VIDEO – Citroen C-Zero – viitorul se mișcă repede

Îmi doresc o mașină electrică la fel de tare ca un laptop a cărui baterie ține cel puțin 12-13 ore. Sau un telefon care să nu mai meargă la priză niciodată. Deși în curând va fi posibil, va mai dura ceva. Iar prețul…

Și totuși acesta ne e viitorul. Fiecare kilometru în plus la autonomia totală a mașinii înseamnă o victorie istorică după o lungă bătălie cu arabii și cu tehnologia în sine. Pentru un singur kilometru trebuie să cari acum 2,5 kg de baterie. Compară asta cu acumulatorul telefonului tău.

Este exact ca la un computer, unde un procesor aflat acum în ofertă, îl putem lua la jumătate de preț în cel mult un an. În viitorul apropiat vom putea cumpăra vehicule electrice mult mai ieftin decât mașinile cu motor termic. Așa ar fi normal să fie, pentru că sunt mai puține piese în mișcare, automat mai puține frecări și risc pentru defecțiuni. Hai să zicem că vrei să fii independent de acum. Păi chiar dacă plătești mult pentru mașina electrică, să știi că vei câștiga la întreținere. Dacă până acum făceai două plinuri pe lună, acum cu aceeași bani îți încarci bateria 6 luni, și poți să uiți de ulei, filtre sau distribuție. Dar să o vedem pe viu la treabă.

Deocamdată, cele trei mașini: Renault Fluence ZE, Citroen C-zero și Mitsubishi i-Miev reprezintă doar 1% din ce va urma. Adică în cel mult 10 ani, sunetul scos de astmaticul 1.4 de pe Logan va fi exotic, despre motoarele v6 vom mai citi doar în Știință și Tehnică iar benzinăria rămâne doar locul de unde vom cumpăra prezervative și energizante, dacă nu își instalează stații de încărcare rapidă sau depozite de baterii gata încărcate.

Citroen C-zero nu face excepție. E scumpă, 38000Euro, dar cu autonomia de 150 km, în trafic urban e absolut fenonemală. Adică față de Fluence Z.E. e mult mai mică și se pretează la oraș. Dar să nu uităm și avantajele unei astfel de mașini: vibrații inexistente, accelerația este incredibilă, și e mult mai silențioasă. În trafic, după lunga zi petrecută la muncă chiar asta căutam, liniște sau o audiție HiFi cu un concert al lui Sting fără zgomot de fond.

Tu ți-ai cumpăra o mașină electrică doar pentru oraș? Aștept comentariile tale dedesubt. Și nu uita să dai like.

a contribuit Marian Andrei

Ultimele articole

Articole recomandate

35 Comments

  1. Felicitari pentru prezentare George ! Din pacate, tara noastra nu e pregatita pentru masinile electrice, si nu stiu cand si daca va fi. Oricum, pretul mi se pare destul de piperat pentru o „citadina”, insa , daca o sa fie cum zici tu, si anume ca masinile electrice o sa fie macar la pretul celor pe benzina/diesel, dar si ca la interval de minim 100 km in afara orasului sa gasesti cate o statie de incarcare, poate ar avea PRIZA la romani. Numai bine, Bafta in continuare!

  2. Nu le-o fi rusine sa ceara 38000 euro pe sfertul asta de masina?

    ‘Adică în cel mult 10 ani, sunetul scos de astmaticul 1.4 de pe Logan va fi exotic, despre motoarele v6 vom mai citi doar în Știință și Tehnică’

    10 ani este mult prea optimist,un 20 de ani ar fi mai realist. Oricum,eu sper din tot sufletul ca masinile electrice sa nu fie viitorul(doar sa faca parte din viitor),inca visez la un combustibil alternativ…

  3. Da, pe viitor mi-as cumpara, si nu numai pentru oras. Daca chiar s-ar incarca in jumatate de ora, nu ar fi o idee rea sa te opresti la un popas, sa bei o cafea si sa iti incarci masina.
    Legat de masina asta, mi se pare urata cu spume, atat la exterior, dar mai ales la interior. As prefera un Logan electric :)

  4. Felicitari pentru prezentare! Sincer as cumpara o masina electrica, nu neaparat aceasta, dar problema este costul lor. Cum ai spus si tu, trebuie sa fie avantajoase si pe plan economic nu doar ecologic pentru ca daca nu ai bani sa te intretii, sa intretii o familie etc. degeaba intretii mediu… Parerea mea este ca pe masura ce se dezvolta aceasta tehnologie, se vor ieftinii, si atunci stau altfel lucrurile. Numai bine!

  5. @baboon – mașina asta costă vreo câteva sute de milioane investiți în cercetare. 38.000 de euro e un preț de lansare. Mai scazi 5.000 de la stat si tot e scumpa. Dar vor fi mai ieftine decat cele pe comubustibili fosili peste cativa ani. Gandeste-te la masinile de tuns iarba spre exemplu. Cele electrice sunt mai ieftine cu mult, când până acum câțiva ani cele pe benzină erau la putere.

  6. esti super tare si imi plac la nebunie rewiurile tale!!!!!!george da teas ruga sa faci rewiu si la audi r8 dak o sa vrei si o sati dea sansa un distribuitor de la audi de la un swhourum cu respect alin din botosani!!!!!

  7. super masinuta da ma tem k nu o sa km vrea nimeni din romania de la noi sa dea atatia bani pt o masinuta de genu……e o suma ecsorbitanta pt un roman de rand si nu numai cu banii astia as putea lua un bmw m3 second hand si as ramane si cu cva banisori de benzina si as avea o masina competitiva totusi…..da la noi e mai greu cu mentalitatea…..intelegi tu ce vreau sa zic…

  8. E vorba de amortizarea investițiilor. Uite, la Reno îți pot da cel mai bun exemplu, când după 2-3 ani vin cu niște oferte spectaculoase, tocmai din acest motiv.

    La Apple după un an de zile prețul la Iphone aproape că se înjumătățește.

    Însă, producătorii sunt obligați într-un fel sau altul să țină un pic prețul mai ridicat, pentru că teoretic, fiabilitatea mașinilor este superioară vehiculelor clasice. Iar veniturile de pe urma pieselor vor fi cu mult mai mici, practic nu sunt decât vreo 3-4 componente în mișcare, iar consumabilele aproape că nu există.

    Oricum, momentan sunt doar niște calcule.

    Retrăim inventarea mașinii, țineți minte cu ce am început, ce am avut și la ce am ajuns, ca să povestim nepoților.

  9. Gerorge,
    1. ai testat tu incarcatul 80% in 30 min ca eu nu o cred. Nu se leaga logic.
    2. De ce nu va lasa vanzatorii sa testati masina mai multe zile ci doar cateva minute prin jurul reprezentantei si asta numai cand e cald afara? Doar dupa un test in viata reala si mai ales in anotimpul rece iti poti da seama de ce inseamna cu adevarat o masina electrica!
    3. Vanzatorii de masini electrice ce masini conduc?

  10. O masina interesanta, dar cam trecuta pe la dieta la capitolul echipare si accesorii.
    Iar legat de 10 ani full electric, poate prin zone dependente de ecologie, gen California.

  11. Acum 100 de ani existau sarete motorizate, superscumpe pentru acea vreme, si care erau accesibile doar bogatasilor. Astazi, chiar si un amarat isi poate cumpara o masinuta, noua sau second. Deci totul e o problema de timp. Iar solutii intotdeauna se vor gasi (ca daca nu se gaseau niciodata solutii, eram tot in stadiul de maimute antropoide).

    Abia astept sa se termine odata cu motoarele astea termice. Desi ele par a fi ceva viu, au devenit tot mai complexe si pretentioase, iar poluarea este maxima. Macar la viitoarele masini electrice, totul va fi simplificat.

    Am o intrebare pentru George Buhnici. Il rog sa-mi raspunda aici, scurt si la obiect. Vreau sa iau din Germania un Opel Astra cu motor de 1200 centimetri cubi, benzina, fabricatie 2001, euro 4, 180 000 km reali, full option, 2000 euro. E o motorizare rara iar masina este un hatchback usor in doua usi. Vreau sa o pastrez maxim 6 ani. Merita drumul si deranjul pentru o asemenea investitie? Ma gandesc ca Opel este ieftin de intretinut iar acel motor mai duce 100 000 km. Rog o parere subtila si rapida. :P

  12. Modelul asta probabil ar avea succes la vanzare la un pret de 20-25.000 si cu subventie de la stat 5000. Ar fi o varianta ok pentru un target totusi destul de redus (o vad ca a 2-a masina pentru o persoana/familie care sta la casa). Nu vad de ex. un proprietar de masina de genul asta stand la et. 7 in Militari cu prelungitorul coborat de pe balcon :))
    Ce nu ai mentionat in review sunt costurile energiei electrice pentru incarcare – eu nu imi dau seama cat ar fi la 8-10 „plinuri” pe luna; sau e o cantitate neglijabila?
    Cat despre aspectul exterior mi se pare ca si designul e facut tot de catre ingineri :)) La pretul actual ar avea sanse de vanzare doar daca ar pune baza pe design, oferind ceva total iesit din tipare. Si platforma electrica poate ar oferi accesul la unele solutii de design care nu sunt aplicabile masinilor cu motor termic.

    @Alin din Botosani: ai dreptate, la noi e mai greu cu mentalitatea :)

  13. comenta cineva despre sareta motorizata de acum 100 de ani . mai vorbim peste 100 de ani george. deci nimeni n-a cumparat masina asta in romania pana acum? nu pot sa cred. nici macar bucurenci, sau mihaiu? un matiz cu accelerare de logan si pret de mercedes. mai bine pedalezi pe masinile hibride.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.