În bucătăria mea, eu sunt Chef. Atunci ChefXperience să fie!

staropramen1

Dacă mă urmărești pe instagram, știi sigur că am o relație cu mâncarea. Nu doar o mănânc ci și o fac. Brioșe, chec, fripturi sau burgeri, tocănițe și chiar supe. Mă relaxez total în bucătărie, mintea mea se decuplează de la termene limită, tehnologie sau alte stressuri și intru într-un ritm trepidant la cratiță. Gătesc și mai bine alături de Lorena. Mâncăm aproape tot timpul împreună și gătim cu plăcere atunci când avem timp. Dacă citești printre rânduri o să afli că mi-am făcut loc printre oale cu talent și răbdare. 

De data aceasta am gătit ceva nou. Ceva cu carne, condimentat, cu brânză și orez. Ceva care adună într-o chiftea (pardon, sferă zice chef) toate gusturile mele favorite. Lorena e mai cu legumele, eu cu brânza și carnea. Logic, nu? Negociem de fiecare dată, dar până la chiftelele (pardon, sferele) de azi. Am primit și acceptat provocarea să gătim ceva care să meargă lângă o bere. Spre rușinea mea, un fel de bere de care nu mai auzisem. Granat. Dar e de la Staropramen așa că sigur este bună. Gustăm la final.

​Uitându-mă la clipul de mai jos mi-a venit o idee. Cum ar arăta un reality show cu noi doi? Vă spun doar atât: totul e pe bune acolo.

Acum sper că ți-am făcut poftă să potrivești berea cu mâncarea… potrivită. E o chestiune de gusturi fine la care noi românii mai avem de învățat. De aceea te invit pe pagina de facebook a Staropramen, unde prin intermediul aplicatiei ChefXperience, Chef Foa dă lecții și te lasă să gătești împreună cu el. Nu numai ca poti exersa sa devii un mai bun chef, dar e rost și de premii. Nu știu exact ce echipamente de bucatarie sunt în cufăr, dar știu sigur că Foa se pricepe la cuțite și dă destule cu semnătura lui.

Ultimele articole

Articole recomandate

14 Comments

  1. Va salut si va felicit pentru moment,pentru ceea ce reusesti sa transmiti dincolo de ,,sticla,, si sunt convins ca pentru acest lucru ,in afara de motivatie si profesionalism, trebuie sa ai si multa daruire .Respect!

  2. felicitari… va sta bine impreuna (si) in bucatarie…
    ce fel de dozator de sapun / detergent de vase aveti voi? sau ce e chestia aia de inox din coltul blatului spre frigider??

  3. Totul ok si realist in afara de ace bere, la final as baga mana in foc ca ai vrut sa faci ceva ciocnind sticlele cu bere….ori erau goale ori berea nu era proaspata.

    Si acum la telefoane, vreau sa reintru pe Samsung si totodata android, in afara de cele de ultima ora Samsung 6 si note 4/5 eu m=am gandit sa ma orientez pe Galaxy S5, e singurul care il vad potent fata de restul din toate punctele de vedere, singurul incovenient ar fi ca nu are Radio FM, de ce au renunta cine stie, alta marca de telefoane nu ma attrage decat Samsung mai ales ca ei au si posibilitatea de a efectua aperluri video prin reteaua de telefonie mobila. Tu imi recomanzi altceva mai bun fata de Galaxy S5 ?

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.