REALITATEA MALFORMATĂ PENTRU PROFIT. METODA FACEBOOK

Acestea nu este un review. Nici nu vorbim despre motive tehnice pentru care Facebook și toate platformele sale aferente, Instagram, WhatsApp și Oculus au fost picate timp de cinci ore acum mai puțin de o zi. Vorbim despre motivele pentru care facebook ca și companie, indiferent de mentalitatea cu care a plecat la drum acum zece ani, a ajuns un monstru care nu mai poate pune frână. Cei care dețin compania, acționarii, și chiar agenții politici nu pot lăsa acest mamut al tehnologiei să încetinească și să se mai gândească și la oamenii care utilizează platforma.

Un exemplu valid este și filmul The Social Dilemma pe care cred că îl mai găsești pe Netflix, deși mi se pare un fel de văicăreală fără sens. Este un documentar foarte frugal în care unii angajați ai Facebook încearcă să se căiască pentru monstrul pe care l-au creat. Mai importante mi se par dezvăluirile dein The Facebook Files, o anchetă a celor de la Wall Street Journal în care sunt expuse mii de pagini de nereguli, aduse de angajați care acum vor depune mărturie împotriva companiei, într-un proces care se desfășoară deja de prea mult timp. Probabil va dura cel puțin treizeci de ani ca să rezolvăm o parte din neregulile din ultimii zece.

Nu este o pledoarie pro și contra Facebook, ci pur și simplu niște semne de alarmă pe care le voi trage pe parcursul acestui video. Vizionare plăcută și mult respect în comentariile de mai jos sau de pe YouTube. Este o cerință, nu o rugăminte.

Ultimele articole

Articole recomandate

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.