Categorie: Auto

VIDEO – Honda Jazz 1.4 iVTEC

Cred că poartă unul din cele mai bune nume din industria auto: Jazz! Sună exotic şi totuşi suficient de nostim pentru o maşină care atacă locurile strâmte de parcare. Nu ştiu de tine, dar mintea îmi zboară direct la Jazz the Rabbit, şi nicidecum la celebra trompetă a lui Louis Armstrong.

Felul în care notele muzicale zboară în urma ta când te strecori printre maşini şi faptul că mersul citadin nu o afectează în niciun fel după zeci de mii de kilometri înseamnă că totuşi n-ar fi un autoturism rău.

Ce e de apreciat, este că arată exact ca vechiul Civic, doar că e ceva mai mic, însă nu cu mult. Păstrează acel aspect tradiţional şi rarisim de mini-van japonez care dă bine.

Îmi place că ţine cu tine şi dinainte s-o cumperi. Adică, acele momente în care te întreabă dealerul ce motor vrei: „ăăăă”, şi cealaltă întrebare stânjenitoare: doriţi ieşire pentru iPod? „Ăăăă.” Uită de astea, pentru că există doar o singură echipare: Trend.

Simplu şi la subiect, ai ajuns în showroom: „Vreau un Jazz!” Primeşti un motoraş de 1,4 cu un consum decent. Asta atunci când nu vrei să vezi dacă merge exact ca vechiul Civic.

Deși, sunt foarte utile, scaunele magice arată de parcă sunt gata să fie scoase pe balta de la Naipu.

La nivel de dotări, nimic de reproșat. Cu toate că este disponibilă într-o singură echipare, dotările sunt pe măsură: oglinzi retractabile, climă automată și un cd-player ”cu de toate”. Și pentru geamuri, ai patru butoane de acționare pe ușa șoferului.

Pe lângă toate acronimele la sistemele de siguranță care nici măcar pe Wikipedia nu le găsești, mai ai și airbaguri cortină, plus încă vreo patru în toată mașina.

Doar că mai rămâne o problemă:
-Ce culoare doriţi să fie maşina?
-Ăăă!
Şi pe lângă discuţiile la fel de lungi cu agentul de la bancă, o să vezi că vei plăti rate o bună parte din viaţă, cam cât te va ţine şi maşina. 14.200 Euro este preţul pentru japoneză.
Dar e exclusivistă. De când a apărut Lotus în România, jur că am văzut mai multe Elise decât Jazz.