VIDEO LG G2 – noul amiral smartphone, cel puțin vreo lună…

LG G2, Galaxy S4, HTC One Apple iPhone5 www.buhnici.ro

Dacă eu ar trebui să îmi aleg un smartphone pentru mine, sincer nu mai știu ce aș alege. Dezamăgit de poticnelile și bateria slabă a lui Samsung Galaxy S4, am trecut de vreo lună pe un iPhone5. Deja limitările iOS încep să mă agaseze din nou așa că voi reveni pe Android. Prima soluție a fost să pun pe Galaxy S4 un Android 4.3 aproape stock. Am flash-uit un Omega ROM care merge extrem de rapid dar despre asta vorbim altă dată, dacă vă interesează subiectul.

Dacă ar fi să mă uit la cel mai bun telefon al momentului, fără să fie phablet, opțiunile android ar fi Samsung Galaxy S4 și HTC One. Sunt curios și despre Moto X dar nu am așteptări extraordinare. LG G2 este însă o treaptă peste tot ce am testat anul acesta din punct de vedere al specificațiilor. E clar făcut să bată S4 și sunt șanse să o facă pe procesor și grafică dar nu e perfect. Minusuri la carcasă și setarea display-ului. Mai multe în review-ul de mai jos.

Mea culpa din start pentru greșeala pe care am repetat-o de vreo două ori. Nu este LG L2 și LG G2.

Când credeam că nimic nu mă poate surprinde anul acesta în materie de telefoane deştepte, iată surpriza venită de unde te aştepţi cel mai puţin.

LG G2 este o capodoperă cu Gorilla Glass 3 şi cel mai puternic procesor de pe piaţă. Nu are chestii fancy şi inutile ca la S4, adică gesturile, dar promite să facă tot ce-i dai, fără efort şi cu stil. Adică uită-te la butoanele de volum, care s-au mutat pe spate. Singurul lucru care-mi displace, e tema ciudată, dar asta o poţi rezolva rapid cu un custom ROM, dacă nu îţi pasă de garanţie.

Modelul testat de mine este unul aproape final iar informațiile mele despre baterie erau că va veni cu 2610 mAh. 3,000 mAH are bateria anunțată aseară. Adică, minimum o zi de lucru la aşa minunăţie de display, care se întinde de la o margine la alta. Şi chiar dacă are peste 5 inch, e incredibil de comod în mână. Nu cred că va bate însă autonomia lui Galaxy S4 tocmai din cauza procesorului tactat mai rapid (2,3Ghz versus 1.7Ghz) și a ecranului mai mare și mai luminos.

Nu e la fel de stilat şi ţipător ca HTC One şi nici la fel de banal ca Samsung Galaxy S4. Cel puţin o lună de acum încolo este cel mai bun smartphone cu Android de pe piaţă. Nu de alta, dar vine Note 3 peste o lună şi o săptămână.

Da, ai auzit bine și vorbele din târg. Am făcut și un review în engleză. Știu că nu am un accent bun dar trebuia să profit de premieră și să mai facem ceva trafic și de afară. Mai trebuie să facem și bani că facturile nu se plătesc cu pasiune.

Urmează clipuri video cu trecerea prin sistemul de operare și alte nebunii pe care le mai am în cap.

Ultimele articole

Articole recomandate

184 Comments

  1. George, telefonul arata bine, este ok, singurul lui minus este ca nu poti sa-i extinzi memoria interna cu un SD , microSD,
    16 GB este destul de putin, parerea mea, mai ales daca vrei sa-l tii pt urmatorii 2 3 ani

  2. George,Parerea me este ca are un design foarte atragator si imi place ideea cu carcasa stralucitoare.Dar ce cauta butoanele pe spate?Nu stiu dc au vrut sa fie diferiti dar au gresit.Dar mie tot imi place telefonul si o sa il cumpar!

  3. Adevarul este k la cate telefoane au aparut…nici nu sti ce sa iti mai cumperi…te gandesti…ala are procesor din ala…celalalt are camera foto mai buna si tot asa…George intr-un final care smartphone este cel mai bun…dintre modelele care ati vb ma sus…facand o clasificare,care crezi tu ca sunt top 5…si inca ceva,eu am HTC ONE,crezi k gresesc dak fac schimb cu LG G2?astept raspuns…

  4. Salut!am o intrebare referitoate la bateria de pe lg g2.In cazu ca bateria se defecteaza cu trecerea timpului,nu se va putea schimba deloc,nici chiar la servisu lor?

  5. Multe salutari la toti ” nonofobii” (nonofobia este o boala pt cei ca noi care nu putem trai fara smartphone) intimplator acum am vz acest articol si ma simt obligat sa raspund la acesta afirmatie a ta george cu referire la faptul ca pe s4 se vede mai bine dc pe un lg g2. Am avut s4 circa 8 luni iar de 1 luna jumate am cumparat un lg g2 si sincer se vede fffffff foarte clar si detasat diferenta de luminozitate care este mult superioara fata de s4(ziua in plin soare la s4 esti obligat sa fc umbra de multe ori ca nu vz aproape nimic) pe cind la g2 poti vedea perfect asta e una iar al doilea si poate cel mai important e bateria care ii da clasa lu s4 si nu numai. Am un frate care are iphon 5s dar la baterie e undeva mult mai slab dc g2 testate unul linga altul in wifii cit si in 3/4g. Nu sint fan lg e chiar primul tel dar va spun ca bate ffff usor s4. Iar ceva care nu am vz la niciun smart pina acum este faptul ca dc cineva iti trimite un mms nu trebuie sa fc absolut nimic tu lg g2 se conecteaza automat in done si recupereaza acel mms la fel si cind trimiti un mms nu ai nevoie sa fii conectat se conecteaza trimite si se deconecteaza automat e ceva ffff bine calculat. Iphonele nu fc treaba asta si nici samsungu poate altele dar eu nu cunosc. O zi buna si mult succes george incontinuare.

  6. Salut George de ceva vreme tot urmaresc review-urile tale si nu ma pot decide. Vreau sa imi cumpar un telefon acum ca am prins si oferta si e mai ieftin dar nu ma pot decide intre HTC one si Lg g2. Ambele sunt telefoane foarte bune cu multe optiuni dar imi este greu sa aleg sau daca imi poti sugera un telefon mai bun. ( ma intereseaza sa nu se blocheze, sa raspunda repede la comenzi, sa fuga repede pe net si sa ruleze bine aplicatiile si functiile pe care le are ). Multumesc!

  7. Aceasta cursa prosteasca a hardware-ului a luat-o razna incurajata de oameni naivi , ca sa nu spun altcumva, si care nu mai cumpara un telefon pentru utilitatea acestuia ci pentru hardwareul acestuia. In conditiile in care bateriile si tehnologiile din baterii au ramas la fel consider ca aceasta cursa spre nicaieri a hardwareului este nejustificata si prosteasca.

    Este un fenomen asemanator cu goana megapixelilor in camerele foto. Lumea ia pentru ca in capsorul lor functioneaza doar rotita „mai mare mai bun” desi realitatea e alta. Acelasi lucru si la telefoane.

    Consumatorul , vorba profesorului meu de economie , intotdeauna o sa voteze cu piciorul.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.