VIDEO – Philips 49PUS6561/12 – Android+4K=LOVE

Philips_49PUS6561_4K_3D_smart_review_buhnici

E timpul pentru 4K. Abia anul acesta pot să spun că mă impresionează oferta de televizoare cu diagonală mare și rezoluție 4K sau UHD, cum vrei tu să îi spui. Atenția la detalii este din ce în ce mai mare iar 3D-ul a devenit deja doar o opțiune în meniul acestora, la fel ca și conexiunea Wireless.

Philips 49PUS6561/12 este modelul pe care l-am testat în acest review și sunt câteva lucruri care m-au impresionat. E foarte ușor, îl poți scoate din cutie chiar și cu o mână dacă de opintești puțin. Îl poți instala pe perete pe un suport mai ușor și ai scăpat și de spațiul ocupat pe măsuță.

Are o gamă variată de conexiuni, de la vechile mufe SCART și analog pentru video și audio până la HDMI compatibil cu 4K la 60 Hz. Se conectează la internet prin wireless, deși îți recomand încă cablul pentru că e foarte dependent de timpul de răspuns și poți lega la el și o pereche de căști Bluetooth ca să nu îi deranjezi pe cei din casă cu serialul tău preferat.

În plus, e destul de ieftin, puțin peste 3000 lei. Mă aștept să scadă drastic de Black Friday, cine știe, poate îțl iei chiar la 2000 de lei atunci.

Ultimele articole

Articole recomandate

132 Comments

  1. Frumos și la obiect review-ul. Ca o completare as spune ca se poate instala și aplicația Popcorn, rulează cu Bsplayer orice fișier din rețea fără probleme mai ales în banda Wi-Fi de 5 ghz. Singurul neajuns ar fi ca nu este compatibil cu aplicația Hbo Go.

  2. In Aida64 cand ai dat la display aparea rezolutia full HD(1920×1080).presupun ca a detectat interfata\androidul care are rezolutia asta si nu rezolutia nativa a display-ului.Sau informatiile din programul aida sunt luate de pe server si atunci cand „scaneaza” aparatul iti arata ce au in baza de date.Ma gandesc ca nu au avut informatiile necesare pentru tv din moment ce este relativ nou

  3. Televizor LED Smart Android Philips, 164 cm, 65PUS8601/12, 4K Ultra HD asta ar fi mai bun fata de cele mentionate mai sus e si putin mai scump

  4. Salutare! Unde il gasesc la pretul mentionat in descrierea de mai sus? Mai ieftin de 3999 nu l-am gasit nicaieri :) Sau pretul tau nu include TVA?

  5. Nu pot sa il rootez. Pentru asta trebuie ADB. Dar ADB e bine ascuns.
    Si Unknown Sources e blocat.
    Pt a le debloca, trebuie, ati ghicit, ADB.
    Dar ADB se poate accesa cu o comanda pt a deschide Developer Settings din Terminal Emulator.
    Iar tocmai acum cand mai aveam o sansa, laptopul nu mai vrea sa recunoasca nici o conexiune ADB. Asa ca nu pot sa il conectez ADB-Over-WiFi.
    Ma rog… Poate unii vor doar un TV care stie sa redea YouTube si sa ruleze Asphalt 8.
    Dar pentru mine e un inconvenient imens faptul ca nu am root pe televizor, si nici macar Unknown Sources.
    Ma simt cam ca pe iPhone fara jailbreak.

    Si puteti incerca toate mouse-urile din lume. Android TV-urile Philips nu suporta mouse. (Cel putin din ce am citit pe net. Al meu nu suporta.)

    Tot ce vroiam era sa instalez HTC Internet, pt ca mi se pare cel mai bun browser de folosit fara touchscreen. Toate comenzile merg perfect doar din sageti. Iar Philps Internet e pur si simplu jenant… N-are nici suport de HTML5, asa ca nici video-uri nu pot sa vad in browser. Iar sa descarc fisiere… Gluma buna. Nu merge. Am incercat Chrome (.apk pe memory stick, ES File manager, apas pe .apk, ma trimite la G Play, pt ca normal ca nu e valabil by default…), dar nu recunoaste stanga-dreapta merge doar sus-jos, doar ca sus-jos e recunoscut ca scroll, ci nu highlight-ul link-urilor.

    Parerea mea:
    Nu va luati Philips daca vreti mai multe aplicatii decat YouTube, Asphalt 8 si inca cateva.

  6. No judder/videoclipul din ecranul de la Philips vazut din ecranul meu, remarkbil.
    Ca sa stim cat de bine r3da culoarea e necesara specificatia DCI-P3 acoperire, in procente, pe la 90% minim ar fi echivalent la un Samsung SUHD nano-crystal technology. Deasemenea ele la un procentaj mare sunt de regula / 10 bit color ca sa beneficieze de banda larga de culoare, dar e bine sa stim daca e /10 bit sau doar / 8 bit unde o sa avem la dispozitie doar 16.7 million colors.

  7. Cele 2 specificatii .rar se ofera publicului, asta e problema… in alegerea unui TV. Asa pot crede daca nu se da nu are procent mare sau nu e / 10 bit dar niciodata nu se stie.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.