VIDEO Seat Ibiza 1.2 TSI (2012) – temperament de orășeancă!

Dacă urci pentru prima dată într-o Ibiza coborând dintr-un Audi A4 o să spui pe bună dreptate că Seat-ul este o mașină sărăcăcioasă. Dacă repeți mișcarea dintr-un VW Up/Skoda Citigo/Seat Mii în Ibiza o să spui că ai urcat deja o clasă în societate. Pentru că de fapt așa este. Ibiza nu mai este cea mai mică și mai ieftină mașină din grupul VAG alături de Skoda Fabia. E de acum pentru premianți. În vremurile în care tehnologia face mașinile noi tot mai interesante, criza ne împinge către exagerări. Pe constructori să facă Lăstune și pe noi să le cumpărăm pentru sigla de pe bot și un preț doar puțin mai mic. Ibiza devine de acum o reminiscență a vremurilor mai bune când orășenii își permiteau geamuri și pe ușile din spate și motoare cu patru cilindri de peste 100 de cai putere. Dar mă opresc aici, nu cred că am ajuns nostalgic pentru o Ibiza.

Ibiza e o aventură frumoasă pentru orice proprietar. Am prieteni care au trăit căsnicii reușite și cu modele anterioare. Mașina face viteză, e manevrabilă și zgârcită la consum. De fiecare dată când am mers cu una am simțit vioiciunea și ambiția unei mașini subevaluate. Dacă ești unul dintre proprietarii de Ibiza din orice generație, spune-ne aici.

Ultimele articole

Articole recomandate

35 Comments

  1. buna treaba. desi as prefera polo in detrimentul ibizei cu aceiasi motorizare, polo avand si 6 trepte in loc de 5. spuneai ca nu ai avut timp sa testezi si noul polo. dar noul golf, crezi ca sunt ceva sanse sa-l testezi ?

  2. Salut George, te salut de la Bistrita. Apreciez onestitatea comentariilor tale. Astept cu nerabdare un test cu noul Logan 1.5 dci. Daca poti cat mai repede. Merci anticipat.

  3. Am urmarit cu interes acest review.
    George esti un tip pe cinste si ti-am urmarit toate testele auto realizate pana acum. Cred ca esti un tip extrem de inteligent si ai tot viitorul in fata. insa acest review la Seat nu m-a multumit deloc. Cam ce ar trebui sa faca o masina de 14000 de euro?Daca acest Seat este un automobil slab atunci un autoturism de 100000 de euro ar trebui sa ne duca in cosmos.Nu cred ca diferenta de la 14000 la 100000 de euro este justificata de anumite sisteme de protectie, piele speciala, etc. Unde ajungem cu un auto de 6000 de euro tot acolo ajungem si cu unul de 300000 de euro!

  4. De ce nu incerci si o masina de la VW un passat de 170 de cai ? ar fii frumos sa faci un review si despre un passat e o masina buna dar vrem sa auzim si parerile tale:)

  5. Salutare! Urmaresc de ceva timp blogul tau, si, nu inteleg un lucru…referindu-ma la review-urile auto…de ce porc tv nu opreste porcaria de promotor, si sa iti faca loc sa faci un „Top Gear” de Romania…evident cu alt nume, brandul asta fiind al antenelor…oricum, pana una-alta, mult succes in ceea ce faci, si la cat mai multe !!!

  6. Generatia precedenta era genul de masina pe care ajungeai sa o iubesti, arata cool, ieftina de intretinut, cu o motorizare decenta masina se misca foarte bine pentru vremurile alea si in plus era ieftina la achizitie, ceea ce cred ca era motivul principal pentru care ajungeai sa o iubesti pentru ca nu aveai mari cerinte de la ea, dar ea iti dadea multe in plus. A exista si o versiune cupra tdi de 160 cp, in conditiile in care majoritatea sedane-urilor de pe atunci aveau 90-140 cp. Acuma de 14k cat costa ibiza asta imi cumpar jetta 1.6 tdi dsg 7 viteze din Germania cu maxim 30-35k km, si-a cumparat cineva recent sau multe alte variante nefacute in Mexic sau Turcia pe care majoritatea romanilor nici nu le iau in seama in Romania.

  7. Salut. Curiozitate: ai fost oprit vreodata in timpul testdriveului? Ca am vazut ca te cam infigi in masini si in clipul asta chiar si in frane.

    La ce te referi cu ibiza decenta la 11-12 mii? Am cunparat anul asta o fabia 1.6tdi 75 cp si desi am vizitat destui dealeri si i-am cam jucat pana le-am dat un raspuns reducerile erau de la 300-500 eur. Deci ibiza la 11-12mii nu vad de unde

  8. Foare proasta „tehnica” de franare, si mai rau, ii sfatuiesti si pe altii (care poate nu se pricep si or sa te creada) sa faca asa.
    Pedala se apasa treptat, si cu o forta dozata permanent (evident, pe masura ce scade viteza, trebuie micsorata forta cu care se apasa pedala).
    Daca se apasa frana ciobaneste in speranta ca salveaza abs-ul situatia pe uscat mai e cum mai e (creste distanta de franare), dar pe suprafete foarte alunecoase e jale.

    Uite o idee de productie: ia un pilot priceput (gen Vali Porcisteanu sau Claudiu David care apar in diverse filmari de ale tale), si pune-l sa explice si exemplifice diverse tehnici de condus „defensiv”- cum se regleaza corect scaunul si volanul, cum se apasa frana, cum se abordeaza un viraj, cum se alege treapta corecta, cum se face rev-matching (vad ca il incerci, dar bruschezi masina), cum se face o depasire, cum se abordeaza suprafetele cu gheata, cum se corectaza un derapaj etc.

    Sunt multi in Romania care stau cu spatarul la 3m de volan, pe care il tin doar cu stanga (la ora 12, melteneste), si cunosc doar „acceleratie blana” si „frana blana”.

  9. Salut. Doresc sa te intreb daca ai condus logan echipat cu motor 1.6 16V 105 cai si daca poti spune o comparatie cu aceasta ibitza? Ce este drept nu il vad asa sprinten in treapta a 2-a ca ibitza, dar eu nu m-am suit intr-o astfel de masina si nu stiu senzatia.
    In schimb.. detin un astfel de logan fabricatie 2012 de final de cariera. Ca dotari are tot un cd player simplu cu radio dar surpinzator si USB si Bluetoth, ceva o incercare de insonorizare mai buna fata de anterioarele, au adaugat guri de ventilatie sub scaunele fata pentru pasagerii din spate. si cam atat cu plusul. Consum la o astfel de masina de 8,5-9 in oras mers normal. 5% exterior condus „batraneste” treapta 5 60-80km/h. si cam 7% pe autosdrada AC pornit intre 120-145km/h cu mici salturi asa cateodat. Acum ca parere pretul unui astfel de logan ar fi cam cu 4000 E mai mic decat ibitza. Fiind cumparator pentru design intre ce ai opta?

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.