Categorie: Editorial

Iluzia bogăţiei

Mă uit împrejur şi mi se face milă. România trece în aparenţă prin cea mai fastă perioadă din punct de vedere economic dar se pregăteşte de un picaj pe măsură. Este întradevăr foame de bani, dar eu aş spune că este mai degrabă o anorexie de bani.

Ca să nu vă plictisesc cu analize macro-economice la care nu mă pricep, o să vă servesc teoria mea direct.

Nişte băieţi cu bănci pe afară şi-au dat seama acum câţiva ani că dacă legislaţia la noi se reglează şi guvernul garantează pentru investiţiile străine, va fi loc de afaceri prospere în România. Nu pentru români, bineînţeles. Vorba tatălui meu: “Nu trebuie să răspunzi la telefon de fiecare dată. Nimeni nu te caută să îţi dea ceva. Poate mai degrabă să îţi ceară!”.

Aşa că, după ce bancherii străini s-au convins că nu suntem tocmai Ucraina şi că aici nu vor fi furaţi şi împuşcaţi la vedere, au adus la noi magazinele lor sclipicioase de bani cu adaos mare, adică băncile astea nenumărate plasate mai des şi mai bine decât alimentarele. Nicăieri în lume nu există atât de multe bănci la strada ca la noi. Nu am văzut nicăieri în Europa aşa ceva.

Mai ţineţi minte acum doi ani când un credit de nevoi personale avea DAE 45% la creditul cu buletinul? Adică de zece ori mai mult decât dobânda la un credit asemănător în Germania sau Franţa. Ce TUN uriaş s-a dat la noi numai cu creditele astea…

Dobânzile rămân în continuare ridicate, deşi s-au mai domolit puţin. Vânzătorii de bani îşi fac puţină concurenţă, însă chiar şi acum poţi obţine 10% dobândă pe an la un depozit în lei, aşa că banii plasaţi de vestici în depozite cu 4% dobândă (atât e dobânda într-o ţară civilizată) sunt plimbaţi şi inmulţiţi mult mai bine şi rapid la noi de către băncile străine. Creşterea noastră economică, mai degrabă ajungerea naturală din urmă a vestului, se transformă în profit pentru speculanţii din grupa mare.

Pentru că românii au demonstrat că le este întradevăr foame mare de bani, băncile şi-au făcut curaj şi au dat apoi drumul la creditele ipotecare. Aici e rost de înmulţit valută în stil mare. Ai noştri sunt dispuşi să plătească chiar şi 900 sute de euro pe lună rată la credite pe 30 de ani pentru o cutie de beton, a se citi apartament de 50-60 de metri pătraţi cumpărat la 120.000 de euro. Numai în Bucureşti există peste 12.000 de credite de peste 70.000 de euro. Doar 0,01% întârzie la plată, lucru care dovedeşte că suntem încă o piaţă foarte bună pentru banii scumpi.

Uite aşa ajung investitorii în România. Nu vine nici un binefăcător să ne dea banii ăştia, ci doar să ni-i împrumute cu dobândă. Ei nu se grăbesc la fel de tare ca noi. Nu se gândesc la foamea de azi, ci la burta plină de mâine. Sutele lor de miliarde de euro intră în Românie de unde vor pleca la un moment dat dublate sau triplate prin astfel de credite.

Între timp, românii de rând trăiesc iluzia bogăţiei. Tonele de euro luate pe credit au scumpit totul. Viaţa în România este mai scumpă decât în Vest în condiţiile unor salarii muuult mai mici. Proaspătul datornic se vede cu mai mulţi bani în mână decât a avut vreodata şi se apucă de cheltuit. Cumpără terenuri deja scumpe de acum, case la fel, maşini care se devalorizează la jumătate în trei ani, electronice, plasme uriaşe… Banii se evaporă sub ochii lui, în timp ce trăieşte o viaţa aparent mai bună pentru o perioadă scurtă, de câţiva ani.

Între timp şi cei care au vândut pământul fac la fel. Au dat peste atât de mulţi bani încât nu ştiu ce să facă cu ei. “George, am vândut un teren cu 50.000. Ce zici dacă îmi iau un Touareg? / La o afacere te-ai gândit? Nu e păcat să dai banii pe o maşină care se devalorizează? / Nu mă pricep eu la afaceri…” Uite aşa s-au umplut satele din jurul Bucureştiului de Touareg-uri, Mercedes-uri şi BMW-uri albe. Ţărani care au vândut o palmă de pământ şi au băut-o. Bogăţia lor deja se stinge, în timp ce cheltuiesc pe lucruri de care nu au nevoie. Ăla micu are laptop de 2.000 de euro ca să se joace counter-strike, mami merge numai la saloane de fiţe, iar tati merge la birt cu SUV-ul. Banii lor nu produc însă nimic, ci doar achită facturi. Nu o vor putea face la nesfârşit. Îşi dau seama târziu că nu au făcut vreo super-afacere, pentru că nu sunt mai fericiţi, dar nu mai au la fel de mult pământ. Au venit străini să facă alte case scumpe vândute mai departe pe credite şi mai scumpe. Unul dintr-o sută şi-a investit banii. Vă recomand pricomigdalele lui nea Gică. El a luat banii de pe terenuri şi a invetit în centru la Corbeanca. Munceşte la fel de mult ca înainte, este fericit şi nu va sărăci niciodată pentru că este primul care a făcut o cofetărie acolo.

La scară mare, ce trăim noi este o furtună într-un pahar cu apă. Vindem şi cumpărăm chestii scumpe. Mutăm banii de la unul la altul. Ne pasăm valută între noi la schimb cu servicii, case, produse. Asta nu ar fi o problemă. E bine aşa. Economia se mişcă.

Problema apare când cumpărăm masiv mărfuri din afara ţării. Masa de valută pe care o schimbăm între noi scade, pentru că o proporţie mare iese din circuit. Te-ai prins de acum. Banii se duc la marii producători de automobile din străinătate, la cei de electronice, pe mâncare şi se întorc înmulţiţi la băncile care ţi-au dat credit cu dobândă mare.

De pe acum eşti conştient că trăieşti o iluzie a bogăţiei. Că atât timp cât nu faci ceva ca banii tăi să se înmulţească, te îndrepţi încet dar sigur către sărăcie. Iar când nu vei mai avea nimic de vândut, pentru că ţi-ai amanetat şi viitorul cu un credit pe 30 de ani, vei pleca privirea şi te vei întoarce, docil, supus la muncă. De acum eşti un sclav. Modern.