Categorie: #casabuhnici

#casabuhnici Ep.6 – Negocierea, cumpărarea și primul impozit

Bine te-am regăsit. În episodul anterior am povestit despre cum verificăm terenul înainte de cumpărare. Știm acum că pe dedesubt nu curge vreun pârâu și nici nu am cabluri de curent, situri arheologice și nici vreo fermă de gâini nu va apărea peste drum.
Dar cum l-am găsit de fapt și cum a decurs cumpărarea? E o poveste care mi-a mâncat zeci și zeci de nopți dar în cele din urmă s-a concretizat în câțiva pași simpli. Mai jos îți descriu cea mai recentă aventură a mea în teritoriul imobiliarelor care m-a adus mai aproape de visul numit #casabuhnici. E un fel de tutorial care se poate aplica oriunde și îți va economisi bani buni de care vei avea oricum nevoie ulterior.

Ți-am mai povestit cum am selectat zona dar cum am găsit așadar vânzătorul potrivit?

Spuneam că am luat la mână toate anunțurile de pe toate site-urile de la noi după filtrele mele, noapte de noapte, săptămâni la rând. Mint, au fost de fapt luni de zile. Mi se întâmplă să fac asta de fiecare dată când mă pregătesc să cumpăr ceva important. Am făcut la fel cu prima mașină. Și a cincea. Petrec timp zilnic uitându-mă la sute și mii de anunțuri până când ajung să le cam știu pe cele mai multe. Creierul meu începe să proceseze atâtea informații despre acel subiect încât pot evalua din reflex orice ofertă nouă. Așa mi-a picat într-o noapte pe la 1 am sub nas cea câștigătoare. Nu a fost pontul unui prieten sau unei rude ci rodul unor căutări susținute, zi de zi. Anunțul promitea o grădină generoasă din spatele unei case din Corbeanca și bifa la toate capitolele:
– zonă, cadru natural
– suprafață, peste 1000mp
– lățime – peste 16m
– acces de pe o stradă asfaltată la 20-25 de minute de Piața Victoriei
– utilități în apropiere – de fapt chiar la… viitoarea poartă
– preț sub zonă – la acel moment 35-45 euro/mp

Ce faci când găsești o ofertă de nerefuzat? Eu m-am așezat blând și am respirat. Ofertele prea bune ca să fie adevărate sunt exact ce spune numele. Prea bune. Aici nu eram (din fericire) într-o zonă incredibilă de preț ci la vreo 10-30% sub prețul zonei, exact the „sweet spot”. Așa că i-am scris un mesaj omului și am intrat în conversație. Mi-a răspuns rapid și a revenit cu poze suplimentare, inclusiv o super-panoramă. Totul se potrivea cu anunțul. Aveam de acum și un vânzător deschis și chiar proactiv. M-am bucurat că era un particular și nu vreun antreprenor de ocazie / samsar de terenuri. Discutasem deja cu destui și îi miroseam de la o poștă. Oferta era mereu de nerefuzat deși terenul nu avea (încă) utilități de niciun fel și nici asfalt pe o rază de un kilometru.  Am mers să văd terenul și am verificat PUG-ul, am mers la Urbanism și am discutat cu vecinii, așa cum mai scriam aici. Abia apoi a venit pasul cel mai important.

În paralel cu negocierea am cerut actele de proprietate și așa am primit vestea proastă. Era vorba despre un contract de donație. M-am ssperiat puțin și mi-am adus aminte toate știrile despre țepe cu terenuri. Donațiile nu mai sunt folosite de mult ca soluții de transfer de proprietate nici măcar acolo unde ar fi nevoie, adică între părinți și copii spre exemplu. De ce? Românii se ceartă de la moșteniri, mai ales unde există mai mulți moștenitori care pot veni la succesiune. În fiecare familie există astfel de povești crâncene iar în anumite cazuri se termină cu rupturi ireversibile dacă nu chiar procese dureroase. Nu mai spun despre violențe că probabil ați învățat la Limba Română despre romanul „Ion”. Foamea de pământ scoate ce e mai rău între frați și surori. Practic, dacă părinții vor să dea casa unuia dintre copii înainte de deces, nu pot folosi donația care este prea ușor de combătut în instanță de ceilalți copii sau chiar moștenitorii lor. Alternativa sigură este contractul de vânzare-cumpărare dar are costuri notariale mari.

Apropo, o variantă ieftină dar complicată despre care am auzit în anumite familii este întocmirea unui contract fictiv de împrumut între părinți și copii, garantat cu casa ori terenul ce se dorește transferat. Părinții sunt dați apoi în judecată pentru neplată iar casa se execută în favoarea copiilor prin decizie judecătorească. Sună complicat dar e pur și simplu mai ieftin pentru că astfel copiii devin proprietari prin decizie judecătorească și nu mai plătește nimeni taxe notariale. #chichițelegale pe care le-aș evita.

Să revenim la problema mea? Și aici erau mai mulți moștenitori și numai unul a primit donația însă mi-a promis că nu voi avea probleme pentru că avea semnăturile celorlalți moștenitori pe actul de donație cum că nu au pretenții. Nu am mers pe încredere deși oamenii păreau serioși și am trimis copiile actelor la notariat. Câteva zile mai târziu a ieșit și un extras informativ. Actele erau bune.

Lecție de învățat: pe banii tăi nu mergi niciodată pe încredere. Trebuia să îi spună cineva asta și lui George Buhnici înainte să angajeze primul arhitect. Dar despre asta într-un articol viitor.

Negocierea. Îmi pare rău să vă dezamăgesc dar a mers repede și fără efect pentru mine. Moștenitorii din Corbeanca erau oameni educați, care trăiesc în oraș. Știau prețul zonei așa că au mers la sigur. Au scăzut sub ofertele din zonă și pentru că aveau o suprafață mai mare decât ce se caută (500-700mp) și nu prea aveau cum să o dezmembreze simplu. Apoi se grăbeau pentru că au copii mari care au nevoi de copii mari în oraș. Am empatizat imediat cu ei. După prima discuție în 4 (noi doi cu ei doi) le-am promis un răspuns în două zile. Nu au cedat deși mai speram la măcar un 2 euro în minus pe metrul pătrat. În acel punct m-am împăcat cu ideea că banii puși deoparte se vor duce pe teren aproape toți dacă vreau casă cu grădină. Le-am dat vestea și am stabilit întâlnirea direct la cabinetul notarial al Simonei Moțatu, unde am făcut toate tranzacțiile mele din ultimii 10 ani. Îi fac reclamă gratuită deși nu are nevoie. Am apreciat întotdeauna atenția echipei ei la detalii și faptul că a pus mereu întrebările importante de față cu ambele părți.

Totul a durat puțin peste o oră. Notariatul ne-a preluat actele de identitate prin email și ne-au chemat cu actele pregătite. Am citit contractele cap-coadă și unii și alții și am trecut la semnături. Ca să finalizăm am mers la cea mai apropiată sucursală BCR. Omul și-a făcut cont și i-am transferat banii online. Cu OP-ul și extrasul ne-am întors la notar și am bătut palma. La final Simona mi-a spus că rar i-a fost dat să vadă o tranzacție atât de… liniștită. Cum adică? Majoritatea negociază până în ultima clipă, până în biroul notarului și o fac cu vocile ridicate. Unele tranzacții nici măcar nu se mai termină din cauza scandalului. Din nou, blestemul pământului ori pur și simplu lipsa de educație a multor români când vine vorba de vânzări și cumpărări. Cum te poți bucura deplin de teren sau casă dacă știi că te-ai luptat ca o hienă pentru el? Scuzăm totul cu veșnicul: „Pentru copii?” Știi bine că nu e așa.

După vânzare am mers în prima săptămână la primărie la Corbeanca să mă înregistrez ca proprietar și să achit primul impozit. Din nou, bilă albă pentru informații și formulare online deși site-ul arată ca în 2003. Lista documentelor necesare pentru înregistrarea terenului sau casei pe numele noului proprietar e aici. Cu dosarul în mână am petrecut în primărie 15 minute cu tot cu puțină conversație cu oamenii de la Urbanism. Următorul impozit l-am plătit tot online. Good job!

Pasul următor? Punem piciorul în prag. Sau în gard. La propriu. De ce? Ca să recuperăm niște zeci de metri pătrați „rătăciți” printre hotare.