Categorie: Auto

VIDEO – MINI Cooper 2014 – Răsfățatul familiei

Mini Cooper (buhnici_ro)14

Mini este un răsfățat englez, educat de nemți. Și asta se vede. Te aștepți să fie cu personalitate, dar îi lipsește. Nu mai are aerul anilor 80, când MINI nu era un statut, ci o necesitate. O mașină mică, ieftină de asigurat și cu un consum infim.

2714224

Acum a ajuns la fel de scump ca un Seria 3, tot de la BMW. Și începi să-ți pui întrebări care-ți încurcă creierul minute bune. Și cum pot să-i explic prietenei mele la ce mă gândesc atunci când mă întreabă ce am de mă uit pierdut?

De ce ai da aproape 50.000 de euro pe un Mini Cooper S? De ce ai da 30.000 pe un Cooper? E clar că ai nevoie de o a doua mașină în familie…

Și dintr-o dată m-a lovit. Eram în Fordul meu vechi de 12 ani când mi-am dat seama pentru ce există de fapt MINI: e o mașină anti-suv pentru cei care câștigă bine dar nu vor sa folosească un Range Rover, X3 sau X5. Oricum în vacanțe toți cei cu bani călătoresc cu avionul.

Fii atent: ai scaune din piele, navigație, sunet premium, cutii și motoare puternice, arată trăsnet, e personalizabil. Cam tot ce-ai avea pe un SUV premium și încă ceva. Și atunci te lovește prețul. E mult mai ieftin decat oricare din cele enumerate.

MINI este chilipirul anului. Și e și distractiv la condus. Peste Fiat 500 și Volkswagen Beetle. Ambele atât de ieftine că mai bine iei troleibuzul spre întâlnirea de afaceri.