UNBOXING & REVIEW – OnePlus 5 – 8 GB RAM și 128 GB de stocare

Știu, par niște cifre astronomice. Acum câțiva ani am cumpărat un computer cu i5, 4 GB RAm și 64 de GB de stocare. Telefonul acesta vine cu mai multă memorie decât un computer de acum câțiva ani.

Nu cred că mai are nevoie de o introducere foarte complexă, mai ales că am răspuns la cel puțin două sute de comentarii care l-au cerut la test. A ajuns, este aici, și sunt impresionat. Chiar dacă poate nu par în imaginea de mai sus.

Pe scurt, avem aproape cel mai performant procesor de pe un telefon mobil, acel Snapdragon 835 cu nu mai puțin de 128 GB de memorie de stocare și 8 GB de memorie RAM. Mai mult decât Galaxy S8+ sau decât Note 8, sau decât HTC U 11, sau decât Xiaomi Mi6. Da, și decât acel computer pe care îl mai folosim și acum.

După aproape o oră petrecută cu el nu îmi dau seama dacă se mișcă atât de rapid din cauza memoriei RAM, însă cu siguranță este cel mai rapid telefon pe care l-am avut pe masa de review. Am spus-o. La meniu și în setări este mai fluid și mai rapid chiar și decât vârfurile de gamă de la Samsung. Punct. Dar nu mai bine vizionați voi review-ul de mai jos? Știu că este lung, însă acel Oxygen OS, o versiune destul de curată dar ușor de customizat de Android are câteva funcții utile care poate vă interesează.

Urmărește video-ul de mai jos și nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Acesta este prețul pentru OnePlus 5
Sau poate vrei varianta de 64 GB

Ultimele articole

Articole recomandate

246 Comments

  1. Salut George,

    Mi-e greu să mă decid in privința culorii pentru Note 8, doresc să-l precomand si nu sunt foarte hotărât.
    Cel din test care variantă este?

  2. Salut George! Ma poti ajuta cu o parere?
    Vreau sa imi cumpar un telefon si nu stiu ce sa aleg dintre: samsung galaxy s7 edge, one plus 5, huawei mate 9, LG G6 si HTC U11.
    Ce imi recomanzi?

  3. Dar de asemenea oneplus 5 are si minusuri fata de note 8. Cum ar fi marimea ecranului, numaru de pixeli, faptu ca oneplus 5 nare certificat IP68(care mi se pare foarte necesara),faptu ca nare card de memorie,nu are iris scaner,nici senzor de puls al inimi.Sa nu mai zic de s pen.

  4. Salut George,
    Uite, iti dau o tema buna (daca nu te gandesti deja la ea): Telefoanele cu dual camera setup sunt doar un marketing de 2 bani sau chiar cea de-a doua camera este functionala.
    Eu detin un Nubia Z17 mini varianta chinezeasca cu 6 gb ram iar camera BW functioneaza doar in B&W mode si in portrait mode. Am testat acoperind camera secundara cu degetul.
    Este frustrant ca un telefon cu un hardware mai mult decat decent o da in bara la capitolul camera.

  5. Salut George! Imi place la nebunie Oneplus 5, si as vrea sa stiu daca este dual sim activ. Adica in timp ce porti o convorbire de pe sim 1 sa poti fi contactat si pe sim 2. Multumesc anticipat!

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.