Categorie: Editorial

Editorial de Black Friday – Agonie și extaz!

Am moșit un monstru. Genul acela de copil căruia i-ai dat totul și el vine să te calce pe cap. Dar nu ai de ales și trebuie să îl iubești. Pentru că tot el îți va aduce cele mai mari satisfacții.

Black Friday a scos din mine toată energia, din card vreo 1800 de lei și m-a lăsat fără respirație fix la prânz. Dar mi-a ieșit exact cum așteptam. A ieșit revoluție. Și cum din haos se nasc oportunitățile, cei care au profitat de ele încheie ziua satisfăcuți. Cei mai puțin rapizi sau ghinioniști sunt evident frustrați. Am toată simpatia pentru cei care nu au prins chilipirul visat. Știu că au fost oferte interesante cu stocuri mici pe unele site-uri dar mai știu că eu am reușit să iau tot ce mi-am dorit. Secretul meu e că am stat cu ochii pe oferte, m-am logat din vreme și aveam produsele preferate bifate. Am ales livrare la adresa din cont și plata ramburs. Din câteva clicuri am adunat 10 produse. Mâine (sâmbătă!!) deja mi se livrează comanda. Din perspectiva de client, sunt mulțumit, mai puțin de sughițurile site-ului care mă interesa. Am ignorat pur și simplu ofertele neinteresante și site-urile care nu se încărcau în primele 10 secunde. Am zis pas și paginilor cu reduceri subțiri. Azi mi-am dat seama pe ce site-uri voi face cumpărături tot anul viitor.

Ca jurnalist am privit la evenimentul care se desfășura sub ochii noștri cu emoția celui care și l-a dorit, a pus umărul la implementare și l-a promovat cu tot sufletul. Am avut în spate o super echipă la Internet ProTV care a reușit să execute rapid un portal funcțional și credibil de reduceri. Forța stirileprotv.ro a făcut acest portal pagina cu reduceri/media cea mai accesată în 22-23 noiembrie. Vor ieși cifrele curând și ne vom convinge de asta. La Știri am primit sprijinul și încrederea de care aveam nevoie ca să le spunem oamenilor adevărata poveste de Black Firiday – LIVE!. E o performanță că reușim să spunem nume de mărci și companii, să lăudăm și să criticăm. E o dovadă de încredere din partea celor care ne urmăresc că facem ceea ce e important.

La final vă ofer un singur punct de reper care să vă arate de ce susțin Black Friday.

Așa arată căutările pe Google din toată lumea pe cuvintele cheie ”Black Friday”

Așa arată aceeași căutare în România ultimilor 8 ani.

2012 este primul an în care începem să credem în forța unui astfel de eveniment de reduceri. Știu că anii următori vor fi tot mai buni. De acum avem dovada că se poate și la noi.

Black Friday cu bune și cu rele, așa cum l-am văzut în ediția specială iLikeIT de pe ProTV News alături de Ionut Popa și Andreea Stan.