Categorie: #casabuhnici

#casabuhnici – prima țeapă sau cum să NU alegi arhitectul

Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Înainte să încep, vreau să fac o mențiune: Aceasta este o poveste ce s-a derulat pe parcursul unui an, 2015-2016, înainte de a face cunoștință cu actuala echipă de arhitectură de care sunt mulțumit. Să începem!

Așa cum am promis, pe parcursul șantierului vă voi povesti și unde am greșit ca să nu vă „pârliți” ca mine. Povestea aceasta este despre o familie naivă care a plătit scump pentru visul de a avea casă încă de anul trecut. Vă voi povesti mai jos cum am fost păcălit și muls de bani de un arhitect pe care l-am ales după talentul la desen și care mi-a livrat, după nouă luni grele, un proiect de casă frumos pe hârtie dar imposibil de construit legal. Proiectul are vicii grave de structură, nu respectă legislația în construcții iar arhitectul a refuzat orice modificare pe motiv că ”totul se poate remedia în șantier”, o scuză pe care nu trebuie să o accepți niciodată pentru că lenea proiectantului te va costa pe tine. Dacă aș fi încercat să merg până la capăt, aș fi terminat probabil, cu toate ”cârpelile” incluse, la costuri triple față de estimări. Cel puțin asta mi-au spus trei echipe diferite de ingineri care au văzut proiectul. Argumentul final al avocatului său a fost, încercând să mă convingă să achit ultima factură:

„ Domnule Buhnici, aveți răbdare, e un caracter mai dificil doamna, însă o să vă iasă o casă frumoasă. Și eu construiesc cu dânsa și anul acesta termin.
– Domnule avocat, dar de când lucrați cu dânsa pentru casă?
– De 4 ani.”

Abia atunci mi-am dat seama ce greșeală imensă am făcut. Îmi alesesem arhitectul fără să fi stat de vorba cu cel puțin un fost client. Am ales după pozele celor câteva case finalizate pe care le-am găsit la o căutare pe Google fără să fi mers să vizitez vreuna dintre ele. Dacă nu ai răbdare să citești toată pățania, sfatul meu este să nu îți iei arhitect după poze puține și frumoase. E valabil desigur și pentru telefoane sau mașini, eu ar trebui să știu asta. După atâția ani de jurnalism de investigație, nasul meu nu a prins decât prea târziu mirosul de hazna în care nimerisem cu mult înainte. De aceea cred mai degrabă că m-am lăsat fascinat de frumusețea pozelor și desenelor, în loc să verific profesionalismul omului. Cred că toți facem asta când visăm prea tare la o casă nouă și ignorăm semnele care bat la ochi. Ne aruncăm la case construite de alții visând că nu vom avea noi atâta ghinion să dăm peste o casă proastă. Eu zic că mai bine să mergi la vizionări toamna după ploi și iarna cu o cameră de termoviziune dar despre asta, altă dată. Lecția scumpă de această dată a fost însă învățată. Mi-am luat măsuri de prevedere pentru tot ce a urmat după sfatul unui prieten:

“Zi merci că nu ai ajuns cu proiectul pe șantier. Mai bine 9.000 de euro pe un proiect ratat decât 200.000 pe cârpeli și o casă greșită.”

Și totuși nu mă consider un tip naiv. Mi-au trecut prin față mii de oameni în carieră și credeam că e greu să mă mai minți flagrant fără să mă prind. Oamenii se dau ușor de gol. Șuții fac gălăgie mare și devin agresivi, politicienii începători duc o mână la ureche, se uită în sus când răspund sau pur și simplu par copii prinși la furat de prune. În acest caz vorbim însă despre un arhitect experimentat, credibil, un om de peste 50 de ani cu diplomă și ștampilă dar cu o metodă diferită de atras clienții. Are un blog de case tradiționale unde postează fotografii cu schițe și, uneori, case finalizate. (Destul de puține dacă stau să mă gândesc bine). La un moment dat și desenul casei mele era pe site și apoi a dispărut. Nici nu mă întrebase dacă sunt de acord, nici nu am întrebat de ce.

Să ne întoarcem puțin în 2015. Am căutat zeci de ore case românești tradiționale și tot acolo am ajuns. Pe această nișă e greu să găsești un specialist, sunt doar câțiva în țara noastră și cei mai buni nu se laudă pe internet. Am căutat prin cataloagele de la Anuala de arhitectură, am căutat pe site-uri și forumuri, am întrebat cunoscuți. Așa mi-am dat seama devreme că nu mi-i permit pe Șerban Sturdza sau Marius Miclăuș spre exemplu, arhitecți extraordinari, însă, așa cum e firesc, extrem de ocupați. Probabil, dacă ceream o audiență și tratam lucrurile cu răbdare, după doi ani eram în șantier cu un arhitect remarcabil. Am sunat la alți trei arhitecți cu site și număr de telefon. Unul nu mi-a răspuns la telefon niciodată și nici la email, altul mi-a propus să ne întâlnim și nu a mai confirmat. Într-un fel m-am bucurat pentru că pozele văzute pe blogul celui de-al treilea îmi plăceau cel mai mult.

Prima întâlnire.

Nu mi s-a părut nimic ciudat că ne-am văzut doar acasă la persoana în cauză și că nu are un sediu propriu-zis după o carieră în domeniu. Aveam în minte doar casa și pozele frumoase și nu mă putea da nimic înapoi. Nu mă deranja nici spațiul improvizat de lucru dintr-o cameră mică de bloc, nici pisicile care țopăiau de jur împrejur, nici scaunele mici și incomode pline de păr pisicesc. Îmi plac oamenii diferiți și cred că cei creativi au dreptul la câte o ciudățenie. După o primă discuție relaxată, arhitectul mi-a arătat că înțelege foarte bine ce ne dorim. Am văzut poze și alte exemple de case, am discutat despre noi ca familie și planurile de viitor. Rămăsese că urmează o întâlnire mai aplicată cu un concept, funcțiuni ale casei etc. Am primit o mapă cu o ofertă și a rămas să răspundem dacă suntem hotărâți să continuăm. Lorena s-a uitat puțin ciudat la mine când am plecat spre casă dar am căzut de acord că avem de-a face cu un om… altfel. În mintea mea nu puteam concepe că un arhitect ar putea să se comporte nepotrivit. Vorbisem cu un om educat, cu un vocabular elevat și un portofoliu aparent credibil. Ce ar fi putut să meargă rău? Orice problemă putea fi rezolvată cu răbdare și negociere. În minte aveam numai căsuța pentru fetele mele și prea puțin timp. Era august 2015 când ne-am întâlnit prima dată și mi-am impus un ritm susținut în care să fac proiectarea în cel mult 4-6 luni, timp în care să pregătesc lucrările, să săpăm în primăvara lui 2016 și să termin casa până de Crăciun. Arhitectul mi-a spus că nu ia mai mult de o casă la rând și că dacă vreau să nu îmi pierd rândul, să decidem rapid. Ceea ce am și făcut. Privind înapoi, mă întreb de ce nu am cerut nici o vizită împreună pe celelalte șantiere ale dânsei ori de ce nu m-am încumetat să le vizitez de capul meu. Îmi pusesem singur ochelarii de cal.

Firul evenimentelor începe așadar în august 2015 cu prima întâlnire și o ofertă și se termină pe 1 iunie anul următor cu un proiect ratat. Cost total 9800 de euro. Timp de zece luni am fost dus cu zăhărelul că voi primi un proiect bun ca să putem construi în 2016. Unde am greșit? Păi nu am insistat mai devreme pentru semnarea constractului. Încă dinainte să văd orice planșă am achitat primii 3000 de euro, drept avans ca să fiu luat la rând. O altă ciudățenie a fost factura de 200 de lei pentru o deplasare a doamnei de două ore cu mașina mea de acasă de la dânsa, până la Corbeanca și retur. Mărunțiș. Costurile mele creșteau însă pe măsură ce suprafața casei devenea una demnă de un palat burghez. Oferta făcută era la metru pătrat construit și nu la proiect. Am aflat ulterior că taxa la același tarif și aleile sau garajul deschis. Recordul a fost de peste 400 de metri pătrați în prima variantă care au coborât cu greu la 240 până la final. Prin comparație, acum avem doar 180 mp utili.

O greșeală mare a fost că nu am insistat mai devreme pentru integrarea specialităților. Am cerut de două ori ingineri de instalații dar nu am apucat să concretizăm cu niciunul. Eram prea ocupați să căutăm ingineri de structură pe care doamna îi angaja și concedia tot ea pe rând. I-am dat libertate totală la acest capitol pentru că arhitectul este părintele casei. Așa a fost pus pe liber primul adus în echipă, la sfârșitul lui noiembrie 2015 după aproape două luni de la începerea proiectării. Arhitectul mi-a spus că nu îl mai dorește pentru că nu poate să îi explice fiecare decizie de arhitectură și… ar mai fi și diferența de vârstă de vreo 20 de ani. Inginerul cel tânăr era Șoflete care a făcut pasul în lateral cu eleganță. L-am lăsat să îmi scape din mână și am mers pe mâna arhitectei, părintele viitoarei mele case. Doamna a găsit după încă vreo câteva săptămâni o alternativă. Am mers împreună la inginerul de structură al uneia dintre cele mai mari companii din țară, un om cu experiență de vreo 40 de ani și multe proiecte mari pe care și-a pus semnătura. Inițial, omul a acceptat dar după ce a văzut planurile, mi-a spus că sunt prea multe probleme la acoperiș. Așa am aflat ceva neverosimil. Casa care din desene se creiona drept o piesă de artă, nu se susținea pe nimic. La dormitor, spre exemplu, ar fi trebuit să alegem dacă punem un stâlp în mijlocul camerei ori dacă modificăm acoperișul prea complicat. Ca să vă dau un detaliu tehnic, acoperișul se termina în console de 1,5 metri iar învelitoarea de peste 400 de metri pătrați urma să fie făcută cu țiglă. Așa ceva se rezolvă cu mult fier și beton.

După o lună de discuții în contradictoriu, omul a cedat și mi-a spus: „Domnule Buhnici, nu pot să lucrez cu doamna. Acoperișul este prea jucat și aveți un risc mare de infiltrații. Am rugat-o să îl repare și nu vrea nici o modificare.” Era martie 2016 și aveam doar desene frumoase care nu se puteau susține. După încă două săptămâni omul și-a cerut scuze și s-a retras. L-am rugat frumos să mai încerce să ajungă la o înțelegere dar după o vreme nici mie nu mi-a mai răspuns la telefon deși acceptasem tariful de 2000 de euro fără discuții. Omul nu mi-a luat avans, din fericire.

Doamna arhitect mi-a transmis sec că va găsi un alt inginer pentru că și acesta … țineți-vă bine… „nu are vedere în spațiu”. Acela a fost momentul dușului rece. Orice aș fi făcut, nu avea efect. Șantierul nu mai avea cum să înceapă la 1 mai, cum plănuisem.

Și totuși, arhitectul mi-a promis că va rezolva situația. Al treilea inginer de structură, găsit tot de dânsa nu a mai apucat să termine însă evaluarea proiectului pentru că DTAC-ul, documentația pentru autorizare mi-a fost livrată fără să fie modificată, printr-un avocat al arhitectului, în mai puțin de o lună pentru că doamna insista să fie plătită conform ofertei. Iar eu i-am plătit din nou ca un naiv care încă spera că va construi în 2016. Cum s-a întâmplat asta?

După dușul rece am dus oferta inițială la un avocat (ceva ce trebuia să fac pe loc dar am amânat) iar planurile la o altă echipă de ingineri. Apoi la încă o echipă de ingineri. Toți m-au întrebat în primul rând cum de am acceptat planuri pe hârtie, alb negru și incomplete. Păi nu așa se face? Păi, nu. În 2016 casele se proiectează pe calculator ca să poată lucra pe ele toate specialitățile. Se pun pe dropbox sau Google Drive și de acolo continuă fiecare. Orice modificare se face așadar simultan, fără hârtii plimbate pe la copiator la nesfârșit. Arhitectul desenează frumos, inginerul de structură pune casa pe picioare, inginerul de instalații pune goluri și traseele de apă, canal, climatizare etc. Pe baza planurilor mele de hârtie, după cinci zile de muncă, un om experimentat a reușit să ridice în 3D o variantă schițată a casei iar găurile au început să apară ca într-un șvaițer. Casa frumoasă nu avea cotă zero, nici ax central, acoperișul stătea în aer în puncte cheie iar porțiuni importante nu se închideau corect. Mai pe românește lipseau bucăți mari din acoperiș și pereți. Asta nu era tot. Tavanul fără finisaje cobora la 235 cm, adică sub limita legală, la fel cum normativele la incendii și alte reglementări nu erau respectate. Toate acestea ar fi făcut posibilă autorizarea casei numai într-o țară unde urbaniștii ar fi fost orbi, idioți sau șpăgari. Nu aveam de gând să mă bazez pe asta.

M-am întors la arhitect și i-am spus că nu pot accepta proiectul din motivele de mai sus. Dânsa insista că proiectul e bun de autorizare și să plătesc ultima tranșă de 16%. Nu mai era dispusă să facă nici o modificare pentru că cererile mele o „terorizau”. Deciƶia era finală. De aici înainte urma să discutăm despre proiect doar prin avocatul dânsei. Ultima concesie din partea ei era o ultimă discuție de 30 de minute cu inginerii de structură și instalații cărora să le explice ce a desenat dar fără modificări pentru că nu erau necesare. Ingineri pe care nu îi avea nici ea și nici eu. Orice problemă mai putea fi „rezolvată în șantier”. Cuvintele dânsei.

Am ajuns la cuțite după ce avocatul nostru mi-a spus că nici el nu poate ajunge la un consens pe contract. Doamna refuza să semneze încă din februarie, amâna sau anula întâlniri și schimba avocații care o reprezentau doar ca să tragă de timp. Insista că oferta dânsei conține prețurile minime impuse de Ordinul Arhitecților (am descoperit apoi că OAR nu impune așa ceva) și ținea cu dinții de câteva lucruri.

– proiectul casei mele ar fi trebuit să poată fi revândut oricui
– își rezerva dreptul să vină în casă oricând, inclusiv după finalizarea casei, însoțită de fotografi și echipe de filmare profesioniste sau clienți fără să fie necesar acordul nostru
– mă obligam să instalez pe cheltuiala mea o placă cu numele dânsei pe casă
– proiectul nu avea decât un preț pe metrul pătrat fără o sumă finită (de unde și prețul de 11.250 de euro estimat doar pentru DTAC)
– arhitectul nu răspundea de nimic după faza DTAC, adică pe detaliile tehnice acolo unde contează

Cât de disperat credeți că eram? Suficient cât să accept aproape tot. Placa cu numele dânsei, poze și filmări și chiar vizite programate cu clienți doar cu rugămintea să ne putem da acordul pentru zi și oră. Nici asta nu a funcționat.

Așa am ajuns în vară și am decis să ne oprim. Avocații nu au reușit nimic iar o a treia echipă de ingineri independentă de primele ne-a reconfirmat că planurile sunt imposibil de folosit fără modificări majore de către un arhitect. Acum, eu nu mai aveam oricum comunicare cu doamna arhitect care mi-a interzis să îi mai scriu direct, nu mai aveam echipă, vara venise iar eu m-am împăcat cu ideea că de Crăciunul 2016 vom fi… tot în chirie.

Dacă ai citit până acum, îți apreciez rezistența psihică. Eu amân acest articol de luni de zile dar am decis să îl finalizez după o discuție cu patru familii care ne-au vizitat pe șantierul #casabuhnici. Oamenii mi-au spus că nu e OK să las așa ceva să treacă fără să relatez experiența. Nu mi-am propus să fac rău cuiva, nu pornesc o vendetă și mă feresc de scandaluri de fiecare dată, însă acum e altceva. Vorbim despre un om care ne-a exploatat respectul pentru profesia arhitectului și ne-a muls de bani. Am pierdut un an dar am învățat una dintre cele mai scumpe lecții din viața mea.

Ce urmează acum? Am două opțiuni.

1. Să mă împac cu ideea că am luat țeapă.
2. Să reclam situația la Ordinul Arhitecților. Un specialist OAR mi-a confirmat că aș avea un caz solid în fața comisiei de disciplină.
3. Să merg în instanță.

Nu am decis încă. Nu am avut timp pentru asta. Mi-am promis că nu trece încă un Crăciun și de aceea trag tare la șantier. Am acum o echipă bună de arhitecți, ingineri și meșteri inimoși care mă ajută să construiesc un vis. Ce pot face deocamdată este să îi pun în gardă pe cei ca noi, familii tinere și nu numai. Cei care visează prea tare și nu deschid ochii. Iată lista greșelilor mele de evitat.

1. Așa cum spuneam la început, nu alege arhitectul doar după poze. Mergi să vezi cel puțin trei case finalizate sau în faze avansate de șantier și vorbește cu beneficiarii, fără arhitect de față.
2. Nu porni la drum fără contract. Du oferta sau draftul de contract la un avocat. Dă 1-200 de euro pentru verificare dacă e nevoie. Ieși mai ieftin așa.
3. Nu accepta prețuri pe metrul pătrat pentru că în felul acesta casa ta se va tot mări din pix. Negociază o sumă fixă pentru tot proiectul și ia doar arhitecți care oferă și proiectul tehnic cu detalii de execuție. Degeaba ai o schiță dacă nimeni nu știe cum se montează fereastra sau pe unde trece grinda.
4. Negociază o clauză de asistență la selectarea materialelor și discuțiile cu furnizorii. Cere arhitectului mai multe vizite decât cele impuse în fazele determinante. Cu actualul arhitect am plătit inclusiv asistență de șantier cu vizite săptămânale. Merită fiecare leu. Am oprit la timp greșeli și am făcut modificări din mers unde a fost cazul.
5. Nu semna contractul până nu cunoști inginerii de structură și de instalații cu care colaborează arhitectul. E treaba lui să îi aibă deja în portofoliul de colaboratori când îți face oferta.
6. Repetă cu cel puțin încă un arhitect pașii de mai sus și vei vedea că deja ești un beneficiar mai deștept decât Buhnici.
7. Comunică atât cât se poate de mult lucrurile importante prin email. Să rămână scrise. Eu am peste 100 de emailuri “în caz că” deși nu țin de cald și nici nu îmi aduc banii înapoi… deocamdată.

De banii economisiți îmi faci cinste cu niște cafea bună, brânză sau gianduja. Sau măcar îmi trimiți un gând bun.

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.

Urmărește #casabuhnici ca să fii la curent cu toate noutățile.