu sau joc îți trece prin minte a mai trecut foarte probabil deja prin sinapsele unui american, englez, indian… Dacă ai în minte un dispozitiv, trebuie să fie cu adevărat revoluționar, pentru că sunt șanse mici să nu fie deja pe AppStore, în Google Play sau pe alibaba.com, disponibil la export cu vaporul din China. Singura șansă reală pe care o ai este să îl scoți repede pe piață și să îi faci reclamă de toți banii. Fără promovare, milioane de softuri, site-uri și gadget-uri adună praf digital pe internet.

I-am întrebat pe cei din audiență dacă vor să mă contrazică. Am găsit un singur programator… angajat la Microsoft. Tu ce părere ai?