UNBOXING & REVIEW – HUAWEI MATE 10 LITE

Să îți spun un pont pe care probabil că îl știai deja dacă lucrezi în industrie. Producătorii de telefoane nu fac banii din vârfurile de gamă, cele care costă peste 3000-4000 de lei ci din telefoanele ieftine. Mai ales din cele între 1000-2000 de lei. Acolo este acel ”sweet spot” pe care și-l permite mai toată lumea. Mai ales dacă vin la abonament la un preț derizoriu de 500 de lei, sau chiar gratis. Depinde cât este abonamentul de mare.

Știu că vi-l doreați la test, așadar este aici, Huawei Mate 10 Lite. Da, știu cu ce alt smartphone seamănă, nu mai trebuie să îmi spuneți. Știu că este foarte apropiat ca ecran și specificații de Samsung Galaxy A8, review în link-ul de pe denumire, și știu că este și sensibil mai ieftin ca acesta. Huawei chiar își dorește să vândă acest telefon, iar pe voi vă interesează dacă merită. Pe scurt, merită. Urmărește însă și review-ul video de mai jos ca să îți explic și de ce, și desigur, și pentru  ce primește câteva bile negre din partea noastră.

Per total este unul dintre cele mai bune telefoane la acest preț, de anul acesta. Însă anul abia a început și sunt tare curios să văd ce telefoane noi mai apar. În curând. La MWC. La finalul lunii februarie. Da, și Galaxy S9.

Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Încă un lucru, am observat că unii se plâng că videoclipurile noastre se văd sacadat, mai ales de când am trecut la 4K 50fps. Ne pare rău, dar cel mai probabil este conexiunea de internet sau computerul de pe care vă uitați. Încercați să treceți clipul la 1080p 50fps și lăsați-mi un comentariu dacă se mai întâmplă acest lucru.

Te-ai înscris la GIVEAWAY? Nu vrei un Razer Phone? De ce? – buhnici.ro/giveaway

Ultimele articole

Articole recomandate

151 Comments

  1. Stiu ca tocmai ce a fost lansat Huawei P Smart (un nume detul de smart ales de Huawei), dar totusi pe cand un Review ? Pare un telefon destul de promitator la un pret mult prea decent.

  2. Va multumesc pentru review, pe mine m-a fascinat, abia astept sa ajunga, l-am comandat de la Telekom dual sim. Abia astept sa il butonez si eu, nu sunt eu priceput in detalii tehnice, dar cred ca am facut o alegere buna dupa banii care erau disponibili pentru telefon, aveam de optat intre P10 lite, J7 2017, sau Mate 10 lite. Dupa reviurile fiecarui model urmarite aici eu cred ca e cea mai buna alegere. Va multumesc domnule George, ….George Buhnici…..

  3. Buna ziua George as să îmi spui că nu știu ce sa aleg intre 3 telefoane .. M-am gândit la hawei p10 lite dar vreau ceva și calitatea produsului sa fie bun .. De ce zic asta că am avut de la Lenovo 2 telefoane și cam amândouă aveau problema cu ecranul după un timp se stricau pixelii. As vrea o părere intre Axon 7 , asus zenfore 3 deluxe , hawei p10 lite.. De axon 7 mie cam frică că unii sau plâns de baterie că au probleme .. Mă interesează să fie bun pentru gaming și de calitatea produsului .

  4. Salut George…vreau sa ma ajuti cu un sfat te rog daca poti, sunt oarecum urgentat. Maine vreau sa merg sa imi cumpar un telefon, am avut un Galaxy S6 cumparat de nou si a mers pana s-a stins pur si simplu si nu imi mai da voie sa il aprind. In fine ce mi-a atrat cel mai mult atentia incadrandu-se intr-un buget de pana in 1700 de lei a fost Huawei mate 10 lite ai galaxy a5 2017. Am fost din totdeauna utilizator de Samsung am fost relativ multumit dar in ultimul timp nu prea datorita lag-urilot dar acest Mate 10 lite mi-a cam atras atentia. Poti sa imi dai un sfat ce sa aleg te rog…ideea este ca muncesc pe vapor si fac cam toata lumea deci ceea ce ma intereseaza este sa aiba semnal ok la date mobile sa functioneze in America, China, Filipine s.a.m.d. sa fie niste poze decente si sa se miste bine. Stiu ca este un comentariu lung poate nici nu ai timp sa il citesti dar mi-ar prinde bine un sfat din partea ta. Daca nu intre acestea doua ( Galaxy a5 2017 si Mate 10 lite ) Un orice alt model care sa se incadreze in bugetul acesta. Sa se miste bine, display bun si mai mare daca se poate, poze decente si semnal bun la internet.
    Seara buna si….succes in continuare faci niste review-uri SUPER su pe intelesul tuturor.

  5. Salut George ce îmi recomanzi intre A5 2017 , Hawei Smart p axon7 mini, Nubia z11 , hawei mate 10 lite , vreau un telefon bun pt gaming și de calitatea produsului și a bateriei

  6. Salut George !
    Ai informatii mai multe despre acest huawei mate10 lite ,nu pare sa posede VOLTE.
    Oare trebuie sa asteptam un update ceva sau lipseste cu desavarsire precum AC.
    Multumesc !

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.