UNBOXING & REVIEW – Samsung Galaxy J5 2017

Cred că nu mai este nevoie de o introducere foarte complexă pentru Samsung Galaxy J5 2017. L-ați cerut la test, l-am adus. Cu siguranță este cel mai dorit telefon de pe blog de anul acesta, asta probabil dacă nu lăm în calcul întrebările legate de iPhone X.

Pe scurt, Galaxy J5 vine cu niște modificări importante față de generația anterioară. Nu mai are baterie interschimbabilă, este complet din aluminiu și seamănă foarte mult cu Galaxy S7, și desigur, este o idee mai performant ca J5-ul de anul trecut. Doar puțin. Eu sunt puțin dezamăgit de cei doar 2 GB de RAM și din acest motiv nu cred că va primi update-ul la Android 8. Nu sunt sigur, vom vedea până la finalul anului. Totuși, J5 a ajuns la maturitate, este un telefon bun pe care îl poți cumpăra la 1150 de lei la liber și cred că merită banii.

Din punct de vedere camere stă foarte bine, atât pe față cât și pe spate. Fotografiile sunt reușite chiar și în condiții de luminozitate redusă iar camera de pe față m-a surprins. Este foarte wide, adică încap mulți prieteni în selfie, și are atât rezoluție cât și culori foarte bune.

Mi-aș fi dorit de  la el o încărcare rapidă a bateriei. Nu merge încărcat mai repede nici cu un alt încărcător decât cel din pachet, și va trebui să mă mulțumesc cu cele două ore pe care le va petrece cablat.

Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

GALERIE FOTO SAMSUNG GALAXY J5 2017

Ultimele articole

Articole recomandate

272 Comments

  1. Salut,

    Ce recomanzi pentru tatal meu (50 de ani, primul smarthphone): Vreau sa tin legatura cu el pe facebook, WhatsApp si sa stea el pe youtube, eventual conectare prin Chromecast.
    A3 sau J5? Sau altul mai ieftin?

    Multumesc!

  2. salut, george! urmaresc cu mare interes review urile tale si te apreciez pentru eforturile pe care le depui. ce crezi despre xiaomi redmi note 4x. cam 700 de lei si cred ca este mai bun decat j5. ms :)

  3. Ceau George Vreau sa te intreb ceva. Ce sa fac, sa iau un s8 sau un s7 edge? Eu m-am gândit să iau s7 edge ca are o baterie mai mare si un pret mai bun.  Mai ales că se apropie black friday! Dami te rog un sfat.

  4. Se cunoaste diferenta dintre j5(2016) si cel j5(2017)?
    George dar nu inteleg de ce j7(2017)costa mai mult cu 250 ron doar ca are un ecran de 5,5.specificatile din cate am vazut sunt identice in afara de ecran

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.