Categorie: Gadget

UNBOXING & REVIEW – VONINO MUSICPAD M1 – Boxă cu tabletă… sau invers?

Mă mai gândesc și acum la asta. Eu zic că e boxă cu tabletă, deși, având în vedere că are baterie poate fi și tabletă cu boxă…

Te las pe tine să decizi ce este iar eu îți spun dacă merită sau nu. Pe scurt, avem o boxă cu o putere de 10 W cu o tabletă de 7 inci în mijloc. Și cu o baterie ce rezistă la vreo cinci ore de muzică și vreo două ore de video. Bine, cu luminozitate pe la 70%. Și se încarcă în mai puțin de o oră așa că o poți lua înapoi pe terasă dacă ai parte de un grătar prelungit. Scopul ei este să stea undeva prin casă și să poți asculta muzică, să te uiți la filme dacă vrei de pe ea, ori să o conectezi la un televizor prin portul HDMI de pe spate. Și chiar merge. 

Decendt aș putea spune. Având în vedere că va fi destul de greu să te joci un joc pe ea, e destul de mare, are o configurație puțin limitată. Un procesor de la Rockchip, niște băieți ce fac hardware mai mult pentru televizoarele cu Android. 1 GB memorie RAM și 8 GB de stocare. Pe care îi poți extinde dacă vrei și cu 64 GB. Sau mai mult.

În concluzie, eu zic că merită. Acum. Se cerea pe ea din câte am văzut, acum vreo doi ani, vreo 10 milioane. Era cam mult. Dar la 400 de lei  pare chiar un fel de chilipir. Tu ce zici? Uite-o aici: Vonino Musicpad M1.