Nu plătesc, doamnă! Sau cum scapi de facturi!

carte-postala_web.JPG

Cel mai bun pont de ceva vreme încoace este cel pe care mi l-a vândut un avocat. Ştiaţi că toate facturile neplătite se prescriu după trei ani? Adică nu te mai poate obliga nimeni şi nimic (în afară de bunăvoinţă) să le plăteşti. Aici intră bineînţeles şi facturile de telefon mobil. Ce veste bună! Aşa că o anunţ şi pe această cale pe duduia de la EOS KSI că nu plătesc. Găsesc mârşavă şi lipsită de bun simţ metoda lor de a mă contacta şi ameninţa. Să detaliem.

Aşa cum fiecare puşcăriaş are o poveste a nevinovăţiei, aşa am şi eu una. Prin 2000, când încă eram uşor naiv şi încrezător am luat o ţeapă originală. Un coleg de la Gazeta de Transilvania, pe numele său – îl voi spune ca să îl fac de ruşine – SILVIU PRESCORNIŢOIU – un om cu un caracter infect, un mincinos şi un bişniţar m-a atras într-o capcană facilă. Proaspăt reporter, la 18 ani, în redacţia Gazetei am acceptat uşor să iau încă un număr de telefon de la CONNEX pe care să i-l ofer spre utilizare în schimbul promisiunii că va plăti la timp fiecare factură aferentă numărului său de telefon. Omul m-a convins că are nevoie de ajutor pentru un motiv de care nu îmi amintesc, dar părea credibil pe atunci. Nimeni nu m-a avertizat că acest coleg este de fapt un ţepar. Aşa că după prima lună acumulase deja convorbiri de 220 de dolari. Eu câştigam mai puţin de zece dolari pe lună, aşa că am găsit suma astronomică. Mi-a promis solemn că are de gând să plătească. Ceea ce bineîneţeles că nu a făcut, lucru pe care l-am aflat în momentul când şi abonamentul meu a fost blocat pe cale de consecinţă a faptului că el nu a vărsat un leu în contul Connex.

Am trecut succesiv prin fazele cu rugăminţi, insistenţe şi ameninţări. După şapte ani s-au adunat, cu penalităţi, peste 2.000 RON. Prescorniţoiu a rămas acelaşi. De atunci nu am mai reuşit să fac un abonament pe numele meu la nici o companie de telefonie mobilă. Sunt în Preventel – baza de date comună Orange-Vodafone cu rău-platnici. Vodafone a vândut între timp creanţa către diferiţi recuperatori de debite (probabil la pachet cu a altor mii de rău-platnici) . La un moment dat mă căuta o doamnă de la Connex, apoi o firmă de avocatură, apoi încă o firmă până ieri. Au preluat această creanţă cei de la EOS KSI. S-au gândit probabil că au metode mai originale şi eficace să scoată bănuţul de la debitori. Iată ce înţeleg prin metode de a găsi oamenii. O carte postală roşie pe care nu scrie cine te caută şi de ce. Doar o căsuţă poştală şi un număr de telefon. Cică să sun urgent. S-au bazat probabil pe curioziotatea care a omorât şi pisica. Iar eu sunt curios şi bineîneţeles că am sunat. O duduie înţepată a început pe un tot sobru să mă anunţe că mă paşte o mare nenorocire dacă nu le dau toţi banii. Am încercat să o domolesc spunându-i că îmi ştiu drepturile, că nu mai are cum să îmi ceară bani acum, după şapte ani şi că trebuia să mă dea în judecată acum vreo cinci ca să mai ia ceva de la mine. A recunoscut că nu are cum să îmi ia bani, dar a trecut la planul doi cu ameninţări cu o bază de date a rău platnicilor care se va crea de anul ăsta şi că nu o să mai iau credite sau abonamente. Probabil că nici măcar la Metrorex, că altele nu mai am pe numele meu!! Am luat-o câteva secunde totuşi în serios şi l-am întrebat despre acest caz pe campionul recuperatorilor, avocatul Iulian Urban. Iată răspunsul său:

Intr-adevar prescriptia dreptului la actiune opereaza la 3 ani de zile de la nasterea unei restante. Dincolo de acest termen, creditorul nu mai poate sa actioneze debitorul in judecata pentru plata unei datorii, adica nu mai poate obtine concursul fortei coercitive a statului roman pentru constrangerea debitorului.
Cei de la EOS KSI incearca sa te convinga sa platesti restanta si asta este ok, insa sub nici o forma nu ar putea sa te induca in eroare , sa iti spuna ca te baga pe liste negre, pentru ca nu pot face acest lucru si nu este deontologic profesional.
Notiunea de lista neagra in schimb, inseamna ca , in baza de date a EOS vei ramane ca nu ai achitat aceasta datorie si aici trebuie sa intelegi doua aspecte :

1. nu vei fi inregistrat la Biroul de Credit pentru ca asa cum vei citi aici, practic de la 01.01.2008 la Biroul de Credit nu se mai inscriu decat strict restantele din segmentul de creditare bancara;
2. tu vei ramane probabil in baza de date a EOS
3. mai exista de asemenea un aspect : intre Vodafone si Orange exista incheiat un acord de prin 2000, in baza caruia, ei schimba date si inregistreaza pe cei care nu isi platesc datoriile ; aceasta baza de date, incepand cu 01.01.2008 este insa ilegala, adica Orange nu te poate refuza sa iti faca abonament pentru ca ai o restanta la Vodafone, intrucat Autoritatea pentru Protectia Datelor Personale , a spus clar ca nu se pot constitui intre agenti economici, care opereaza pe aceeasi piata sau pe piete diferite, structuri similare cu birourile de credit; asta inseamna ca, doua firme nu pot sa utilizeze cu consecinte impotriva unor consumatori, datele legate de restantele inregistrate de acestia; daca tie ti s-ar interzice la Orange sa iti faci abonament pentru ca ai o datorie neachitata din 2000 la Vodafone, poti sa dai in judecata Orange si, 100 % ai castiga procesul si acestia ar fi obligati sa iti deschida contract.

Prescriptia dreptului la actiune in sens procesual inseamna de fapt o sanctiune stabilita prin lege, indreptata impotriva creditorului, care timp de 3 ani de zile , demonstreaza nepasare in recuperarea banilor sai, astfel incat daca el nu da in judecata un debitor in acest interval, se presupune ca nu a fost interesat in colectarea banilor, si atunci nu mai poate actiona in judecata debitorul.

Urban Iulian

Aşa că îi transmit şi pe această cale doamnei de la EOS KSI că mi se rupe de ameninţările ei şi vă doresc tuturor la fel.

Ultimele articole

Articole recomandate

930 Comments

  1. Super! Sa nu mai platim deloc nicio factura, ca doar suntem romani.Eu propun sa se interzica prin lege emiterea facturilor catre romani. Acest lucru trebuie sa inceteze.Sa consumam si sa nu platim nimic, dar sa avem servicii mai bune, sa avem 4G daca se poate si minute nelimitate, propun sa se blocheze serviciul Cost Control si Cronos.Sa nu mai platim niciodata pentru ce consumam, pentru ca suntem ROMANi!

  2. eee :)) asa da ! oricum, in cazul tau e ok, nu e vina ta, ca sa zic asa, dar totusi nu-i inteleg pe aia care-si fac abonamente aiurea, dupa aia nu le platesc si se trezesc dati in judecata..

  3. Mulţumesc de pont, am primit şi eu câteva scrisori de băieţii de la EOS KSI şi chiar îmi făceam griji, am luat la rândul meu o ţeapă mult mai sănătoasă şi-mi făceam griji din cauza asta. bun pont.

  4. Salut. Imi cer scuze daca este raspuns la urmatoare intrebare dar eu nu il vad. Ce se intampla daca nu au trecut cei 3 ani?
    Eu am primit azi o scrisoare de la EOS KSI si nu stiu ce sa fac.

  5. Andi, ai de ales să plăteşti, (dacă ai făcut datoria cu bună ştiinţă aşa ar trebui) sau să mai tragi de timp până se fac 3 ani. Cei de la EOS KSI ştiu când se prescriu facturile şi vor începe proceduri serioase în termenul legal numai dacă suma e consistentă. Ale tale ce vechime au? Oricum, fiecare plata parţială pe care o faci „resetează contorul” adică termenul de trei ani.

  6. George deci tu LUCREZI LA O FIRMA DE RECUPERATORI d-astia de credite URBAN SI ASOCIATII si la randul tau esti DEBITOR la alte firme de profil ???? hahahahhahahahahahaaaa =)))) cat de TAREEE !!! Un fel de OAIE in costum de lup… e ca si cum cineva ar vedea un POLITIST la colt de strada ca face trafic cu heroina… e ca si cum ai vedea un POMPIER care incendiaza o casa… e ca si cum as vedea un PREOT posedat… doamne…

  7. Eu zic sa facem toti abonamente pe numele la diversi, chiar daca vom fi ponegriti pe blog(caractere infecte, etc. ) ca sa scoatem noi basma curata si astfel tragem tepe la toti operatorii, ca asa am fost noi ROMANII EDUCATI, cu mult spirit civic LIPSA si nu suntem constienti ca orice consum trebuie platit si pentru asta, nu e nevoie sa te dea fraieru de provider in judecata. Dar pentru asta, cu riscul de a ma repeta, e nevoie de EDUCATIE si mult BUN SIMT!!!!

    Tot asa fratilor!!!!

  8. am avut un prieten shi eu pe numele caruia mi am facut un abonament orange cu minute incluse.prietenul asta al meu avea in fiecare luna restante l plata asa k mi mult de o saptamana in fiecare luna abonamentul era deconectat.in luna decembrie acumulase o restanta de200 si ceva ron plus factura300 si ceva, din care a platit 200 ron restul fiind amanati prin apel l serviciul clienti pana l o alta data.in ianuarie s a emis o noua factura in asa fel incat impreuna cu restanta sau adunat 970 ron.din 3 ian pana in prezent abonamentul a fost suspendat iar azi deconectat total.tot ce ma intereseaza pe mine este k eu am avut bagat nr meu p abonament l acest asa zis prieten si i am platit toate datoriile ce se cuveneau mie shi uneori chiar shi factura lui.tot eu as vrea sa stiu e dak exista vreo metoda de recuperare a numarului de telefon! tin sa va anunta k sunt 3 abonamente care nu sunt trecute de un an nici unul shi as fi curios cat o sa ii vina de plata cand o sa se sesizeze cei de l orange!multumesc anticipat

  9. am si eu o factura de 807 lei si miau trimis astazi o scrisore ca ma dau in judecata si imi iau casa imi este tare frica ce sa fac ca nu am deunde sa platesc

  10. Am avut abonament in 2000, dupa o luna mi-a venit factura de 719000 mii lei,nu am avut banii s-o platesc in zilele ce au urmat,cei de la Dialog actualmente Orange mi-au blocat numarul, pana la urma am reusit sa platesc factura la banca si trebuia sa trimit prin fax chitanta de la banca spre sucursala lor din Bucuresti cea ce nu am facut. Acum o luna mi-a venit prin posta un plic, ca prin urmare am datorii Orange 15 milioane. Cea ce vreau sa stiu este daca mai pot rezolva ceva, eu inca mai am chitanta aceea din 2000 ….trebuie sa ma duc cu ea la Orange ??? sa clarific lucrurile ?? sau unde ?? va rog frumos sa-mi spuneti ce trebuie sa fac.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.